4 minute de citit

Lucerna – cultura salvatoare a fermierului Ştefan Muscă

„An prost, nu ne dau băncile banii conform Programului De trei ori subvenţia că suntem prinşi în baza de date cu întârzieri la plată din 2020. O ducem greu de tot”, se plânge agricultorul.   

Plouase destul de bine, dar prea târziu să-i mai salveze culturile. „La porumb m-am închis în medie pe 3,5 t/ha, adunat de pe 100 ha. L-am vândut repede pentru că nu puteam să-l ţin pe stoc, întrucât nu am spaţii de depozitare. Preţul a fost slăbuţ, 1,3 lei/kg, în timp ce cheltuielile de producţie s-au dus până în 7.000 de lei cu salarii cu tot”, a precizat fermierul.

Pentru că preţul la floarea soarelui a scăzut de la 4 lei kilogramul la 2,5 lei/kg, Ştefan Muscă a reuşit să pună la păstrate peste 300 tone.

„Recolta o am depozitată. Plătesc pentru 305 tone de floare pe care o am la păstrate într-un siloz la 120 km distanţă de fermă şi vreau să o ţin până la sfârşitul anului, că poate o să mai crească preţul”, explică el.

procesare lucerna 01_b 

Un contract salvator: lucerna de sămânţă     

 

Salvarea fermierului pare să vină de la cultura de lucernă. „Nu pun rapiţă că tot terenul îl am pe baltă şi se lucrează greu; de-abia l-am păcălit acuma de am pus lucernă. Voi semăna aproape de 300 de hectare că am prins un contract cu Ciproma pentru lucernă de sămânţă şi cu ocazia asta vreau să ajut şi zootehnia. Sunt mulţumit că mi-a dat un preţ bun, contractul e pe cinci ani şi desfacerea e asigurată. Prima coasă o dau la contract, îmi scot cheltuielile şi restul îmi rămâne lucernă pentru animale”, socoteşte Ştefan Muscă. 

 

Probleme în recuperarea banilor pentru lapte

Are o fermă de vaci cu lapte cu 100 de capete. În ultima perioadă, a dat laptele la viţei că la 1,3 lei litrul spune că nu vrea să mai vândă; că nu-i preţ! „Şi acum mai am probleme în recuperarea banilor pentru laptele livrat unui procesator din Târgovişte; mă judec în instanţă cu el. Avusese să-mi dea 400.000 lei şi mai am de primit 100 de mii. L-a terminat statul că nu i-a mai plătit lactatele livrate spitalelor, penitenciarelor şi şcolilor prin Programul Cornul şi Laptele. E în faliment, având doi angajaţi: directorul şi paznicul!”, susţine producătorul agricol.  

 

O fabrică de lactate aşteaptă să fie pusă în funcţiune

 

Din acest mptiv, Ştefan Muscă şi-a achiziţionat o făbricuţă de lactate cu o capacitate de 2.000 litri la zi. L-a costat 100 mii de euro, dar stă cu ea în curtea fermei că de două luni compania de electricitate întârzie să vină să facă alimentarea de la reţeaua de joasă tensiune. 

„Mie mi-a venit o factură la energia electrică din 2020 – deci după doi ani, fără index, fără consum – în valoare de fix 7.700 de lei şi am făcut zarvă. M-am dus la furnizor cu televiziunea şi cred că din această cauză nu mai vrea să mai conecteze fabrica la reţeaua electrică! O să mă orientez pe energia verde cu instalaţii fotoelectrice să pun panouri solare pe fabrică. Vreau să produc pentru România produse lactate naturale din lapte”, susţine fermierul.   

stefan musca lucerna_b

Ştefan Muscă nu ştie cum va încheia anul din punct de vedere financiar. Nu este prea optimist. „La finalul anului, nu ştiu dacă ies chiar în pierdere; dar nici la câştig nu mă gândesc! Cred că am muncit încă un sezon degeaba!”, concluzionează cultivatorul din Giurgiu.

 

 

Marian MUŞAT

 

 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →