Lucas Grill House, de la fermă la farfurie! Peste 80 de produse din carne de la animale crescute, abatorizate și procesate în ferma proprie din Pecica! - Revista Ferma
8 minute de citit

Lucas Grill House, de la fermă la farfurie! Peste 80 de produse din carne de la animale crescute, abatorizate și procesate în ferma proprie din Pecica!

Lucas Grill House nu este doar un restaurant, ci expresia unei viziuni ambițioase asupra valorificării resurselor locale. Amplasat strategic, acest concept integrat combină tradiția cu inovația, oferind clienților posibilitatea de a savura carnea de Pecica în cea mai autentică și sustenabilă formă.

Marian si Gabriela Lucas Lucas Grill House, de la fermă la farfurie! Peste 80 de produse din carne de la animale crescute, abatorizate și procesate în ferma proprie din Pecica!
Marian şi Gabriela Lucaş

Pita de Pecica este deja un simbol regional, recunoscut pentru calitatea şi tradiţia sa, fiind singurul produs de panificaţie românesc protejat la nivel european. Marian Lucaş are ambiţia de a adăuga carnea de Pecica pe această hartă a excelenţei. Dincolo de a fi doar o afacere de familie, proiectul său integrat reprezintă o viziune autentică asupra valorificării resurselor locale, cu accent pe calitate şi sustenabilitate.

Antreprenor prin excelenţă

Înainte de a fi agricultor, se consideră antreprenor şi recunoaşte că, de când se ştie, a avut o înclinaţie spre comerţ. La 14 ani cumpăra şi vindea acţiuni la Fondul Proprietatea. Aşa şi-a câştigat primii bani. Un bun strateg, cu apetit investiţional foarte dezvoltat şi un simţ al afacerii bine calibrat la nevoile pieţei şi la oportunităţile din jur, Marian spune că vede mereu partea plină a paharului, ceea ce l-a ajutat să treacă mai uşor peste provocări.

Fost sportiv de performanţă (a practicat atletismul în adolescenţă), acesta consideră că disciplina, rezilienţa şi spiritul competitiv, dobândite încă din copilărie, i-au fost de mare ajutor în construirea business-ului.

grajd de bovine Lucas Grill House, de la fermă la farfurie! Peste 80 de produse din carne de la animale crescute, abatorizate și procesate în ferma proprie din Pecica!
Grajdul de vite are o capacitate de 320 de capete

Îngrăşătorie – abatorizare – procesare – valorificare

Mândru de originile sale – s-a născut în Botoşani, iar după liceu s-a stabilit în judeţul Arad, la Pecica, unde avea să o cunoască pe viitoarea sa soţie, Gabriela. A ajuns să fie angajat în armată, după care a plecat în Spania, unde a stat 6 ani. Această experienţă avea să-i schimbe viaţa.

La revenirea în ţară, în 2008, a început să cumpere terenuri agricole. Mai întâi s-a ocupat cu exportul de animale, dar în timp şi-a dat seama că nu este o afacere prea profitabilă. Zece ani mai târziu, a luat decizia de a investi într-o îngrăşătorie de porci şi bovine cu valorificarea cărnii în propriile unităţi de desfacere.

Marian Lucas Lucas Grill House, de la fermă la farfurie! Peste 80 de produse din carne de la animale crescute, abatorizate și procesate în ferma proprie din Pecica!
80 de produse diferite sunt comercializate astăzi sub brandul Lucaş

A accesat un proiect european pe Măsura 4.1 pentru a dezvolta un business cu circuit integrat. Astăzi, lucrează aproape 500 de hectare, deţine o îngrăşătorie de animale, un abator dotat la standarde europene, o modernă unitate de procesare şi două puncte de valorificare a producţiei.

Peste 5 milioane de euro investiţi

Proiectul în valoare de 2 milioane de euro a fost finalizat anul trecut. Valoarea totală a investiţiei a depăşit însă suma de 5 milioane de euro! A avut şi ghinionul de a prinde pandemia şi creşterile de preţ ce au urmat acestei crize. Din luna iunie a început să populeze cele două grajduri. Adăpostul de porci poate găzdui până la 288 de capete pe serie iar cel de vite are o capacitate de 320 de bovine.

Activitatea propriu-zisă pe întreg lanţul de producţie a demarat-o în august 2024, odată cu deschiderea restaurantului Lucas Grill House & Shop. Acesta funcţionează în sistem de autoservire. Un fel de „împinge tava”, cum se spunea pe vremuri. Doar că la un alt nivel, pentru că experienţa este cu totul specială. Atât în ceea ce priveşte gustul produselor comercializate, cât şi a locului în sine.

La Lucas Grill House ai posibilitatea să îţi alegi singur carnea pe care doreşti să o iei la pachet sau să o consumi în restaurant gătită de „bucătarii casei”. „Totul este la vedere şi asta oferă un anumit confort clienţilor”, remarcă Marian.

bunatati din carne de vita si porc Lucas Grill House, de la fermă la farfurie! Peste 80 de produse din carne de la animale crescute, abatorizate și procesate în ferma proprie din Pecica!
Câteva dintre bunătăţile din carne de vită şi porc comercializate la restaurantul Lucas Grill House & Shop

Restaurantul ”Lucas Grill House” este amplasat oarecum strategic, la ieşirea de pe autostrada A1 şi în imediata vecinătate a DN7. Vin clienţi din toată ţara, aflaţi probabil în tranzit în această zonă. Chiar şi din Ungaria sunt cumpărători, a ţinut să precizeze Gabriela.

„Noi nu suntem şefi! Noi vrem să fim lideri!” – spune Marian, fără falsă modestie. Asta înseamnă că o zi normală de lucru poate să o găsească pe soţia sa în bucătărie la gătit sau să-l vezi pe el la debarasat mese. Chiar şi copiii – doi cei mai mari dintre cei trei – sunt trup şi suflet alături de părinţi la muncile din restaurant, când există această disponibilitate.

„Avem în total 45 de angajaţi, toţi din comunitate, şi o listă de aşteptare cu zece nume care ar dori să ni se alăture”, susţine Marian. Motivaţia salarială poate fi o explicaţie, pe lângă mediul de lucru prietenos.

Lucas Grill House, pe gustul consumatorilor

Ca să aleagă rasa de bovine, Marian a făcut un studiu de piaţă şi a încercat să ţină cont de preferinţele consumatorilor. S-a dus în Irlanda să vadă ferma de Angus a lui Michael O’Leary (proprietarul Ryanair), a fost apoi în Franţa pentru Limousin şi Charolais, a studiat chiar şi Bălţata Românească. În cele din urmă a optat pentru Angus deoarece, spune el, are un marketing foarte bun.

Viţeii sunt achiziţionaţi de la diferiţi crescători din ţară, când aceştia ating o greutate între 200 şi 250 kg, cam la vârsta de 10 luni – un an. Apoi urmează finisarea cu furajele produse în fermă, după o reţetă gândită de un nutriţionist.

„Carnea noastră de vită este maturată minimum 21 de zile înainte de a o pune în vânzare. În aceste trei săptămâni, carnea se frăgezeşte. Practic, structura ei moleculară suferă anumite modificări, iar carnea devine moale şi capătă un gust de unt. Acesta este unul dintre secretele noastre”, ne-a mărturisit antreprenorul de 46 de ani.

Marian Lucas Lucas Grill House, de la fermă la farfurie! Peste 80 de produse din carne de la animale crescute, abatorizate și procesate în ferma proprie din Pecica!
Marian Lucaş a transformat resursele locale în excelenţă culinară

Porci sacrificaţi la 180 kg

Bovinele consumă în medie 15 kilograme de furaj pe zi pe cap de animal iar sporul mediu zilnic de creştere în greutate este între 1,2 şi 1,4 kg. Pentru sacrificare, ar prefera să aibă doar femele. Pentru că a constatat că dau o carne mult mai bună. În prezent, circa 60% din efectiv sunt femele. În ceea ce priveşte porcii, din rasa Duroc, aceştia ajung în fermă la o greutate de 25-30 kg iar pentru îngrăşare sunt folosite doar furaje uscate.

„Porcii îi tăiem de regulă când ating greutatea de 180 kg. Pentru că ne dorim să obţinem o carne mai coaptă, dacă pot spune aşa, fără un conţinut prea mare de apă. E ca un porc crescut în gospodărie”, ne-a explicat Marian Lucaş.

Deocamdată, abatorul funcţionează cu frâna trasă, cum se zice. Potenţialul maxim pentru care a fost autorizat, respectiv 52 tone de produs finit pe săptămână şi 80 tone de carcasă, ar putea fi atins abia după deschiderea unor noi puncte de desfacere. Până atunci, soţii Lucaş şi-au propus să dezvolte comerţul online, livrările urmând să se facă prin intermediul propriei flote de distribuţie.

Lucas Grill House Shop Lucas Grill House, de la fermă la farfurie! Peste 80 de produse din carne de la animale crescute, abatorizate și procesate în ferma proprie din Pecica!
Lucas Grill House & Shop

80 de produse diferite

„Vreau să duc grill-ul la alt nivel! De aceea am şi optat pentru Josper, care din punctul meu de vedere este cel mai bun grătar din lume. Este fabricat în Spania. E un grătar pe cărbuni de tip cuptor. Asta înseamnă că în momentul în care găteşti ai o temperatură uniformă atât deasupra cărnii, cât şi dedesubt. Lucrează undeva la 400-500 de grade Celsius.

Aş mai vrea să cumpăr un smoker (afumătoare), ca să facem şi noi un brisket (piept de vită fără os care necesită o preparare lentă – n.r.). Ne dorim să ajungem un punct de referinţă pe harta culinară a României”, a subliniat arădeanul.

Partea de restaurant este responsabilitatea Gabrielei. Circa 70% din produsele comercializate în prezent sunt cele din carne de porc. Nu mai puţin de 80 de produse diferite sunt comercializate astăzi sub brandul Lucaş.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →