Legumele românești: prioritate la raft - Revista Ferma
3 minute de citit

Legumele românești: prioritate la raft

Motivele sunt multiple, mai ales dacă ne referim la gustul autentic, disponibilitatea rapidă și grija fermierilor de aici pentru lucrul bine făcut. Până la aceste rezultate, legumicultorii trebuie să își planifice lucrările tehnologice, astfel încât să ocolească toate problemele care se pot ivi.

 

PROVOCĂRI DE SEZON CU IMPACT ECONOMIC MAJOR

Un patogen des întâlnit la mai multe specii de legume (tomate, ardei, varză, vinete, salată) este putregaiul cenușiu (Botrytis cinerea). Apariția acestuia este favorizată de umiditatea excesivă, iar, în cazul culturilor solanacee, de condensul provocat de diferențele mari de temperatură interior – exterior. Se manifestă sub forma unor pete moi, cu spori de mucegai, care se extind rapid în cultură, provocând pierderi majore de producții, chiar și după recoltare. 

 

CUM SE MANIFESTĂ BOALA?

Alternarioza morcovului (Alternaria dauci), a verzei (Alternaria brassicae) și a prazului (Alternaria porri) sunt, de asemenea, boli păgubitoare. 

• La morcov, boala atacă, în principal, frunzele, acestea căpătând un aspect de ars. Pe măsură ce infecția avansează, foliajul se ofilește, astfel încât recoltarea (mai ales cea mecanizată) este dificilă. 

• La varză, semnele bolii sunt vizibile sub forma unor cercuri concentrice închise la culoare, înconjurate de zone „arse”, care determină un aspect necomercial și, ca urmare, duce la imposibilitatea expunerii pe raft a recoltei. 

• Și la praz, semnele infecției sunt reprezentate tot prin pete „arse” pe frunze.

• La tomate, ardei și vinete, făinarea (Leveillula taurica) se manifestă sub formă de pete prăfoase sau albicioase la nivel foliar, care se extind într-un timp relativ scurt și conduc la îngălbenirea, uscarea și căderea acestora. Ca urmare, legumele se opresc din creștere sau au dimensiuni reduse, necorespunzătoare calibrelor standard impuse pentru comercializare. 

 

Mai multe probleme, aceeași soluție

Aplicat de 2-3 ori pe sezon, în doză de 0,75 – 1,5 kg/ha (în funcție de recomandările de pe etichetă și din materialele de promovare cu privire la specia la care se efectuează tratamentul), cu intervalul între aplicări specificat în aceste documente, SYREX STAR asigură un control excelent împotriva bolilor cu impact economic major, contribuind la prelungirea perioadei de depozitare și păstrare a legumelor.

Foto 1 Făinarea la tomate (Leveillula taurica)_bFoto: Făinarea tomatelor (Leveillula taurica)

Foto 2 Putregaiul cenuÈ™iu la ardei (Botrytis cinerea)_bFoto: Putregaiul cenușiu la ardei (Botrytis cinerea)

Foto 3 Alternarioza verzei (Alternaria brassicae)_bFoto: Alternarioza la varză (Alternaria brassicae)

 

DOUĂ SUBSTANȚE ACTIVE

Eficacitatea foarte bună a fungicidului SYREX STAR, ce prezintă o selectivitate ridicată la toate plantele de cultură la care este omologat, se datorează combinației unice a două substanțe active cu performanță superioară și cu mod de acțiune diferit:

• Boscalid (26,7%), una dintre cele mai eficiente substanțe disponibile pentru controlul bolilor fungice din piață, cu sistemie locală și dublă mișcare în plantă;
• Piraclostrobin (6,7%), cu rol preventiv în controlul patogenilor, având absorbție translaminară și translocare acropetală.

Pentru detalii suplimentare, contactați reprezentanții de vânzări Kwizda Agro Romania +40 37 208 97 00 .

un articol realizat de KWIZDA AGRO ROMANIA

Mai multe pe această temă www.kwizda-agro.ro

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×