Legume de Vidra, în top 10 - Revista Ferma
3 minute de citit

Legume de Vidra, în top 10

Grupul de legumicultori, lansat în ianuarie 2013, s-a impus într-un timp extrem de scurt în top, mai ales că în comuna Vidra există și alte două asociații cu profil legumicol de renume, fiind, realmente, un model de succes ce ar trebui multiplicat la scară națională, apreciere exprimată și de către Aurel Tănase, președintele Organizației Interprofesionale – OIPA Legume-Fructe.

Diploma

Un brand în ascensiune
„În anul 2015, am reușit să comercializăm legume proaspete din culturile noastre, din solarii și din câmp, în valoare de 61.500 lei/membru cooperator. Livrările se fac pe baza unui contract ferm cu unul din cele mai cunoscute și apreciate supermarketuri din București. Transportul legumelor îl realizăm cu propriile noastre mașini dotate cu frig. Prima mașină am achiziționat-o în 2014, iar anul acesta am cumpărat încă una. Acest lucru a fost posibil datorită faptului că, prin statut, am prevăzut ca profitul cooperativei să nu fie redistribuit, ci reinvestit”, ne-a declarat Victor Lăcătuș, membru titular al ASAS, fondator și membru în Consiliul de Administrație al Cooperativei Agricole “Legume de Vidra”.
Omul de știință a ținut să precizeze că această recunoaștere ce vine să încununeze strădaniile vestiților legumicultori din Vidra obligă în continuare la a produce ritmic, mai mult și mai bine și în structură sortimentală diversificată. Comparativ cu anul 2015, veniturile per membru cooperator au crescut cu nouă procente. Și asta nu datorită prețurilor mai bune, ci cantității suplimentare de marfă livrată. „Nu este ușor, dar vom încerca să ne menținem în top. Pentru noi, calitatea, seriozitatea și respectul față de consumatori nu sunt doar vorbe fără acoperire faptică, sunt un crez. Sperăm ca în acest nou an, 2017, să reușim depunerea unui proiect prin care să accesăm fondurile necesare construirii unui depozit cu atmosferă controlată și achiziționării unor utilaje și instalații tehnologice specifice”, a susținut Victor Lăcătuș.

Victor Lacstus si membrii fondatori

 

NUMĂR DUBLU DE MEMBRI COOPERATORI
Înființată în anul 2013 printr-un proiect finanțat de Romanian American Foundation, Cooperativa „Legume de Vidra” a avut ca membri fondatori un nucleu de unsprezece legumicultori cu ferme în comuna Vidra și un inginer agronom. Între produsele proaspete oferite pieței se regăsesc: tomata, vânăta, țelina, ardeiul, conopida, gulia, salata, varza…
În octombrie 2016, “Legume de Vidra” a fost onorată să participe la „Empowering Changemakers”, un eveniment deosebit organizat de Romanian American Foundation și Ambasada SUA în România.
Numărul membrilor cooperativei a crescut la 21, iar contractul cu supermarketul Mega Image a fost reînnoit. În această lună, adunarea generală va hotărî noile ținte de producție și de eficiență economică pentru anul în curs.

 Legume de Vidra

Victor Lăcătuș: „Nu este ușor, dar vom încerca să ne menținem în top. Pentru noi, calitatea, seriozitatea și respectul față de consumatori nu sunt doar vorbe fără acoperire faptică, sunt un crez”.

 

 

Articol publicat in revista Ferma nr. 1 (184) din 1-31 ianuarie 2017

 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×