Legea Restaurării Naturii a fost aprobată de Parlamentul European! Ce impact ar putea avea asupra fermierilor! - Revista Ferma
3 minute de citit

Legea Restaurării Naturii a fost aprobată de Parlamentul European! Ce impact ar putea avea asupra fermierilor!

Foto 2 3 Legea Restaurării Naturii a fost aprobată de Parlamentul European! Ce impact ar putea avea asupra fermierilor!
Parlamentul UE

În ciuda protestelor fermierilor și a votului negativ din partea Partidului Popular European, legea privind Restaurarea Naturii a fost aprobată de către plenul Parlamentului European, cu 329 de voturi pentru, 275 împotrivă și 24 abțineri.

Restaurarea habitatelor degradate și protejarea a 20% din suprafața terestră și maritimă a UE

Datând din 22 iunie 2022, acest act normativ prevede restabilirea biodiversității, a peisajului și a oceanelor, pe cel puțin 30% din habitatele degradate până în 2030, 60% până în 2040 și 90% până în 2050, cu un procent total de 20% din suprafețele terestre și maritime ale UE până în 2030.

În conformitate cu poziția Parlamentului, țările UE ar trebui să acorde prioritate ariilor deja încadrate în rețeaua Natura 2000, urmând ca ulterior să fie reevaluate și reîncadrate o serie de suprafețe acoperite cu păduri, pajiști, zone umede și albii de râu, respectiv zone costiere marine. Totodată, statele membre vor trebui să adopte planuri naționale de restaurare în cadrul cărora să detalieze modul în care intenționează să atingă obiectivele privind recuperarea și protejarea ecosistemelor naturale.

Măsuri pentru ecosisteme agricole

În ce privește suprafețele de teren incluse în circuitul agricol, propunerea legislativă prevede stabilirea unor norme care să măsoare gradul de biodiversitate al ecosistemelor agricole ținând cont de indicele prezenței fluturilor, al păsărilor de câmp și a diversității speciilor de plante și animale din flora spontană.

În plan practic, ar urma ca 10% din terenurile agricole să includă zone tampon cu rol neproductiv sau cu perdele vegetative forestiere, respectiv cu vegetație naturală spontană, acolo unde condițiile de climă nu permit prezența arborilor sau a arbuștilor. Totodată ar urma să fie stabilit un stoc de carbon organic care să fie sechestrat pe terenurile cultivate.

Cele mai drastice măsuri ale proiectului legislativ se referă la refacerea a cel puțin 30% dintre turbăriile naturale până în 2030, respectiv 40% până în 2040 și 50% până în 2050.

Cu excepția proiectului de refacere a turbăriilor, noul cadru legislativ include prevederi mai relaxate față de actualele reglementări ale ariilor protejate ce se găsesc în rețeaua de Situri Natura 2000, însă ar urma să fie aplicate pe suprafețe mai extinse.

Birocrația și teama de noi restricții îi îngrijorează pe fermieri

Chiar dacă legea privind Restaurarea Naturii nu include încă norme de aplicare (acestea urmând a fi decise și asumate de fiecare stat în parte) iar statele membre pot suspenda temporar, în circumstanțe excepționale, prevederile pentru ecosistemele agricole, fermierii europeni s-au arătat îngrijorați de noul act normativ.

În contextul evenimentelor politice din ultimele săptămâni privind măsurile GAEC și Regulamentul SUR, o parte dintre fermieri au considerat că legea Restaurării Naturii ar putea implica o revenire a restricțiilor prevăzute în cele două cadre normative. În egală măsură, mai mulți reprezentanți ai PPE și-au motivat opoziția față de noul act normativ, deoarece această lege ar putea crește birocrația cu care se confruntă fermierii.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →