
Într-o discuție purtată cu ing. Laurențiu Baciu, cunoscutul fermier bacăoan și-a exprimat indignarea de faptul că în piață sunt destul de multe produse scumpe și de o calitate îndoielnică, iar organele statului cu atribuțiuni de control nu-și fac datoria. Și întotdeauna există un pierzător: agricultorul român!
”SĂMÂNȚĂ DE FOARTE PROASTĂ CALITATE!”
„Noi pierdem că vine marfă ieftină din Ucraina, că s-a schimbat clima, dar vreau să spun că mari pierderi avem și prin aprovizionarea cu inputuri: sămânță, pesticide care în ultima vreme sunt de proastă calitate.
Și chiar firmele mai cu moț, alea distribuie marfa cea mai proastă: germinația proastă care nu are nicio legătură cu buletinul de analiză cu care vine.
Asta 1! Și 2, avem foarte multe semințe fără germinație (sau mai bine zis fără energii), ceea ce la un moment dat câmpurile noastre ajung să arate ca o struțo-cămilă; în fiecare zi răsare câte o plantă. Ca să nu vă mai zic, de altfel, că sortarea acestor semințe e de foarte proastă calitate. Am reclamat, dar degeaba, am rămas cu struțo-cămila și producătorii și-au încasat banii”, ne-a declarat Laurențiu Baciu.
”PREȚ NEDIFERENȚIAT la sămânță, INDIFERENT DE CALITATE!”
„O altă problemă e că, pe lângă faptul că prețurile, indiferent de ce se întâmplă în realitate, cresc în fiecare an și producătorii încasează aceiași bani și pe o marfă cu germinație de 99% și pe o marfă cu germinație de 90%. Adică, se practică același preț, indiferent de calitatea mărfii”, a continuat fermierul.
Laurențiu Baciu a relatat despre o experiență… neconformă: „În primăvară, mi-a venit în fermă sămânță de porumb de la o firmă foarte moțată în care erau 3 calibre în același lot. Lucru ce m-au pus în încurcătură că mi-au dat semănătorile performante peste cap!
Erbicidul „minune”: FITOTOXICITATE pe 1.000 ha cu porumb!
Laurențiu Baciu a avut de pătimit atunci când a trebuit să erbicideze terenul în preemergență. „Un produs care se folosește foarte mult în România mi-a produs fitotoxicitate pentru cel puțin trei săptămâni la cultura de porumb.
Fenomenul s-a produs pe 1000 de hectare cultivate (întreaga suprafață și nu pe anumite sole), iar vecinul meu care nu a folosit erbicidul a avut cultura bună. Am sesizat producătorul, și… până la urmă eu am pierdut, el a încasat banii”, a susținut mâhnit fermierul.
”VINOVAT: STATUL prin instituțiile sale care nu-și îndeplinesc îndatoririle”
Laurențiu Baciu consideră că instituțiile statului ar trebui să fie mai active în piață prin acțiuni de control, să-și îndeplinească atribuțiile conferite de lege.
„Fermierul le asigură profitul la toți, cei de pe flux: celui cu motorina, celui cu sămânța, cu îngrășământul, cu substanțele sau celui cu utilajele agricole! Le asigură profitul la toți, numai el iese în pierdere!”, a concluzionat amar fostul lider LAPAR.







