Lansarea oficială a conceptului AgriPlanta - Revista Ferma
6 minute de citit

Lansarea oficială a conceptului AgriPlanta

agriplanta3 m Lansarea oficială a conceptului AgriPlanta

Totul a pornit de la intenţia celor doi parteneri de a aduce, anul viitor, modelul DLG de expoziţie „feldtage” (Zilele Câmpului) şi în România. În cadrul evenimentului de lansare AgriPlanta, s-au prezentat exemple ale unor manifestări de acest gen, marca DLG, desfăşurate în Turcia şi în Germania, care au înregistrat un număr record de participanţi.

„Prin acest eveniment, DLG înscrie România pe piaţa târgurilor de profil, cele mai mari şi cunoscute în Europa şi în lume, precum AgriTehnica, EuroTier, Feldtage, Anuga. Dorim ca România să redevină unul din jucătorii importanţi pentru agricultura europeană şi acest lucru nu se poate întâmpla decât prin existenţa unui târg al fermierilor, pentru fermieri”, a declarat Bernd Koch (foto), Director General, DLG International GmbH.

Bernd Koch a adăugat că, în funcţie de reacţia fermierilor şi a companiilor expozante la prima ediţie, AgriPlanta se va extinde pe o suprafaţă mai mare, de aproximativ 32 de hectare, iar dacă interesul este şi mai ridicat, se va organiza, o dată la doi ani, o replică a acestui târg şi în partea de vest a ţării.

 

Eveniment „la firul ierbii”

AgriPlanta doreşte să aducă o noutate absolută pentru un târg de agricultură care se desfăşoară „la firul ierbii”. Pe suprafeţe de circa 600 mp, companiile, împreună cu organizatorii, vor amenaja loturi demonstrative unde îşi vor prezenta gama de produse şi de servicii.

În parteneriat cu USAMVB Timişoara, dar şi cu alţi specialişti de renume din Germania şi din România, se vor prezenta şi loturi cu diverse tipuri de buruieni specifice zonei de sud a ţării, dar şi soluţii de combatere a acestora.

În acest moment, cele 20 de hectare destinate demonstraţiilor în câmp au fost pregătite pentru anul viitor cu lucrări de sol şi au fost semănate cu orz şi cu grâu, pentru ca ulterior să poată fi creată o mirişte suficient de bine pregătită pentru a interveni cu utilaje în timpul expoziţiei.

De departe, cea mai importantă activitate pe care AgriPlanta o va promova şi o va pune în aplicare este demonstraţia cu maşini agricole „comentată”, la care vor avea acces companiile prezente în cadrul târgului cu stand propriu, de două ori pe zi.

În premieră pentru România, va fi prezentată tehnologia Bumpy Road: o platformă de simulare a unui teren accidentat pentru testarea stabilităţii braţelor sistemului de erbicidare.
De asemenea, pe o suprafaţă delimitată, se pot face şi drive-test-uri cu utilaje şi maşini agricole.

AgriPlanta va fi o platformă de comunicare şi între competitori şi vizitatori, întrucât se vor organiza sesiuni de informare pe diverse teme de interes pentru fermieri şi pentru expozanţi. De asemenea, în cadrul conceptului Agricafe, vor avea loc dezbateri mass-media şi lansări de carte de specialitate.

Şi pentru că de foarte multe ori fermierii vin la astfel de evenimente însoţiţi de familie, AgriPlanta lansează două concepte destinate femeilor şi copiilor: AgroWoman şi Agri4Kids. Organizatorii susţin şi promovează participarea copiilor – segment ce constituie unul dintre pilonii de viitor ai agriculturii – la astfel de evenimente, unde aceştia îşi pot crea o imagine corectă şi reală despre ce înseamnă să lucrezi în agricultură.


FERMA MEDIA GRUP – PARTENER MEDIA AL AGRIPLANTA

Noi, cei de la Ferma Media Grup, suntem convinşi de utilitatea unui astfel de eveniment şi le dorim organizatorilor cât mai multe reuşite cu AgriPlanta. Vom participa în iunie 2011 la ediţia inaugurală cu multe surprize pentru vizitatori şi o promovare pe măsură a evenimentului.

Prima surpriză a fost dezvăluită chiar la lansarea oficială AgriPlanta, în persoana lui Victor Yila (foto), PR Man-ul nostru, cum ne place să-i spunem, pata de culoare din Grupul “Vouă”, băiatul de ciocolată mai român decât mulţi români nativi, care a acceptat să ne fie partener la AgriPlanta. Lansarea expoziţiei a adus în prim plan şi Ferma Media Grup.

Victor Yila a destins atmosfera printr-un moment artistic inedit, adresând în final cu o urare în versuri pentru cei prezenţi la eveniment: “Văd aici mărci felurite/De la firme renumite/De tractoare şi combine/De seminţe, pesticide…/Vouă am a vă ura/Să se ducă criza grea/S-aveţi numai bucurie/În anul ce va să vie./Banii să-i recuperaţi/Marfă bună să ne daţi/Că noi vrem agricultură/Nu jumate de măsură!/Ca s-aveţi bună vânzare/Cu o faină promovare/Lângă noi v-alăturaţi/Şi machete inseraţi./Trei reviste mari şi late/De fermieri căutate:/Ferma, Utilaje, Recolte bogate/Vă urează sănătate
La mulţi ani şi voie bună/Să ne meargă la toţi strună!”


DETALII ORGANIZATORICE

AgriPlanta se va desfăşura anul viitor, în perioada 3-5 iunie, pe o suprafaţă de 20 ha situate lângă Fundulea (la distanţa de un km de autostrada A2). Aici vor fi aduse împreună companii ce activează în domeniul agricol: producători şi distribuitori de seminţe, de fertilizanţi şi de produse pentru protecţia plantelor, furnizori de utilaje şi de maşini agricole, silozuri, sisteme de irigaţii şi sere, echipamente pentru cultivarea legumelor, firme de consultanţă, bănci şi societăţi de asigurare.

Elementul de noutate pe care evenimentul îl va aduce în premieră în peisajul expoziţiilor de profil din România constă în conceperea acţiunii pe trei segmente esenţiale: loturi demonstrative de culturi agricole, demonstraţii cu maşini agricole şi spaţii de expoziţie închise sau în aer liber.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →