Laboratorul Comun de Cooperare în Agricultură România - China, pregătit pentru inaugurare, la București - Revista Ferma
3 minute de citit

Laboratorul Comun de Cooperare în Agricultură România – China, pregătit pentru inaugurare, la București

USAMV, Romania, China, horticultura
foto: Facebook/@USAMV Bucuresti

Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București inaugurează, în data de 25 iunie, Laboratorul Comun de Cooperare în Agricultură RomâniaChina. Evenimentul este programat să aibă loc în campusul Agronomie – Herăstrău, Bd. Mărăști Nr. 59, potrivit unui document consultat de Revista Ferma.

La eveniment vor participa E. S. Domnul HAN Chunlin, Ambasadorul Republicii Chineze în România, Domnul WU Kongming, Președintele Academiei Chineze de Științe Agricole, precum și directorii unor institute de profil din cadrul Academiei. 

Laboratorul a fost creat în cadrul unui proiect comun între Academia Chineză de Științe Agricole (CAAS) și Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV) și este un exemplu de tehnologie de avangardă, fiind format din: 

Solar cu dublă protecție care nu necesită încălzire pe durata iernii și este dotat cu un sistem automatizat pentru controlul factorilor de mediu (lumină, temperatură, umiditate și conținut în substanțe nutritive). Solarul este cultivat cu smochin și afin în containere și conține o colecție de plante pomicole tropicale și subtropicale, precum papaya, papayuela, fructul pasiunii, specii de citrice, fructul dragonului, lulo, jackfruit, etc.

 – Fabrică de plante / Ciupercărie cu o structură modernă, complet echipată pentru producerea și cultivarea miceliului de ciuperci, inclusiv cu un filtru sanitar și laborator cu incinte sterile pentru inocularea miceliului, asigurând condiții controlate de temperatură și umiditate pentru producerea ciupercilor. 

USAMV București consideră că inaugurarea laboratorului româno – chinez marchează un pas important în cercetarea horticolă din România și în dezvoltarea colaborării științifice dintre cele două instituții.

Potrivit unor date publicate pe site-ul usamv.ro, proiectul a fost finanțat prin fonduri din partea Academiei Chineze a Științelor Agricole (CAAS), titlul proiectului fiind: Parcul Științific și Tehnologic China-România. Acordul a fost semnat în  28 august 2019, în timpul Guvernului condus de Viorica Dăncilă.  Valoarea proiectului: 2.320.000 RMB ( yuan renminbi ) și a avut o perioadă de derulare de 28 de luni. Responsabil de proiect: Prof. dr. Florin Stănică, prorectorul USAMV București.

Necesitatea și oportunitatea realizării proiectului: proiectul Parcului Științific și Tehnologic China-România își propune realizarea unui solar chinezesc, de 500 mp, a unei fabrici de plante , de 30 mp, și a unui parc demonstrativ de cireș. Prin activitățile de cercetare derulate în comun de către echipele de cercetare din România și China se vor integra cele mai noi tehnologii și echipamente în studiul mai multe specii horticole. Activitățile de mobilitate China – România vor completa activitățile de cercetare și vor sprijini pe cele de diseminare”, mai arată sursa citată.

 

 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →