Kubota lansează prototipul unui tractor autonom pe hidrogen - Revista Ferma
4 minute de citit

Kubota lansează prototipul unui tractor autonom pe hidrogen

Noul prototip al unui tractor autonom a fost prezentat oficial de Kubota la expoziția „Hydrogen Energy Park” din cadrul Expo 2025 Osaka (Japonia) şi este primul tractor cu pile de combustie cu hidrogen din lume echipat cu capacități de conducere autonomă.

Kubota tractor autonom hidrogen

Tractorul autonom pe bază de hidrogen de la Kubota dezvoltă o putere de aproximativ 100 CP și poate funcționa până la 12 ore cu o singură umplere a rezervorului. Prototipul reprezintă următorul pas al Kubota către o agricultură mai curată, fără emisii și mai inteligentă.

Modelul conceptual dezvoltat de Kubota utilizează o pilă de combustie solid-polimer care transformă hidrogenul comprimat în electricitate, vaporii de apă și căldură.

Kubota – motorul cu hidrogen alternativă pentru electrificare

Pe lângă electrificarea cu baterii, Kubota promovează cercetarea și dezvoltarea în direcția decarbonizării, aşa cum sunt motoarele care utilizează hidrogen, biocombustibili și combustibili sintetici. Deoarece utilajele agricole mari necesită o putere deosebită și ore lungi de funcționare, introducerea pilelor de combustie cu hidrogen, care oferă o densitate energetică mare, este considerată a fi una dintre cele mai promițătoare soluții pentru atingerea performanței necesare, reducând în același timp impactul asupra mediului, se arată în comunicatul Kubota.

Kubota, tractor autonom

Tractorul Kubota pe hidrogen – fără emisii de gaze

Kubota a dezvoltat un tractor autonom care integrează tehnologii pentru configurarea și controlul sistemelor de pile de combustie cu hidrogen optimizate pentru tractoare, împreună cu capacități de conducere autonomă și operare de la distanță. Conceptul din spatele acestui model este de a realiza simultan sustenabilitatea mediului, eficiența operațională și reducerea forței de muncă.

Deoarece în urma funcționării pilei de combustie cu hidrogen se „deversează”/rezultă doar apă, tractorul Kubota este ecologic și este, de asemenea, conceput pentru funcționare fără operatori la bord prin conducere autonomă sau/și telecomandă și prezintă funcțiile și valorile necesare pentru generația următoare utilajele agricole într-o formă concretă.

Tractorul Kubota pe hidrogen – date tehnice

Modelul conceptual dezvoltat de Kubota utilizează o pilă de combustie solid-polimer care transformă hidrogenul comprimat în electricitate. Singurele produse secundare sunt vaporii de apă și căldura.

Conform datelor prezentate de Kubota tractorul autonom dezvoltă o putere echivalentă cu un motor diesel de 100 de cai putere (74 kW) și poate funcționa până la 12 ore cu o singură alimentare a rezervorului de hidrogen.

Realimentarea durează doar câteva minute – un avantaj major față de tractoarele electrice cu baterie, care necesită timpi lungi de încărcare.

Kubota, tractor autonom

Funcţionare autonomă, opţional cu telecomandă

Funcționarea autonomă a noului tractor Kubota este o caracteristică esențială şi se realizează folosind camere video, senzori și sistem de navigație bazată pe inteligență artificială. Tractorul autonom Kubota poate fi utilizat pe câmp, poate evita obstacolele și poate efectua lucrări agricole precum aratul și cultivarea fără operator la bord. O opțiune de telecomandă permite supravegherea din afara cabinei, atunci când este nevoie.

Specificații tehnice prototip tractor autonom Kubota:

  • dimensiuni 4.380 mm (L) × 2.200 mm (l) × 2.290 mm.
  • putere echivalentă cu un tractor diesel – 100 CP (74 kW).
  • combustibil hidrogen comprimat.
  • tip pilă de combustie solid-polimer.
  • timp de funcționare până la 12 ore per rezervor.
  • emisii: doar apă (zero CO)
  • conceput pentru eficiență și sustenabilitate

Kubota, tractor autonom

Tractorul autonom pe hidrogen parte a strategiei Kubota

Tractorul pe bază de hidrogen face parte din planul pe termen lung al Kubota de a face utilajele sale mai inteligente și mai sustenabile. În ultimii ani, compania a prezentat X Tractor – un concept complet electric și autonom – și Agri Robo KVT, care poate funcționa independent sau prin telecomandă.

Kubota colaborează, de asemenea, cu Agtonomy pentru a integra funcții autonome în tractoarele diesel pentru culturi speciale și pentru a dezvolta kituri de modernizare pentru automatizare parțială.

În viitor, Kubota intenționează să efectueze teste demonstrative în ferme din Japonia folosind acest model conceptual, inclusiv verificarea conducerii autonome avansate fără pilot, luarea în considerare a metodelor de furnizare a hidrogenului pentru agricultură și confirmarea adecvării pentru operațiunile agricole, avansând în același timp cercetarea și dezvoltarea acesti model.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →