„Domeniul vinurilor a fost mai lent în adopţia comerţului online, însă s-a înregistrat o creştere semnificativă a acestuia – conform unor studii, comerţul online cu vinuri a ajuns să reprezinte 4% din totalul vânzărilor la nivel global. Având în vedere faptul că vindem doar vinuri din gamele noastre de top, nu putem vorbi de ponderea online-ului din total business, însă dacă ne raportăm la vânzările corespunzătoare gamelor respective, ne aşteptăm ca online-ul să ajungă la o pondere de 5-6% în primul an, urmând să crească până la 10-15% ulterior”, a spus Maria Necşulescu, Director General Adjunct Jidvei.
Vinurile disponibile în magazinul online din Gama Owner’s Choice cuprind soiurile Sauvignon Blanc şi Chardonnay – Ana, Fetească Albă şi Pinot Gris – Maria, iar cele din gama Mysterium cuprind cupajele Rhein Riesling şi Sauvignon Blanc; Traminer şi Sauvignon Blanc; Pinot Noir, Chardonnay şi Fetească Albă; şi rose-ul Cabernet Sauvignon, Syrah şi Pinot Noir. Până la sfârşitul anului, se urmăreşte şi adăugarea unui vin spumant.
Vinurile din cele două game super-premium au primit numeroase medalii la competiţii naţionale şi internaţionale, printre care Decanter World Wine Awards, Concours Mondial du Sauvignon, AWC Vienna, Mondial du Rose, IWCB, Japan Wine Challenge şi Femmes et Vins du Monde.
„Pentru mulţi consumatori, e-shopurile sunt folosite mai mult ca mijloc de informare în ceea ce priveşte vinurile, fiind un loc în care nu sunt copleşiţi de o selecţie mare de sticle. De aceea, scopul nostru principal în lansarea e-shopului nu este de a creşte vânzările, ci de a întări notorietatea gamelor şi, implicit, a brandului Jidvei”, a spus Ana Necşulescu, Marketing Manager Jidvei.
Gama de vinuri exclusiviste Owner’s Choice reuneşte unele dintre cele mai apreciate şi impunătoare vinuri produse de Jidvei, acestea purtând chiar numele celor două fiice ale proprietarului — Ana şi Maria. Pentru vinurile din această gamă au fost alese cele mai bune parcele, cu expoziţie sudică, ce se bucură din plin de soare. Recoltarea a fost făcută exclusiv manual şi, pe parcursul transportului strugurilor spre cramă, s-a folosit zăpadă carbonică, pentru a păstra o temperatură scăzută, protectivă şi antioxidantă. Alegerea vinurilor exclusiviste din colecţia Owner’s Choice se face printr-o degustare în orb a peste 30 de vinuri de către un juriu format din oenologi, tehnologi, degustători autorizaţi şi jurnalişti din presa de specialitate.
Mysterium provoacă iubitorii de vin să se lase învăluiţi în labirintul de arome şi să îşi folosească simţurile pentru a descoperi mai mult cu fiecare degustare. Secretul vinurilor este bine păstrat de vinificatorii Jidvei, care au combinat cu măiestrie soiuri nobile, alese cu grijă. Fiecare dintre cupajele Mysterium moşteneşte din calităţile soiurilor folosite, iar armonia îmbinării acestora dă şi mai mult farmec tainei acestor vinuri. Numele se dezvăluie numai privirilor atente, iar la căderea întunericului, întreaga poveste Mysterium prinde viaţă datorită etichetei reactive la lumina UV.
Grupul Jidvei (www.jidvei.ro) este cel mai mare producător de vin din România, având 2.500 de hectare de vie şi crame dotate cu cele mai performante echipamente, situate la Jidvei, Tăuni, Blaj şi Bălcaciu.
Compania Jidvei produce vinuri de origine controlată de pe Valea Târnavelor. În zona DOC „TÂRNAVE” – sub denumirea JIDVEI, se produc unele dintre cele mai apreciate vinuri şi spumante româneşti, calitatea acestora fiind confirmată an de an de medaliile obţinute la competiţii internaţionale.
Vinurile de Jidvei au fost distinse în ultimii ani cu peste 200 de medalii în cadrul celor mai prestigioase concursuri de profil din lume.