IPSO Agricultură demonstrații în câmp la Semlac - Revista Ferma
8 minute de citit

IPSO Agricultură demonstrații în câmp la Semlac

semlac11 m IPSO Agricultură demonstrații în câmp la Semlac

În demonstrații au fost antrenate agregatele: un tractor John Deere, modelul 8310R + plug Kuhn reversibil, model Multi – Leader 8T; un tractor John Deere, modelul 7730 + grapa cu discuri Kuhn, Optimer + 6003 și un tractor John Deere, modelul 6190 R + combinator Bednar FMT, model Swifter SO 5000. A fost prezentat și tractorul John Deere din seria 8000, varianta 8260 R. 

 

Tractoarele John Deere din seria 6000

Varianta 6190 R de tractoare John Deere, prezentată la Semlac, are puterea nominală de 190 CP fără IPM (Managementsul Inteligent al Puterii) și de 220 CP cu IPM. Puterea maximă este de 209 CP, iar cu IPM atinge 228 CP. Modelul 6190 R a reprezentat o revoluție în domeniu pe gama de putere de 170-210 CP (200 CP și 240 CP cu IPM), el fiind dotat cu tehnologii de ultimă generație, precum: suspensie confortabilă, o bună vizibilitate în cabină și un concept de tehnologie integrată. Ampatamentul tractorului 6190 R este de 2,8 m. 

Utilajele sunt echipate cu motorul PowerTech PVX, conform cu norma de poluare europeană Etapă IIIB, care dezvoltă o putere maximă de până la 228 CP cu IPM și este dotat cu sistemul de ecomisire a combustibilului GreenEfficiency. Puterea impresionantă se datorează sistemului de distribuție a combustibilului cu rampă comună, de înaltă presiune (HPCR), cu 4 supape pe cilindru, oferind o presiune de injecție de până la 2000 bari pentru o eficiență mai mare a motorului. Sistemul de răcire Combi Cooler, marca John Deere, unic pe piață, și sistemul de răcire cu aer îmbunătățesc considerabil performanțele noului motor cu care este echipată seria 6R. Folosind tehnologii de vârf pentru a întruni noile standarde privind emisiile de gaze, aceste motoare eficiente, exclusiv diesel, sunt dotate cu un sistem performant de recirculare a gazelor de eșapament (EGR), cu un turbocompresor cu geometrie variabilă (VGT) și cu un sistem filtrant de evacuare. Această ultimă componentă include un catalizator de oxidare diesel (COD) și un filtru de particule diesel (FPD). 

Cele două opțiuni de transmisie implementate pe modelul 6190 R – Powershift AutoQuad Plus și PowrQuad Plus – permit schimbări line ale vitezei în mișcare, asistate de un buton standard de decuplare a transmisiei. Acestea includ patru game de viteze, sistem de control al vitezei pentru aplicații care necesită viteze constante și un reductor pentru viteze reduse, de până la 1,5 km/h. 

 

Seria 8 R de tractoare John Deere 

Modelele 8310 R și 8260 R pe roți sunt dotate cu motoare ”Diesel Only”, conforme cu standardele europene de emisii din Etapa IIIB, cu patru supape pe cilindru și cu sistem de Alimentare Common-Rail de înaltă presiune (SC-IP), care asigură răspunsul instantaneu la sarcini diferite, pentru o mai mare economie de carburant. Motorul este dotat și cu un turbocompresor cu geometrie variabilă (VGT), cu sistem de recirculare a gazelor de eșapament (EGR), tehnologie care satisface cerințele Tier 3, îmbunătățește economia de carburant, sporește siguranța motorului și reduce noxele. Motoarele “Diesel Only” sunt echipate și cu Intelligent Power Management (IPM), care oferă un plus de putere de până la 35 CP în aplicațiile din transport și la staționare, precum și 47 CP cu IPM maxim la 1900 rot/min. Clienții vor avea de ales între două tipuri de transmisii pentru toate tractoarele din seriile 8R, și anume: o transmisie 16/5 automată PowerShift și o transmisie variabilă AutoPowr cu reversor pentru mâna dreaptă. AutoPowr îi permite operatorului să schimbe viteza la sol în timpul funcționării echipamentului de conducere cu priză de putere PTO, care necesită un număr constant de rotații pe minut ale motorului. Seria actualizată 8R cuprinde aceleași opțiuni pentru scaun, joystick hidraulic integrat și consolă CommandArm cu ecran Command Center. 

Modelul 8310 R are puterea nominală de 310 CP și puterea maximă de 341 CP fără IPM și 345 CP, respectiv 354 CP cu IPM. Tractorul 8260 R are puterea nominală de 260 CP și puterea maximă de 286 CP fără IPM și 295 CP, respectiv 299 CP cu IPM. Capacitatea cilindrică la ambele modele este de 9 l. 

Alte îmbunătățiri semnificative aduse seriei 8R sporesc eficiența și productivitatea tractorului. Modelele au fost optimizate cu noi componente, precum sunt barele de atașare lărgite, pentru a simplifica prinderea utilajelor acționate de la priza de putere PTO și pentru a menține poziția arborelui prizei de putere la prinderea barelor. O opțiune suplimentară a vitezei prizei de putere PTO de 1000/1000E sporește eficiența aplicațiilor acționate de la priza de putere PTO la turații reduse ale motorului. Pentru o capacitate hidraulică mai mare este disponibilă o pompă opțională dublă cu debit ridicat, furnizând 321 l/min, aceasta fiind o alternativă la pompa standard care furnizează 227 l/min.. Astfel există o capacitate de preluare de 90 litri pentru operare mai rapidă, cu remorci mai mari sau cu remorci basculante încărcătoare.

 

Plugul reversibil Kuhn 

Modelul Multi – Leader 8T este dotat cu 8 trupițe, are cormane clasice realizate dintr-un material compozit stratificat, numit Triplex, patentat de Kuhn, realizat din 3 straturi: stratul care intră în contact cu solul este rezistent la uzură, stratul din mijloc este rezistent la șocuri, iar cel din spate îi asigură cormanei o elasticitate superioară. Puterea maximă necesară la tractor este de 360 CP. Reglarea lățimii de lucru pentru prima trupiță se poate face fie mecanic, fie hidraulic. Se poate lucra la lățimi de lucru pe trupiță de 35, 40, 45 sau 50 cm. Pentru eventualele obstacole în timpul lucrului (suprasarcini), plugul este dotat cu un sistem de siguranță cu bolț de forfecare. Plugul este dotat și cu antetrupițe, care îngroapă complet resturile vegetale și semințele de buruieni din stratul superficial și, în același timp, aruncă straturile superioare de sol cu structură deteriorată în profunzime.

 

Grapa cu discuri independente OPTIMER +6003

Grapa Optimer +6003, de tip semi-purtată și cu 6 m lățime de lucru, servește la prelucrarea superficială a solului, la spargerea bulgărilor, la afânarea și mărunțirea solului, pregătind în optim patul germinativ în vederea semănatului. Prin modul de lucru, mașina facilitează descompunerea materiei organice și previne pierderile de umiditate din sol. Discurile sunt crestate, montate pe două rânduri. 

Trecerea din poziția de transport în cea de lucru și invers se face prin intermediul unor cilindri hidraulici, acționați de la instalația hidraulică a tractorului. Grapa lucrează având montat în spate un tăvălug cu spirale T-Ring, T-Liner sau Packliner, pentru netezirea solului. Opțional, pe echipament se poate monta și o semănătoare de semințe mici, folosită la înființarea culturilor intermediare. Grapa poate să lucreze solul până la adâncimi de 10 cm, la viteze de lucru cuprinse între 7 și 15 km/h, iar puterea maximă de acționare poate fi de 300 CP.

 

Combinatorul Bednar FMT

Model Swifter SO 5000 al combinatorului Bednar FMT, de tip semi-purtat, este folosit pentru pregătirea patului germinativ în vederea semănatului cu o singură trecere, chiar și în condiții dificile. Lățimea de lucru este de 5 m, adâncimea este de maxim 12 cm, iar puterea necesară de acționare este de cel mult 200 CP. Combinatorul este dotat cu organe active tip săgeată, Gamma, montate pe cadru cu suporturi elastice; are 20 de organe active. Atât organele active, cât și suporții sunt realizați din oțel rezistent. 

Mașina se poate folosi atât pentru lucrările convenționale, cât și pentru prelucrarea minimă a solului. În spate, combinatorul Swifter SO 5000 este dotat cu o bară de nivelare și cu un tăvălug cu platbandă pe două rânduri. Se pot utiliza și tăvălugi crosskill pe două rânduri sau tăvălugi crosskill pentru pământ pietros. Aceștia din urmă asigură un grad ridicat de mărunțire și de compactare a solului la finalul lucrării. 

Combinatorul Bednar FMT Swifter SO 5000 poate lucra până la 15 km/h. 

 

 

FINANȚARE: ”OFERTA 555”

În finalul demonstrațiilor de la Semlac, reprezentanții IPSO Agricultură au prezentat și posibilitățile de finanțare pentru achiziția acestor utilaje. Pachetul de finanțare pentru tractoarele și utilajele agricole oferite de IPSO Agricultură este bazat pe ”oferta 555”, adică 5% avans, 5% dobândă și 5 acte necesare. Promoția este valabilă până la 30 septembrie 2014, iar asigurarea Casco este gratuită pe toată perioada de finanțare.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →