Între calul de la plug şi pursângele de concurs - Revista Ferma
8 minute de citit

Între calul de la plug şi pursângele de concurs

Între alte subiecte, pe agenda discuţiilor s-a aflat şi organizarea celei de-a doua ediţii a Cupei Fermierului, competiţie dedicată în totalitate producătorilor agricoli din judeţul Neamţ care ar putea susţine sportul călare din această parte de ţară.

Cupa Fermierului

Sportul ecvestru nemţean e pe… cai mari!
Carnetul de reporter a notat faptul că după un anonimat de mai bine de un deceniu, iată că sportul ecvestru nemţean este din nou pe… cai mari! Sezonul competiţional trecut a fost de departe cel mai prodigios din ultimii ani, sportivii nemţeni impresionând în mod plăcut publicul şi juriul. Cei doi antrenori – Lucian Aprofirei şi Alexandru Melinte – au putut vedea cu satisfacţie că munca lor a fost încununată de succes. Primele cinci locuri de la toate categoriile de concurs au fost ocupate de călăreţii Asociaţiei Club Sportiv Ecvestru „Costache Lupu”. În concluzie, sezonul competiţional 2017 a fost cel mai productiv pentru clubul din Piatra Neamţ, a fost şi perioada relansării în galop pe turnanta elitei a acestui sport, iar performanţele nu se puteau realiza fără sprijinul consistent pe care l-au oferit autorităţile publice locale şi judeţene, dar şi iubitorii acestei discipline sportive.

Un bogat sezon competiţional
„Pe data de 6 mai a.c. a fost deschiderea oficială a sezonului competiţional cu un concurs demonstrativ pe care l-am organizat cu sportivii din Piatra Neamţ, dar am invitat şi alţi călăreţi din zona Moldovei. Cu această ocazie s-au desfăşurat probele pentru absolvirea cursurilor de antrenor al şcolii de călărie, de altfel, un examen destul de exigent. În ceea ce priveşte calendarul activităţii competiţionale, noi propusesem Federaţiei Ecvestre Române încă din luna noiembrie 2017 ca trei runde ale competiţiilor naţionale să se desfăşoare la Piatra Neamţ, unele dintre ele devenite tradiţionale. Iar solicitarea noastră a fost agreată de Federaţie”, ne-a declarat profesorul Costache Lupu, preşedintele Asociaţiei Club Sportiv Ecvestru „Costache Lupu” Piatra Neamţ.
Prima serie de competiţii organizate la Baza Hipică Virgil Bărbuceanu a avut loc la sfârşitul lunii iunie a.c. Astfel, la complexul de sub Muntele Petricica, sportivi ai cluburilor ecvestre din ţară s-au întrecut pentru Cupa Municipiului Piatra Neamţ, care a ajuns la cea de-a XXI-a ediţie, şi pentru Cupa Fermierului (ediţia a II-a).
De asemenea, la începutul lunii iulie s-au desfăşurat întrecerile în alte două competiţii: a XIV-a ediţie a Trofeului „Virgil Bărbuceanu”, competiţie menită a cinsti memoria celui care a fost antrenorul şi omul care a contribuit esenţial la construirea bazei hipice „Virgil Bărbuceanu”, şi o etapă de Grand Prix România, finala Campionatului Naţional de sărituri peste obstacole, destinată celor mai valoroşi sportivi care ne vor reprezenta în concursurile din afara ţării, tocmai pentru a-i menţine în formă în viitoarele confruntări. “Organizarea acestor concursuri a fost posibilă întrucât autorităţile locale au înţeles că trebuie să sprijine activitatea hipică, dar şi datorită receptivităţii de care au dat dovadă foarte mulţi fermieri nemţeni, în mod deosebit din comunele Ştefan cel Mare, Girov şi Dochia. Acestora li s-au alăturat două companii importante, care asigură produse pentru agricultori: Combinatul de îngrăşăminte Chimice Năvodari şi Monsanto România“, a susţinut Costache Lupu.
Aşadar, la Piatra Neamţ s-a consumat un sezon competiţional bogat, la startul căruia sportivii nemţeni au confirmat forma bună de pregătire şi faptul că sunt pe val şi pe cai mari.

Activitatea de până acum – o cursă de sărituri peste obstacole
La începutul acestui an, s-a desfăşurat adunarea generală de dare de seamă şi pentru alegeri, la care s-a făcut bilanţul celor patru ani de mandat a fostei conduceri a Asociaţiei. Cu acest prilej, au fost evidenţiate realizările sportivilor şi ale tehnicienilor care s-au ocupat cu mult profesionalism şi pasiune de relansarea clubului. În faţa celor peste 70 de membri legitimaţi, raportul suspus dezbaterii a susţinut că, în ultimii ani, activitatea a fost o adevărată cursă de sărituri peste obstacolele întâlnite în cale. Dar, în ciuda acestora, s-au îndeplinit obiectivele asumate.
Totuşi, la Asociaţie mai trenează unele probleme cu… istoric! În primul rând este vorba despre rezolvarea urgentă a regimului juridic al terenului, în suprafaţă de 3,5 ha, pe care se află amplasată Baza Hipică „Virgil Bărbuceanu”. În acest sens e necesară intervenţia mai hotărâtă a autorităţilor publice locale şi judeţene. În urmă cu ceva ani, chiar a fost o petiţie intitulată “NU! vânzării terenului de la Baza Hipică Piatra Neamţ”, deoarece în urma proastei administrări a patrimoniului municipiului Piatra Neamţ, s-a ajuns în situaţia în care pentru recuperarea datoriilor să se scoată la licitaţie terenul. „Baza hipică a fost dată în folosinţă în anul 1986. Sigur că necesită lucrări de reparaţii şi de modernizare. În plus, animalele sunt îmbătrânite, trebuie înlocuite şi ne dorim să achiziţionăm un număr de 3-4 cai de performanţă pentru sportivii nemţeni”, a susţinut liderul Clubului.

Performanţe pursânge cu parfum de epocă
Sunt de notorietate performanţele înregistrate de baza hipică Piatra Neamţ în ultimele trei decenii de existenţă, când a găzduit un număr de 15 etape de Cupă Mondială, două Campionate Balcanice şi cele mai importante competiţii naţionale de sărituri peste obstacole şi dresaj. Actualmente, deţine un număr de 15 cai de sport şi trei ponei puşi la dispoziţia copiilor. În competiţiile de anul trecut a participat un nucleu de şapte sportivi, din care doi seniori şi cinci juniori; e o echipă tânără şi valoroasă la Piatra Neamţ.
“Faptul că această bază s-a menţinut se datorează numai fostului antrenor Virgil Bărbuceanu, care a fost un pasionat al calului, un om extraordinar. Înţelegea caii, avea un mod aparte de a se ocupa de ei. Pentru nea Virgil, ziua începea la cai şi se sfârşea tot la cai”, a declarat dr. Vasile Pachiţanu, citat de presa nemţeană.

Costache Lupu_b 

Costache Lupu: “Avem în vedere asigurarea fondurilor necesare pentru desfăşurarea primelor concursuri înscrise în calendarul competiţional al anului 2018, dar în egală măsură ne preocupăm să intensificăm activitatea de promovare şi popularizare a sportului ecvestru în rândul copiilor, tinerilor şi adulţilor, pentru a se crea o bază largă de selecţie”.

Vasile Pop Silaghi_b

Vasile Pop-Silaghi: „Între vechiul şi oropsitul cal de la plug şi nobilul de astăzi de pe terenul de concurs trebuie să rămână fermierul. Calul a fost şi erou, şi argat. Timp de milenii a fost şi pe câmpul de luptă, şi pe câmpul de pâine. A venit timpul să-l preţuim. Pe câmp avem alţi cai putere!”

CALUL, EROU PE CÂMPUL DE LUPTĂ ŞI PE CÂMPUL DE PÂINE
„Cupa Fermierului este o iniţiativă lansată de dl. Vasile Pop-Silaghi anul trecut şi reprezintă un fel de recunoaştere a eforturilor, în general, ale agriculturilor judeţului Neamţ. Ca semn al recunoştinţei fermierilor, le-am dedicat această cupă, care este un concurs naţional destinat tuturor categoriilor de sportivi, cu probe pentru copii, juniori, tineret, amatori, amazoane şi seniori. Anul trecut, la prima ediţie, a fost, realmente, o reuşită”, a precizat Costache Lupu.
„Sunt un vechi iubitor şi susţinător al sportului ecvestru. După Revoluţie, societatea la care lucram a primit în administrare Baza Hipică din Piatra Neamţ. Până spre sfârşitul anilor ’90 ne-am ocupat aproape exclusiv de finanţarea activităţii de aici, inclusiv de plata sportivilor şi a antrenorilor. Efortul a fost prea mare, aşa că am propus conducerii clubului să promoveze ideea de largă participare a tuturor susţinătorilor din judeţ. Rezultatele au început să se vadă după câţiva ani, de când firme importante din Neamţ, în special din agricultură (TCE 3 Brazi, Marsat s.a) susţin competiţii importante din calendar. Cupa Fermierului este dedicată tuturor fermierilor din judeţ şi se vrea a fi un moment de bucurie, de sărbătoare, de recunoaştere a contribuţiei acestora pentru asigurarea furajelor pentru cai, dar şi pentru alte importante aporturi în organizarea şi finanţarea activităţii generale”, a concluzionat Vasile Pop-Silaghi.

 

Un articol publicat în revista Ferma nr. 14/219 (ediţia 15-31 august 2018)

 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →