Există fungi care trăiesc într-o relaţie de simbioză cu plantele, „ajutându-se” reciproc. Această relaţie se numeşte micoriză, iar ciupercile acestea benefice sunt cele care adesea dau forţa plantelor, ajutându-le să extragă din sol toate substanţele necesare, într-un mod mai eficient şi mai rapid.
Cercetătorii nu stau degeaba…
În acest sens s-au dezvoltat tratamente de înaltă clasă, pe bază de fungi, care contribuie la întărirea şi însănătoşirea plantelor. Aceste elemente, aparent insignifiante sau chiar dăunătoare pentru necunoscători, sunt, de fapt, aliaţi ai naturii. Fungii micorizali au un impact pozitiv semnificativ asupra unora dintre cele mai problematice secvenţe ale mediului înconjurător. În timp ce păstrarea planetei într-un anumit echilibru climatic devine un deziderat mondial, aceste ciuperci reuşesc să îndeplinească misiunea pe care cei mai avansaţi fertilizanţi nu reuşesc să o realizeze. Ciclul fosforului şi azotului sunt subiecte care preocupă tot mai mult comunitatea ştiinţifică, pentru că dezechilibrele ce se produc la nivelul solului nu se pot rebalansa. Micorizele reuşesc să restabilească însă acest echilibru.
O relaţie de când lumea
Există multe tipuri de „ciuperci bune” care formează relaţii simbiotice cu plantele. Aceste ciuperci specializate extind în mod eficient sistemul rădăcinii plantelor prin miceliu – o reţea de filamente microscopice lungi, numite hife. Suprafaţa unui miceliu poate fi de până la o sută de ori mai mare decât cea a rădăcinii plantei. Acest „sistem de rădăcini secundare” absoarbe substanţe nutritive valoroase (şi apă), care altfel sunt pur şi simplu indisponibile pentru plantă. Peste 90% dintre plantele vasculare sunt micotrofe – plante care formează relaţii simbiotice cu micorizele. Aceşti fungi au coexistat cu plantele cu mult timp înainte ca oamenii să inventeze agricultura. De fapt, multe plante sunt dependente de micoriză pentru o creştere sănătoasă. Cu toate acestea, metodele agricole moderne, incluzând fumigarea, sterilizarea mediilor de cultură şi chiar prelucrarea solului, extermină micorizele împreună cu agenţii patogeni ţintă. Reintroducerea micorizelor în sol restabileşte capacitatea plantelor de a absorbi nutrienţi preţioşi. Ca urmare a acestei îmbunătăţiri a absorbţiei de nutrienţi, plantele micorizale s-au dovedit a demonstra o sănătate îmbunătăţită, randamente mai mari ale culturilor şi rezistenţă la stres.
Reintroducerea micorizelor în sol restabileşte capacitatea plantelor de a absorbi nutrienţi preţioşi.
Beneficii pentru mediu
Impactul micorizelor asupra reducerii potenţiale a consumului de fosfor este dramatic. Fosforul este un element chimic esenţial pentru plante şi care nu este regenerabil. Majoritatea plantelor sunt capabile să absoarbe aproximativ 15% din îngrăşământul cu fosfor, lăsând 85% pentru scurgere şi ducând la o fertilizare excesivă masivă, ceea ce produce contaminarea surselor de apă şi poluarea din sol, fără să mai vorbim de investiţia risipită în îngrăşămintele chimice. Micorizele sunt capabile să dizolve şi să absoarbă activ fosforul, mobilizându-l de pe suprafeţele largi ale solului în plantă. Rezultatul final reprezintă economii semnificative în consumul de îngrăşăminte cu fosfor.
Pe de altă parte, ciupercile micorizale sunt singurele organisme cunoscute care produc glicoproteine, numite glomalin. Glomalinul este practic o substanţă lipicioasă care acţionează ca un „clei de sol” ce pătrunde în materia organică şi o leagă de structura solului. Glomalinul are rolul nu doar de a revigora solul, ci şi de a „sechestra” carbonul atmosferic prin plante.
Soluţia Groundwork BioAg
Compania israeliană Groundwork BioAg a dezvoltat o serie de tehnologii şi metode inovatoare în ceea ce priveşte producţia de bio-inoculanţi şi este pe cale să revoluţioneze agricultura comercială cu organisme care există în natură de sute de milioane de ani. Bazându-se pe expertiza de cercetare a prestigiosului institut Volcani Center, aceasta şi-a propus nici mai mult, nici mai puţin decât restaurarea echilibrului micorizant al solului, care este crucială pentru capacitatea plantelor de a absorbi substanţele nutritive preţioase pe care fermierii se străduiesc atât de greu să le ofere. „Ciupercile micorizante au ajutat plantele să absoarbă nutrienţi cu mult înainte ca agricultura să existe. Până acum, însă, micoriza a fost un produs de lux, accesibil doar în rate mici de aplicare pe pieţele de nişă. Prin producerea de inoculante micorizante puternic concentrate şi viguroase, Groundwork BioAg este capabilă să pătrundă astăzi în agricultura comercială mainstream cu produse eficiente, de înaltă calitate şi la preţuri accesibile”, argumentează Dan Grotsky, co-fondator al companiei Groundwork BioAg şi responsabil pentru departamentul de vânzări şi marketing.
Rootella – un produs minune
Agricultura este un ecosistem complex, viu şi dinamic. Groundwork BioAg a ţinut cont de asta când a creat Rootella, o familie de inoculanţi micorizali cu potenţial uriaş pentru agricultură. Prezentă sub forma unor granule sau pulbere, Rootella are capacitatea de a forma micelii fungice care se ataşează şi extind în mod eficient reţelele radiculare ale plantelor de cultură. Iar asta ajută la absorbţia eficientă a apei şi a nutrienţilor din sol, precum şi a substanţelor găsite în îngrăşăminte şi compost. Inoculantele Rootella variază în funcţie de tulpina şi de concentraţia micorizală, putând fi utilizate chiar şi la tratamentul seminţelor. Procesul este complet ecologic şi natural, susţin reprezentanţii companiei israeliene. precizează Dan Grotsky, cu care am stat de vorbă în timpul unei vizite de lucru în Israel. Porumbul şi soia sunt principalele culturi pe care BioAg Groundwork le are în vedere în momentul de faţă. „Nu veţi găsi agricultori care tratează porumb sau soia cu micoriză astăzi, deoarece nu pot obţine un produs rentabil. Dar asta este pe cale să se schimbe. Noi vedem o creştere a randamentelor cu două cifre la ambele culturi”, promite acesta.
Rezolvarea problemei poluării cu fosfor
Produse precum Rootella pot ajuta şi la rezolvarea unei probleme destul de serioase pentru agricultura comercială – epuizarea fosforului, ingredientul principal din îngrăşămintele chimice. Pe lângă asta, pot acţiona în favoarea mediului, prin reducerea scurgerilor de fosfor care nu este absorbit de culturi. „Oamenii extrag fosforul din greu, dar după ce se va atinge vârful în jurul anului 2030, vom începe să minăm din ce în ce mai puţin, pe măsură ce resursele se vor epuiza. În cele din urmă, fosforul îşi găseşte drumul în lacuri, pârâuri şi oceane şi va trebui să-l reciclăm sau să-l pescuim cumva din căile navigabile sau din biomasă, ceea ce nu este deloc uşor”, constată Dan Grotsky. Ciupercile micorizante precum cele dezvoltate de Groundwork BioAg pot accesa, descompune şi mobiliza fosforul, altfel indisponibil, din sol şi îl pot aduce mai eficient în sistemul radicular al plantei, atenuând totodată pericolul pentru mediul înconjurător. „Porumbul non-micorizant poate absorbi doar 15 la sută din îngrăşământul cu fosfor din sol, în timp ce o plantă de porumb tratată cu micoriză poate absorbi aproximativ 90%”, au constatat israelienii.
„Micorizele există aproape peste tot în lume, dar au fost epuizate prin tehnici moderne de agricultură. Nu introducem substanţe chimice, ci mai degrabă un organism care este o parte importantă a solului sănătos. Restabilim echilibrul natural”
Dan Grotsky, co-fondator al companiei Groundwork BioAg
PATRU AVANTAJE ALE INOCULĂRII MICORIZANTE
- Fertilitate – creşterea randamentului şi îmbunătăţirea calităţii, datorită absorbţiei mai bune a micro şi macronutrienţilor (în special a fosforului).
- Economie – în ceea ce priveşte aplicarea de îngrăşăminte şi a necesarului de apă. Reducerea consumului de îngrăşământ scump cu fosfor, fără a compromite producţia.
- Rezistenţa plantelor în condiţii de stres, cum ar fi secetă, inundaţii, salinitate sau soluri acide/alcaline.
- Mediul înconjurător – impact direct asupra fosforului, azotului, schimbărilor climatice, utilizarea apei dulci, epuizarea solurilor şi acidifierea oceanelor.
un articol de
LIVIU GORDEA