5 minute de citit

Inteligenţa artificială, în slujba fermierilor

Pe măsură ce tehnologia avansează, dezvoltarea unor forme de inteligenţă artificială (IA) a devenit o oportunitate excelentă pentru a răspunde noilor provocări cu care se confruntă sectorul agricol.

Fie că vorbim despre optimizarea sau chiar înlocuirea unor sarcini îndeplinite astăzi aproape în exclusivitate prin intermediul operatorilor umani sau de utilizarea mai eficientă a resurselor, inclusiv printr-o mai bună gestionare şi planificare a cunoştinţelor, nu se poate discuta despre o creştere a productivităţii şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă fără a lua în calcul inteligenţa artificială. Bernard Ader, vice-preşedinte al Confederaţiei Agricole din Uniunea Europeană (COGECA), a elaborat un document de opinie prin care îşi propune să răspundă la întrebarea „ce ar însemna pentru agricultură şi pentru lanţul valoric alimentar dezvoltarea cu succes a inteligenţei artificiale?”

 036 Digital smart livestock ok_b

4,1 milioane de intrări de date/zi

 

Pornind de la premisa că aceste tehnologii deja sunt prezente sub o formă sau alta în ferme, acesta menţionează prognozele de piaţă care susţin că utilizarea IA în domeniul agriculturii va creşte de la suma estimată de 1 miliard de dolari în 2020 la 4 miliarde dolari până în 2026. „Majoritatea dintre noi utilizează o soluţie IA sau mai multe, fără să fim complet conştienţi de acest lucru. Utilizăm instrumente de monitorizare, aplicaţii mobile, software, roboţi, echipamente conectate etc. Cercetătorii estimează că, până în 2050, o fermă obişnuită va genera în medie 4,1 milioane de intrări de date în fiecare zi”, afirma Ader, în cadrul unui forum de business organizat de COGECA.

Europa pierde teren
Acesta a evidenţiat în acelaşi timp o anumită stare de fapt care ar putea încetini procesul de dezvoltare în acest domeniu la nivel european. „Astăzi, continentul american are un avans, iar ţările din blocul Asia-Pacific ar putea şi ele să ne depăşească în viitorul apropiat”, avertiza el.

 

3 căi de accesare a tehnologiilor inteligente

 artificial-intelligence (1)_b

Bernard Ader a identificat trei elemente cheie care ar putea stimula asimilarea noilor tehnologii bazate pe conceptul de inteligenţă artificială.

1. Dezvoltarea unei agriculturi orientate pe misiune. Criza actuală privitoare la climă şi biodiversitate, precum şi nevoia de a menţine siguranţa alimentară sunt o provocare pentru agricultură şi pentru misiunea agricultorilor. Potrivit acestuia, nu ne putem aştepta ca IA să aibă un rol doar în productivitate. Forma finală a acestor instrumente ar trebui să meargă dincolo de productivitate şi să integreze obiective precum responsabilitatea socială, protecţia mediului şi atractivitatea pentru agricultori. „Echipamentele de monitorizare a apei, nitrogenului, emisiilor de carbon, tehnologia blockchain şi robotica sunt exemple de tehnologii care au potenţialul de a realiza aceste angajamente, care sunt atât de importante pentru consumatorii finali. Demonstrarea capacităţii noastre de sechestrare a carbonului, într-o manieră concretă şi cuantificată, a eforturilor în privinţa calităţii solului, aerului şi biodiversităţii ar trebui să joace un rol în trasarea noilor programe şi politici. Acestea ar trebui să recompenseze agricultorii pentru serviciile lor şi pentru misiunile pe care le îndeplinesc pentru întreaga comunitate”, consideră vice-preşedintele COGECA.

2. Atractivitate pentru fermieri. Un risc deja identificat al dezvoltării „Agriculturii 4.0” este acela de a lăsa pe cineva în urmă. Este important pentru agricultori să poată alege practicile agricole pe care doresc să le aplice şi să beneficieze de un sprijin şi de o ghidare adecvate în aplicarea acestor noi practici. Problemele cu o agricultură care include mai multe instrumente de inteligenţă artificială sunt accesul la aceste tehnologii şi costul pe care îl au, adeseori semnificativ şi cumulativ. „Revoluţiile agrare precedente au fost de succes pentru că au fost atractive. Este important ca dezvoltarea serviciilor de inteligenţă artificială să urmeze acelaşi model, precum şi să fie acompaniate de noi modele de afaceri. Problema costului acestor tehnologii este adeseori uitat în dezbaterile de la Bruxelles. Aşadar, deşi susțin viziunea vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, care crede în agricultura inteligentă, consider că este important să se ofere explicaţii de către Comisie privitor la mecanismele prin care vor ajuta agricultorii să ia decizii asupra agriculturii bazate pe IA”, a ţinut să precizeze francezul.
În opinia sa, astăzi există două obstacole majore pe care Europa încearcă să le depăşească prin Pactul Verde şi noua PAC, şi anume implementarea de internet de bandă largă în zonele rurale şi formarea agricultorilor.

3. Disponibilitatea privind partajarea datelor. Introducerea inteligenţei artificiale oferă puterea de a procesa cantităţi imense de date, cumulând şi schimbând informaţii din multiple surse, pentru a ajuta fermierii să ia decizii complexe. În această privinţă, agricultorii şi întreprinderile agricole sunt mai mult decât dispuse să împărtăşească date între ei şi să se implice într-o abordare mai deschisă, dacă acest lucru le-ar ameliora prestaţia, e de părere Bernard Ader. Dar, mai spune el, vor face acest lucru doar dacă potenţialele beneficii şi riscuri sunt clare şi dacă pot avea încredere că acestea sunt gestionate corespunzător şi echitabil prin acorduri contractuale. „Aşadar, este esenţial să definim principiile cheie ale drepturilor de date, de acces şi de reutilizare a datelor. În acest sens, codul de conduită pe care l-a semnat Copa-Cogeca alături de alte organizaţii sectoriale cheie în 2018 a fost primul pas pentru a asigura aceste drepturi. Acest fapt ne arată importanţa participării la dialoguri de politici, pe măsură ce tehnologiile vor continua să evolueze iar efectele lor secundare trebuie atenuate”, remarcă expertul în politici agricole, insistând asupra faptului că este esenţial ca datele să fie stocate în Europa.

Bernard_Ader 01_b

Ce ar însemna pentru agricultură şi pentru lanţul valoric alimentar dezvoltarea cu succes a inteligenţei artificiale? – BERNARD ADER, vice-preşedinte COGECA

un articol de
LIVIU GORDEA

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →