După o creştere puternică pe parcursul lunii martie, preţurile la îngrăşăminte au scăzut în ultimele săptămâni, atât în Franţa, cât şi la nivel internaţional.
Preţurile globale ale ureei au crescut dramatic în martie „din cauza restricţiilor ruseşti la export (care au afectat aprovizionarea) şi a preţurilor mai mari ale gazelor naturale care au redus producţia în Europa”, a explicat la mijlocul lunii aprilie agenţia agricolă FranceAgriMer.
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul amoniacului.
În ceea ce priveşte DAP (fosfat de diamoniu), experţii consideră că preţurile au atins noi recorduri în luna martie datorită unei combinaţii de factori: cerere puternică din India şi ţările din America de Sud şi interdicţia de a exporta fosfaţi din China, pe lângă problemele de aprovizionare de la Marea Neagră. Aceştia au subliniat în special cererea puternică de îngrăşăminte din Brazilia. Începând cu 6 aprilie, importurile sale anuale au totalizat 10,43 milioane de tone, în creştere cu 27% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Corecţie accentuată în scădere
Luna trecută a fost marcată de o „corecţie clară descendentă” a pieţei de îngrăşăminte, parţial legată de reluarea producţiei europene de nitraţi de amoniu, motivată, în special, de scăderea treptată a preţurilor la gaze şi eliberarea tensiunii puternice asupra preţurilor tratate la poarta fabricilor.
O altă explicaţie majoră pentru această scădere a preţurilor este micşorarea cererii globale a îngrăşămintelor azotoase.
Ţările din America de Sud au intrat în pragul sezonier obişnuit, iar în Statele Unite, vremea nefavorabilă întârzie cererile şi achiziţiile suplimentare.
De asemenea, cumpărătorii europeni şi americani nu sunt foarte activi, descurajaţi de preţurile mari la uree; exportatorii au reuşit să facă foarte puţine afaceri în ultimele săptămâni. În plus, atât Egiptul, cât şi Algeria, au decis să-şi reducă tarifele.
Piaţa priveşte cererea indiană
După ce a încheiat recent o achiziţie de 78.000 de tone de uree din Orientul Mijlociu pentru 725 USD/t (cu 230 USD mai puţin decât achiziţia în martie), India tocmai a lansat o nouă licitaţie care se va încheia pe 11 mai şi ar trebui să acopere 1,5 milioane de tone de uree pentru încărcare la începutul lunii iulie.
Licitaţia, însă, vine prea târziu pentru a opri scădereapreţurilor, potrivit analiştilor şi ridică multe întrebări: Va avea Rusia dreptul de a participa? China îşi va uşura restricţiile la export? Vor profita producătorii globali de oportunitatea pentru a-şi lichida poziţiile înainte de perioada de calm?
Pe de altă parte, cotele de export de îngrăşăminte din Rusia ar putea fi prelungite până la jumătatea anului 2023. Obiectivul este menţinerea disponibilităţii şi a preţurilor accesibile pe piaţa internă, potrivit oficialilor ruşi.
Alţi factori care intervin în ecuaţie sunt: slăbirea parităţii eurodolarului şi reducerea livrărilor de gaze ruseşti către mai multe ţări est europene.
Preţuri îngrăşăminte (Terre-net)
Amonitrat 27%: plecare fabrică – 630 €/t; ultima cotaţie: 805€/t;
Amonitrat 33,5%: plecare fabrică – 775 €/t; ultima cotaţie: 905€/t;
DAP: 1.150 €/t;
Triplu fosfaţi: 970 €/t;
Uree: 871 €/t;
Triplu 17: 918 €/t;
Soluţie azot 690 euro/t.
Marian MUŞAT





