Cu toate acestea, mai ales după ’89, s-a dus și se duce o luptă greu de înțeles împotriva inginerilor mecanici agricoli, mai ales în universitățile de știinte agricole din țară. Înainte de 1989 existau Facultăți de Mecanică Agricolă în marile centre universitare din România, dar ele au dispărut treptat. La ora actuală, inginerul mecanic agricol este intens căutat pe piața muncii de la noi, însă o parte din mediul academic (mă refer la universitățile de profil) dorește înlocuirea lui totală cu inginerul agronom. Așa se întâmplă la Timișoara, unde în cadrul Pavilionului de Mecanizare, în ultimii ani, am pierdut cinci cadre didactice. Nu se dorește, nu se vrea, nu se poate?! În acest an avem totuși un inginer agronom la catedră, fără nici o experiență în domeniu, pe care nu-l dorea nimeni, niciunde altundeva, iar conducerea facultății a spus: “Îl punem la mecanizare, că ăia sunt mai palizi și mai trași la față. Nu trebuie să le mai dăm noi în cap, o să plece singuri până la urmă…”. Cam așa se face învățământul universitar agricol. PĂCAT! Au rămas doar “trei mușchetari”, doar trei cadre didactice de specialitate care țin în continuare sus stindardul inginerului mecanic agricol.
Am avut recent o discuție cu Ministrul Educației Naționale, Sorin Cîmpeanu, care a fost rectorul Universității de Știinte Agronomice din București, și am ridicat problema înființării Departamentelor de mecanizare în universitățile de profil. Singura universitate agricolă care are un astfel de departament în 2015, este cea din Cluj. Răspunsul ministrului a fost: “Este autonomie universitară”. În traducere liberă? Avem libertatea de a ne da cu stângul în dreptul, după cum s-a întâmplat în cazul concret al unui coleg de-al nostru, căruia, peste noapte, în baza acestei autonomii universitare, i s-a desființat secția la care activa, acreditată! E îngrozitor pentru un profesionist să simtă că este un simplu pion pe tabla de șah a celor care decid în universitate și care, cu o simplă mișcare din pix au anulat strădania lui intelectuală de mulți ani. Explicația? “Nu mai este nevoie de această specializare. Nu sunt studenți. Ministerul să tacă, e autonomie, facem ce vrem!”. Și ministerul a tăcut…
Timișoara a beneficiat de o facultate care a dat specialiști de marcă în domeniul mecanicii agricole și care lucrează acum la mari firme de profil din lume. Fosta Facultate de Mecanică Agricolă avea 120 de studenți. Din păcate, aceasta a fost desființată în 2001 din considerente pe care nici astăzi nu le cunoaștem. La Institutul Agronomic din Timișoara a funcționat, din 1945 și până aproape de 1989 Catedra de mașini agricole și construcții rurale, care și ea, din motive necunoscute, a fost desființată.
Piața cere ingineri mecani agricoli și noi desființăm facultăți. Mai există oare vreo logică în tot ceea ce se întâmplă în învățământul universitar din România? Unii construiesc, alții vin și dărâmă. Dar e autonomie, deci orice e permis… iar ministerul se spală pe mâini… Dacă ne uităm ce s-a întâmplat în educație după 1989, aproape că nu ne mai mirăm de nimic: în 25 de ani legea educației naționale a fost modificată de peste 60 de ori, iar miniștrii s-au schimbat de 20 de ori, deci aproape anul și ministrul!
Dar dacă vom continua să-i eliminăm pe inginerii mecanici agricoli din universitățile cu profil tehnic și agricol din România și vom continua să desființăm departamentele și specializările din domeniu, cine se va mai ocupa de flota de mașini agricole în următorii ani? Îi pasă cuiva, totuși?!
