
De câțiva ani în șir, seceta rămâne o amenințare majoră pentru fermierii gălățeni care de la un an la altul înregistrează pierderi semnificative de producție și chiar daună totală prin calamitarea culturilor agricole. Gavrilă Tuchiluș se declară disperat!
Porumbul – balast de slabă calitate!
Începând cu această săptămână, la Agrimat, din comuna Matca, județul Galați, va începe recoltatul… porumbului în regim de forță majoră!
Inginerul Gavrilă Tuchiluș, administratorul societății, este nevoit să intre cu combinele în lanurile de porumb, cultură aflată în stres termo-hidric accentuat pentru că trebuie asigurată hrana celor 3.400 de animale pe care le are în exploatare.
„Așa cum este porumbul, puternic lovit de secetă și arșiță, în tulpină mai sunt niște zaharuri care nu fac cel mai bine animalelor, dar putem spune că e un balast de slabă calitate pe care putem să-l folosim în hrana animalelor”, a explicat Tuchiluș.
De asemenea, nici cultura de floarea soarelui nu are o un stadiu vegetativ, are înălțimea de până la jumătate de metru și calatidiul extrem de mic.
„Sunt disperat!”
Fermierul se teme că după aproape 45 de ani de agricultură ar putea să se aleagă praful de munca lui. Nu-și ascunde deznădejdea. „Sincer, sunt disperat! Problema este că eu intru în faliment și nu pot hrăni animalele. La această dată, porumbul trebuia să fie în faza de mătăsire… Cu 120 ml de apă înregistrați de la 1 ianuarie și până acum, iată care este situația”, a declarat public.
„Am făcut tot ce ne-a stat în putință!”
La nivelul conducerii tehnice s-a făcut tot posibilul, însă hotărâtor a fost apa, „lichidul vieții”!
„Noi am făcut tot ce ne-a stat în putință pentru conservarea apei, am intervenit cu lucrări conservative, (nu mai arăm de 5-6 ani), am ales hibrizii cei mai adaptați la secetă și uscăciune, i-am semănat în perioada optimă, le-am asigurat toate condițiile optime de creștere și dezvoltare vegetativă (fertilizare și protecție fitosanitară), se vede că solul nu are rezervă de apă și plantele, din cauza arșiței, se usucă de sus în jos”, a susținut ing. Gavrilă Tuchiluș.
Ministrul Agriculturii ar putea rezolva problema irigațiilor de la Matca
„Eu acuma (8.07.2024 n.r.) sunt în drum să mă întâlnesc cu ministrul Agriculturii! De ce eu? Lucrez normal, plătesc taxe, impozite, am vacile crotaliate. Sunt oameni politici din Galați, prefect, deputați, senatori, oameni din agricultură, nu ar trebui să-i intereseze? Dacă micul fermier își ia subvenția, subarendează terenul, vinde la negru, ce treabă are el cu restul țării? Trebuie să-i dea statul! Deci, asta-i România!”, a adăugat administratorul Agrimat.
Fermierul speră să rezolve problema irigațiilor pentru care se luptă de 40 de ani. Există un proiect la Ministerul Agriculturii, cu toate aprobările, mai puțin finanțarea de 100 milioane de euro și se va asigura apa pe o suprafață de peste 20 mii de hectare în zona Matca-Cudalbi-Corod.
Recolte de care nu te poți bucura!
Agrimat deține o suprafață de teren de 4.500 de hectare, din care o zecime se se poate iriga. Sistemul de irigații, construit în anii 70, are probleme extreme în exploatare, iar societatea se află la capătul rețelei de aducțiune, la o distanță de 86 km. În fiecare an sunt disfuncționalități în aprovizionarea cu apă de irigat.
„Din cauză că apa nu a ajuns la timp, culturile au ajuns în situația asta dezastruoasă!”, explică amar.
Producțiile obținute la culturile de toamnă au fost sub așteptări și mult sub nivelul investițiilor făcute. „Am făcut 830 de kilograme de orz, 930 de kilograme la rapiță și cred că nu mă închid cu mai mult de 1.100 de kilograme de grâu”, mai are puterea să recunoască fermierul Gavrilă Tuchiluș, simțind cât este de aproape falimentul unei ferme de elită!
CITEȘTE ȘI: Seceta îi provoacă insomnii lui Tuchiluş
O afacere pe cale de a se ruina!
Gavrilă Tuchiluș, unul dintre cei mai respectați producători agricoli din țară, abia mai putea vorbea. E disperat! A dezvoltat o afacere cotată la cel puțin 12 milioane de euro, cumpusă din: sector vegetal de 4.500 hectare de teren, utilaje de ultimă generație, capacități de stocarea producție, sector zootehnic cu 3.400 de animale (din care 1.400 de vaci cu lapte și 2.000 de capre), ce produce lunar 1,2 milioane de litri de lapte, ca în final să asigure veniturile a 120 de angajați, fiecare cu familii.
„Domnule, eu de 34 de ani, ca un inginer care am făcut facultatea la zi și am avut și rezultate bune în învățământ, m-am autofinanțat prin bursă, am făcut treabă de atunci 43 de ani, statului român i-am dat tot ce trebuie.
Și s-au născut acuma după Revoluție și după legea subvenției micii fermieri! Și datorită micilor fermieri am ajuns, cu sistemul de irigații cu probleme mari, ca și cu asociația de udători!”, ne-a declarat pentru revista Ferma ing. Gavrilă Tuchiluș.