Chiar dacă nu a lucrat suprafețe întinse de teren și nici nu a crescut sute de animale, el a fost un deschizător de drumuri. Ceea ce l-a caracterizat a fost vioiciunea minții sale. În permanență avea idei noi, care să facă lucrurile să meargă mai bine. Dar ideile sale se bazau întotdeauna pe o documentare minuțioasă, din sursele cele mai autorizate. De aceea a fost recunoscut de către toți cei cu care a lucrat drept un partener serios, de calibru.

Eu l-am cunoscut în toamna anului 2015 și de atunci mi-a rămas în suflet. În continuare vă prezint povestea sa, așa cum mi-a istorisit-o atunci.

„Laptele este un aliment complet, care concentrează în el tot ceea ce este necesar organismului. Eu aş declara laptele un aliment strategic”, credea Cristian Lungu. El este unul dintre oamenii care şi-a găsit chemarea abia în a doua parte a vieţii. Tânărul inginer absolvent de TCM a devenit un cunoscut fermier.

Poveste cu un morar şi o văcuţă

În 2003, la marginea comunei Dascălu, aflată la vreo 15 km. de Bucureşti, funcţiona o moară de făină şi mălai şi un urluitor. Proprietarul lor era fiul unui localnic, fost inginer la oraş şi care îşi deschisese o mică afacere. Lumea venea şi măcina cerealele, fie pentru hrana proprie, fie pentru animale.

Într-o zi, cineva a venit la stăpânul morii şi l-a întrebat dacă nu ar vrea să cumpere o vacă, cu tot cu viţica de după ea, la un preţ bun. Nu era o vacă rea, susţinea vânzătorul. Dădea câte şase litri de lapte dimineaţa şi şase seara. Şi nici nu cerea mult: doar şapte milioane de lei vechi. Morarul s-a gândit că pe lângă orice moară serioasă se găseşte şi câte un animal, aşa că a încheiat târgul. Şi, după două săptămâni, în care vaca, botezată „Băbuţa”, a primit hrană bună şi îngrijire ca la carte, a început să dea câte 24 de litri de lapte pe zi. Adică dublu.

Şi de aici a început cotitura în viaţa inginerului Cristian Lungu. I-a plăcut atât de mult ideea, încât s-a dus în Covasna, de unde a mai cumpărat două viţele din rasa Bălţată românească: Ildiko şi Mariko. Acum avea trei viţele şi o vacă. Apoi a urmat taurul Nicu şi alte două viţele. În anul 2006 avea şase vaci cu lapte şi un taur. „Atunci mi-am dat seama că se poate trăi de pe urma a şase vaci. Litrul de lapte se vindea cu 0,8 lei, iar preţul de producţie era de 0,4 lei. Vindeam totul la un procesator din Dâmboviţa”, povesteşte fermierul despre începuturile afacerii sale.

Din nou la şcoală

Între timp, prin vecini umbla o delegaţie care încerca să-i convingă pe proprietarii de animale să urmeze nişte cursuri de specializare, în cadrul unui program finanţat de Banca Mondială. Pe dl. Lungu nu a fost necesar să-l lămurească. S-a dus cu plăcere la ore, timp de un an şi jumătate, cât mai rămăsese din cursul de trei ani. Pasiunea sa pentru vaci l-a făcut să asimileze cu uşurinţă noţiunile predate. Pe lângă aceasta, pregătirea sa inginerească l-a îndreptat, în mod firesc, să ridice probleme la care, de multe ori, nici lectorii nu se gândiseră. Şi aşa, pe nesimţite şi pe negândite, între Cristian Lungu şi profesorul său, Mihai Paraschivescu s-a născut o frumoasă prietenie.

La sfârşitul cursului, pentru că din fondurile alocate de Banca Mondială mai rămăsese o sumă suficientă, s-a organizat o excursie de documentare în Austria. „Acolo am văzut lucruri la care nu m-aş fi gândit şi pe care nu le învăţasem la curs. Ei aveau cu totul alt mod de a creşte vacile”, îşi aminteşte fermierul.

Între timp se adoptase şi un program naţional de stimulare a producătorilor de lapte. Pentru laptele de calitate, se plătea un spor de 0,3 lei/litru. Astfel, în 2004 cei care puteau furniza un lapte cu conţinut ridicat de proteină, obţineau 1,1 lei/litru. Preţ bun!

O fermă „ciudată”

„Atunci m-am hotărât cu adevărat să încep afacerea aceasta. Deja aveam ceva cunoştiinţe în domeniu şi o oarecare experienţă. Aveam un teren pe care l-am vândut.

11.600 euro am investit în construirea sălii de muls. Alţi aproape 40.000 de euro i-am dat pe 20 de vaci Holstein, cumpărate din Germania.” În martie 2006 vacile germane au început să fete. Pentru că fuseseră însămânţate cu material seminal de foarte bună calitate, viţelele erau mai performante decât mamele lor.

Construcţia grajdului a fost o altă poveste. La vremea aceea, cel puţin în Dascălu, oamenii nu concepeau decât grajduri joase şi bine închise, pe toate laturile, doar cu câte o uşă îngustă, cât să treacă vaca. Dar Cristian Lungu văzuse în Austria grajdurile aerisite, cu una sau chiar două laturi libere, alcătuite doar dintr-o temelie de un metru şi din stâlpii de susţinere ai acoperişului. „Vacile nu suferă din cauza frigului. Pentru ele cel mai mare duşman este căldura. Pe timpul caniculei, vacile pot să piardă până la 80% din lapte. De aceea e foarte important să poată beneficia de răcoare. Apoi, grajdul trebuie bine aerisit şi din alt considerent: laptele este filtrat din sânge. Dacă vaca trăieşte într-un grajd strâmt şi neaerisit, amoniacul degajat din urină este respirat de animal, trece în sânge şi de acolo în lapte. Aşa că există o relaţie directă între gradul de aerisire al grajdului şi calitatea şi cantitatea laptelui. Dar oamenii nu ştiau asta, si de aceea am avut tot felul de discuţii. Oricum, în mare parte, grajdul, ca şi sediul propriu-zis al fermei l-am construit eu cu băieţii mei”, mai povesteşte fermierul. Erau vremuri bune. Laptele ajunsese să fie cumpărat de „Natura”, din Dâmboviţa, cu 1,9 lei/litru.

În paralel, pe lângă ferma cu vaci a dezvoltat şi o fermă vegetală în care cultivă mare parte din cele necesare pentru a asigura furajarea vacilor

Dozatorul, soluţie de criză

Apoi a început declinul pieţei de lapte. Preţurile oferite de procesatori au început să scadă. Şi din nou Cristian Lungu a găsit o soluţie pentru a-şi face ferma mai eficientă: în 2010 a cumpărat primul distribuitor automat de lapte proaspăt, pe care l-a amplasat în Bucureşti. „Nu a fost simplu deloc. Nu exista nici o experienţă şi nici o reglementare. Am participat, împreună cu alţi specialişti, la elaborarea Ordinului Ministrului nr. 55 şi apoi a modificărilor următoare. Dar am descoperit că pot să îmi desfac toată producţia prin cele patru automate pe care le am.”

Consumatorii sunt foarte prost informați. Ei nu realizează că laptele din dozator este muls şi manipulat în condiţii de igienă foarte stricte. În plus, consumatorii nu mai ştiu că laptele ambalat, de la supermarket are la bază lapte reconstituit şi, în general, mai mult sau mai puţin procesat. Acela nu este un lapte integral, ca cel de la dozator, consideră producătorul. „În acest sens, noua lege privind etichetarea produselor este o mare victorie, căci în felul acesta consumatorii pot să vadă ce cumpără”, spune el.

Şi pentru că am ajuns la acest capitol, trebuie să descriem drumul laptelui de la vacă la client. Din sala de muls, unde se obţine prin intermediul unor maşini automate, laptele trece prin conducte într-un tanc de depozitare, din inox, în care este păstrat etanş, la temperatura de 4 – 5°C. De acolo este transvazat cu o pompă în cilindrii de inox cu care este transportat la dozatoare. Respectivele vase sunt introduse cu totul în dozator, astfel că laptele nu mai este transferat încă o dată. Atât pe durata transportului, cât şi în dozator, temperatura se păstrează constantă, la 5°C. Aşadar, nu se pune problema unei eventuale infestări în timpul manipulării. Cât despre avantajele laptelui proaspăt vom spune doar că permite consumatorilor să prepare acasă o serie de produse, cum ar fi iaurt, lapte bătut, brânză de casă, etc.

Mereu  cu gândul la viitor

Dar Cristian Lungu nu s-a mărginit doar la propria sa fermă. El s-a implicat şi în activitatea mai multor organizaţii ale fermierilor din România. A înfiinţat Asociaţia Fermierilor Utilizatori De Automate Pentru Desfacerea Laptelui Crud În România, alcărui preşedinte a fost.

Recenta modificare a reglementărilor privind utilizarea îngrășămintelor organice i se datorează într-o mare măsură. În mai multe runde de consultări a susținut necesitatea aplicării de fertilizanți și în ferestrele iernii. Lucru care a fost acceptat în vara acestui an!

Cristian Lungu s-a implicat în numeroase activități de cercetare, mai ales în partea experimentală. A lucrat cu IBNA, cu Romvac, etc. În ferma sa a încercat diferite rețete de furajare, multe cu rezultate excelente. Îmi amintesc că, la un moment dat, prin 2018, îmi povestea că dozatoarele sale nu mai funcționează corect din cauza laptelui prea gras. Conținutul de grăsime al laptelui comercializat depășea 4,1%!

În ultimii ani, pentru a lărgi domeniul de activitate, înființase și o microfermă de găini de carne. Păsările erau crescute în regim bio și se livrau la cerere doritorilor, în urma unor comenzi telefonice.

Dar timpul n-a mai avut răbdare. Ni l-a răpit pe Cristian lungu pe când acesta mai avea încă numeroase proiecte care meritau puse în practică!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Alexandru Grigoriev