„Dacă nu vor mai exista fermieri, aşa vor arăta toate rafturile”, au transmis reprezentanţii fermierilor, citaţi de presa din Irlanda, cerându-le, totodată, scuze consumatorilor.
Potrivit reprezentanţilor fermierilor, în primele cinci zile de protest, încheiate fără nici o rezolvare, sute de consumatori au semnat o petiţie care sprijină solicitările producătorilor agricoli.
FERMIERII PRIMESC DOAR 15% DIN PREŢUL DE VÂNZARE
Producătorii irlandezi de ouă, de carne de pasăre şi de carne de porc susţin că ar fi corect să primească un procent mai mare din preţul cu care produsele pe care ei le furnizează din propriile ferme sunt vândute în magazine.
Producătorii vor 2 cenţi în plus pe ou, 15 cenţi în plus pe kilogramul de carne de pasăre, respectiv 10 cenţi în plus pe kilogramul de carne de porc.
Producătorii de carne de porc susţin că primesc doar 15% din preţul cu care carnea de porc este vândută în supermarketuri.
La rândul lor, producătorii de ouă afirmă că un carton cu 6 ouă de la găini crescute în aer liber se vindea cu 2,19 euro în 2012, iar astăzi este 1,89 euro, o reducere de 15%, în condiţiile în care, doar în acest an, inputurile agricole s-au scumpit cu peste 40%, bunurile de larg consum cu peste 9%, iar inflaţia pentru alimente este mai mare cu 6,8%.
OMBUDSMAN ALIMENTAR
Asociaţia Fermierilor Irlandezi (IFA), care conduce protestele, a cerut Guvernului să instituie urgent un ombudsman alimentar, un fel de avocat al producătorilor agricoli, desemnat de stat.
Ministrul irlandez al Agriculturii, Alimentaţiei şi Marinei, Charlie McConalogue, a confirmat că a început procesul de recrutare a directorului executiv care va conduce noul Birou pentru Echitate şi Transparenţă în Lanţul de Aprovizionare Agroalimentară, instituţie ce va avea rolul de a sancţiona practicile comerciale neloiale şi de a proteja fermele de familie în relaţia lor cu comercianţii şi care va fi funcţional înainte de finalul acestui an.
E IMPOSIBIL SĂ MULGI VACILE DOAR ÎN AFARA ORELOR DE VÂRF
Producătorii de lapte nu sunt nici ei scutiţi de probleme generate de creşterea costurilor de producţie, în condiţiile în care, Comisia pentru Reglementarea Utilităţilor a stabilit că toţi consumatorii vor plăti un tarif mai mare pentru energia electrică consumată în orele de vârf, între orele 17.00 la 19.00.
”Este pur şi simplu imposibil să mulgi vacile şi să racesti laptele doar în afara orelor de vârf”, au transmis reprezentanţii crescătorilor de vaci de lapte.
Sursa foto: Twitter @IFAmedia
un articol de
VIOLETA MÂŢ