La fel am făcut și noi în ultimii ani, adică ne-am orientat strategia de marketing pe participarea activă la aproape toate manifestările cu profil agricol, cu investiții foarte mari în promovare pre și post eveniment, deplasarea echipei, cheltuieli cu materialele promoționale și suplimentarea tirajului publicațiilor noastre. Obiectivul principal a fost informarea unui număr cât mai mare de agricultori și atragerea acestora spre expozițiile din domeniu. Am încheiat în acest sens parteneriate media, la multe evenimente fiind parteneri media principali și, dacă ne uităm peste cifre, spunem cu mândrie că eforturile noastre nu au fost în zadar. Notorietatea de care se bucură Ferma Media Grup ne plasează și în acest an pe primul loc în preferințele agricultorilor din toate regiunile țării.
Dar la sfârșitul acestui an încărcat de expoziții agricole, putem afirma că am epuizat toate modalitățile de a mai atrage noi participanți la acest gen de evenimente. Asta pentru că mai sunt, după estimările noastre, circa 20-25 de procente dintre beneficiarii informațiilor și input-urilor agricole, care nu vin la expoziții și nici la evenimentele firmelor. Iar posibilitatea organizatorilor acestor manifestări de a atrage oameni noi este și ea limitată. Așa se face că, în 2014, parcă mai mult ca niciodată, am întâlnit la expoziții cam aceiași agricultori, interesați și dornici să vadă noile tehnologii și oferte. Pentru că ei au ales această metodă de informare și noi i-am sprijinit în alegerea lor, facilitându-le accesul la evenimente și oferindu-le, prin campaniile noastre, pachete promoționale, cadouri, conferințe și dezbateri organizate pe parcursul expozițiilor. Ei sunt un câștig net și ne vom bucura probabil de prezența lor ca vizitatori și potențiali clienți mulți ani de-acum înainte.
Însă în ceea ce privește strategia noastră de marketing pentru perioada următoare, am decis reorientarea investițiilor spre cei care nu vin la expoziții, în ciuda tuturor eforturilor noastre de a-i mobiliza. Le vom duce informația agricolă direct la ei acasă. Odată cu revista vor ajunge la ei ofertele și noutățile companiilor producătoare și distribuitoare de inputuri, echipamente și utilaje agricole. Din poartă în poartă, dacă va fi nevoie!
Sigur că vom participa în continuare la evenimentele cu profil agricol, abonații și cititorii noștri ocazionali ne vor găsi acolo. Vom avea oferte de abonare și vom distribui reviste, vom scrie despre prezența firmelor, dar nu ne vom mai alătura organizatorilor pentru atragerea de noi vizitatori. Cu aceștia ne vom întâlni la ei acasă, pentru că foarte mulți ne-au solicitat colaborarea în această direcție. Nu mai încercăm să îi scoatem din fermă, ducem Ferma la ei!
Un prim pas în această nouă direcție l-am făcut deja. Din ianuarie 2015 ne întâlnim la două săptămâni prin intermediul revistei Ferma, nu lunar ca până acum. Excepție vor face lunile ianuarie și iulie, când vom edita câte un singur număr, dar vom compensa cu două apariții anuale din revista „Utilaje agricole”, pe care o veți primi gratuit.