Hrană din ”inima” deşertului australian - Revista Ferma
3 minute de citit

Hrană din ”inima” deşertului australian

Peste 70% din suprafaţa globului este acoperită de ape, iar o treime din suprafaţa terestră e ocupată cu zone deşertice. Pentru a face faţă unei viitoare crize alimentare, oamenii trebuie să tranforme aceste suprafeţe în facilităţi de producere a hranei.

Agricultură în deşert? Da, se poate!

Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie Regele Abdullah din Arabia Saudită, unul dintre liderii în domeniul cercetărilor privind agricultura în deşert, derulează studii privind atât factorii biotici, cât şi abiotici, de la tehnologii de inginerie genomică pentru a manipula creşterea şi dezvoltarea plantei, regulatori de creştere care măresc rezistenţa plantei la condiţii adverse şi hormoni care influenţează arhitectura tulpinii şi a rădăcinii în funcţie de nutrienţii disponibili, până la microbi şi mecanisme moleculare care ajută plantele să se adapteze la condiţii de căldură extremă, secetă şi salinitate. Sunt studiate şi aspecte ce ţin de legătura dintre memoria somatică a plantelor şi rezistenţa la patogeni, toleranţa la stres şi productivitate.

Iar rezultatele cercetărilor se concretizează.

 serele sundrop_b

Sursa foto: www.sundropfarms.com

Sera care produce tomate cu apă de mare

De exemplu, Sundrop, o companie din Australia, a dezvoltat o tehnologie de cultivare a legumelor ce combină agricultura hidroponică (tehnologia cultivării plantelor în soluţii nutritive, fără sol,) cu apă de mare, desalinizarea apei şi producerea de energie solară. Sistemul este sustenabil, iar o astfel de seră poate fi ridicată pe orice teren degradat sau arid, ce nu poate fi folosit pentru agricultură. Serele Sundrop se află în Port Augusta, Australia de Sud.

Zbor cu drona deasupra fermei din inima deşertului! Click AICI şi vezi filmuleţul!

SERELE SUNDROP, ÎN CIFRE

  • Producţia a început în 2016; în prezent, recoltează 17.000 tone de tomate pe an, echivalentul a 15% din producţia de tomate a Australiei;
  • Utilizează doar apă salină şi energie solară pentru producerea tomatelor: 180.000 de plante de tomate sunt cultivate în sistem hidroponic, utilizând 1 milion de litri de apă desalinizată;
  • Apa utilizată pentru producerea tomatelor este desalinizată într-o unitate alimentată cu ajutorul energiei solare: 23.000 de panouri solare sunt orientate către un turn solar cu înălţimea de 123 metri;
  • Investiţia totală, care se întinde pe 20,2 ha (50 acri), a costat 200 milioane de dolari (inclusiv un sprijin financiar de 6 milioane de dolari din partea Guvernului statului Australia de Sud);
  • Sere Sundrop mai există în Tennessee, SUA şi Odemira, Portugalia.

(Sursa: Global Center on Adaptation)

articol de

VIOLETA MÂŢ

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →