
Departamentul de Stat pentru Agricultură al SUA a dat aviz favorabil cultivării grâului modificat genetic dezvoltat de compania Bioceres Crop Solutions din Argentina.
Astfel, Statele Unite, al patrulea cel mai mare producător de grâu din lume, devine și cea de a patra țară care permite producția de grâu HB4, după Argentina, Brazilia și Paraguay.
Conform reprezentanților Bioceres, citați de Reuters acest tip de grâul a fost special dezvoltat pentru a tolera seceta, permițând fermierilor să obțină producții chiar și în condiții extrem de dificile.
De altfel, conform jurnaliștilor Reuters, Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Nigeria, Thailanda, Indonezia, Columbia și Chile sunt țările care au aprobat grâul HB4 pentru consum alimentar și furaje,urmând ca în următoarea perioadă cei de la Bioceres să aplice pentru obținerea unor licențe de testare.
Află mai multe despre lansarea pe piață a grâului modificat genetic și despre impactul pe care l-ar putea avea la nivel global din următorul articol: Grâul modificat genetic a intrat pe piață! Se va repeta situația de la soia?






