Grâul durum: producţie autohtonă, nu import - Revista Ferma
3 minute de citit

Grâul durum: producţie autohtonă, nu import

Cele mai importante specii de grâu sunt cel comun (Triticum aestivum vulgare), adică grâul pentru pâine, care ocupă 90% din suprafaţa mondială, şi grâul durum (Triticum turgidum ssp.turgidum conv.durum), folosit la fabricarea pastelor făinoase.


România e codaşă la producţia de grâu durum

Specia durum deţine circa 8% din aria cultivată cu grâu în lume; în România, în ultimele decenii, suprafaţa destinată acestui tip de grâu este doar de 1% din totalul culturilor de grâu.
În general, această specie are cerinţe mai mari faţă de căldură, este rezistentă la secetă, dar mai sensibilă la ger. Din acest considerent, zona favorabilă de cultivare în ţara noastră este situată în sudul ţării, dar cu posibilităţi de extindere odată cu obţinerea noilor soiuri, cu plasticitate ecologică mai mare, cum sunt soiurile Auradur şi Providur. Specia are pretenţii mai mari faţă de sol decât grâul comun, fiind preferate solurile cernoziomice cu un conţinut de argilă sub 20%, cu reacţie neutră, structurate cu viaţă biologică bună.

Culturi premergătoare benefice

Plantele premergătoare preferate sunt mazărea şi rapiţa. Nu se cultivă după porumb şi nici în cultură repetată (grâu după grâu), din cauza sensibilităţii mari la fuzarioză, şi nici după floarea-soarelui, care lasă terenul epuizat în apă, substanţe nutritive şi cu structura afectată.
Lucrările solului sunt identice cu cele de la soiurile Premium.

Grâul durum_b

Soiuri autohtone şi străine de grâu durum

Pentru semănat se pot avea în vedere atât soiuri autohtone, cât şi străine. Soiurile Pandur şi Condur, create la INCDA Fundulea, au o capacitate de producţie de 5-8 t/ha.
Dintre soiurile străine se recomandă cele din zone apropiate României, precum Auradur şi Floradur, create în Austria, cu potenţial de producţie de 5-7 t/ha. Institutul de specialitate AGES (Austria) consideră că soiuri importante pentru sud-estul Europei, pentru culturile de toamnă, sunt: Auradur, Coradur, Inverdur, Logidur, Lunadur, Providur, Superdur şi Vindur.
Din datele UE în funcţie de indicele de calitate IQ=0,25 (proteină brută + indicele glutenic + pigment gluten + greutatea hectolitrică), cele mai bune soiuri de grâu de toamnă sunt Coradur, Superdur, Longidur, Auradur, iar cele mai slabe Providur şi Vindur.

Cum se seamănă?

 

Perioada de semănat este cu circa cinci zile înainte de data optimă de semănat pentru grâul comun, respectiv în intervalul 25 septembrie – 15 octombrie.
Densitatea recomandată în ţara noastră, cu toamne mai secetoase în perioada de semănat şi ierni cu fluctuaţii mari de temperatură, este de 450 – 600 b.g./mp.
Adâncimea de semănat este de 3-4 cm în sol umed, iar în lipsa umidităţii se măreşte cu 1-2 cm.

GRÂUL DURUM SE PRETEAZĂ ÎN ROMÂNIA
Dezvoltarea industriei de paste făinoase obligă la mărirea suprafeţelor cultivate cu grâul durum în România, fapt posibil prin condiţiile pedoclimatice din unele areale ale ţării. În prezent consumul de paste făinoase este asigurat din import.

un articol de
IOAN BORCEAN

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →