Gălățeanul Gheorghe Caramfil nu poate plăti ratele la combină! Sunt vreo 1,3 miliarde de lei bani vechi, pentru care banca a emis bilet la ordin!
Ultimii ani de secetă cruntă au fost dezastruoși pentru Gheorghe Caramfil, ca pentru mulți alți fermieri din județul Galați. Culturile au fost toate arse de atâta uscăciune, încât nu a avut ce culege. Datoriile la furnizori, ratele la bancă s-au acumulat și au fost reeșalonate de la un an la altul.
GHEORGHE CARAMFIL: ”BANCA MI-A BĂGAT BILETUL LA ORDIN”
Gheorghe Caramfil a lucrat în mecanizarea agriculturii, la un fost SMA fruntaș. A fost combiner vreme de 12 ani. Dintre toate utilajele, mașina de recoltat îi este dragă ca ochii din cap! Dar acum este pe cale să o piardă.
„De câteva zile nu mai am somn, pentru că nu mai pot să duc ratele la combină. Am scadență de 1,3 miliarde de lei bani vechi pe care trebuie să-i plătesc acuma și cum nu am avut banii, banca mi-a băgat biletul la ordin”, ne declară fermierul.
CITEȘTE ȘI: Constantin Voicu: Sunt dator la furnizor. I-am cerut să nu-mi bage bilet la ordin, că-i plătesc
Gheorghe Caramfil: ”Sunt disperat, măcar să găsesc pe cineva care să plătească restanța, să mă deblocheze și pe urmă nu mai cer niciun ban (…), măcar să-i dau combina să continue ratele și să aibă grija ea!”, este dorința fermierului.
Combina este Fendt modelul 6275, luat în decembrie 2022 la valoarea de 260.000 euro cu TVA. Cei care sunt interesați, pot lua legătura cu fermierul la nr de telefon 0748 335 241.
NU A AVUT BANI DE ÎNGRĂȘĂMINTE
Gheorghe Caramfil lucrează o suprafață de teren de 160 de hectare în comuna Corni. Se bazează doar pe cele patru culturi „tradiționale”: grâu, orz, floarea soarelui și porumb. „Dumnezeu s-a îndurat de noi în această toamnă și a înmuiat oleacă colbul de pe dealurile uscate ale Covurluiului. Am pus 40 și ceva de hectare cu grâu și 10 hectare de orz. Pe terenul rămas voi semăna peste 30 ha de floarea soarelui și ce rămâne porumb”.
Gheorghe Caramfil: ”Nu am fertilizat pentru că nu am avut bani pentru îngrășăminte. Câmpul arată frumușel la această dată, culturile sunt răsărite!”
UN FERMIER CU PLUGU-N SUFLET!
Gheorghe Caramfil este cu… plugul în suflet! Nu a renunțat la el. A brăzdat toată suprafața pe care o va însămânța. Așa a fost învățat la stațiunea de mașini și tractoare, că arătura este lucrarea de bază.
TOATE CULTURILE AU FOST CALAMITATE!
Gheorghe Caramfil: „ M-au am prins anii ăștia nenorociți și am avut toate culturile calamitate. Am fost inundat total în toamnă, am avut niște grâu în hală și mi l-a luat puhoiul. Noroc că nu am avut combina în fermă, am fost la recoltat cu ea în Balta Brateșului. Am mai scos niște bănuți de am mai putut plăti o parte din dobândă la credite”.
ȘI CU FERMA LUATĂ, ȘI CU POPRIRE PE PENSIE
Cazul lui Gheorghe Caramfil nu este singular. Un alt fermier din județul Galați a pierdut ferma de 200 de hectare de teren și toate utilajele pentru că nu a putut achita la timp ratele la creditele făcute. Are poprire pe pensie, iar copiii au rețineri din venituri.
CITEȘTE ȘI – Cătălin Ionescu: „Nu știu dacă rezistăm până la sfârșitul anului! Dacă o să ne bage cineva biletele la ordin, vom pierde totul: utilajele, pământurile, casele!”
ÎN CE CONDIȚII ÎȘI POT AMÂNA FERMIERII RATELE?
În Ședința Guvernului din 09 Octombrie a fost aprobată o Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea OUG nr.4/2024 pentru stabilirea unor măsuri de sprijin cu caracter temporar, destinate producătorilor agricoli în scopul gestionării efectelor fenomenului de secetă pedologică din anul 2023 și ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.