
Studiind izvoarele istorice, aflăm că gâsca a fost domesticită în urmă cu 5500 de ani de către egipteni. Revenind în prezent, ne bucurăm că putem prezenta prima fermă de creștere a gâștelor de reproducție (pentru ouă) din România, înființata recent în satul Belfir din comuna bihoreană Tinca.
Furajare cu o tonă de cereale pe zi
Fermierul temerar, care a pus o astfel de afacere pe picioare, având deja experiență în creșterea vacilor pentru lapte, este inginerul mecanic agricol Marius Francisc Ștefan. Ferma deține la ora actuală 3200 de capete de păsări. Efectivul consumă în fiecare zi o tonă de cereale. Tehnologia de creștere a acestor gâște a fost preluată de la colaboratorul său din Ungaria, de la Hortobágy, unul dintre cei mai mari crescători de gâște din Ungaria și din lume. „Toată lumea crește vaci, oi… Noi am ales altceva pentru care există cerere în lume și prea puțină ofertă. Noi vindem ouă de gâscă pentru incubat. Colaboratorul nostru din Ungaria face export inclusiv în China”, ne-a declarat Marius Francisc Ștefan.
Gâștele din rasa „Gâsca de Hortobágy” au fost achiziționate de tinere, când nu aveau nici un un kilogram, din localitatea cu același nume – Hortobágy (un sat situat în districtul Balmazújváros, județul Hajdú-Bihar, Ungaria, cu o populație de 1.579 de locuitori).
Gâștele intră în categoria păsărilor mari acvatice, fiind mai mici decât lebedele și având picioarele relativ mai lungi decât rațele. Comparativ cu alte păsări, la gâște, cantitatea de carne de pe piept este mult mai mare. Ficatul de gâscă este considerat de către specialiști o delicatesă, acesta având proprietăți organoleptice unice datorită punctului de topire scăzut.
Prima producție de ouă pentru incubat, în februarie 2017
Gâștele de Hortobágy aleargă foarte bine, zboară și înoată excelent. În prezent, gâștele din ferma lui Ștefan cântăresc 4-5 kg, în final atingând o greutate de 6 kg femelele, în timp ce gâscanii ajung la 7-8 kg. Fiind o fermă de reproducție, prima producție de ouă se va obține în cursul anului viitor, începând cu luna februarie. Exemplarele care se vor obține din ouăle de la ferma din Tinca, sat Belfir, vor fi folosite pentru producția de carne și de pene. Penele de gâscă sunt extrem de căutate, cumpărătorii majoritari fiind vecinii noștri din Ungaria, care achiziționează producția de pene. Acestea sunt folosite în special pentru plăpumi – dune, perne, saltele și căptușeala hainelor de iarnă. Din informațiile obținute de la localnici, o plapumă cu pene de gâscă, de 7-8 kg, ajunge la prețul de 400 lei, în funcție de tipul materialului.
Întrucât în România nu avem încă oameni specializați pe acest sector zootehnic, Marius Ștefan a adus personal calificat din Ungaria, pentru operațiunile de jumulire a gâștelor de pene și de vaccinare a lor. În cadrul fermei, adăparea și hrănirea se fac cu ajutorul unor hrănitoare și adăpători construite special pentru gâște, soluțiile tehnice fiind preluate de la colaboratorii din Ungaria.
„Creșterea intensivă a gâștelor este rentabilă, fapt care a condus la un trend fulminant în ceea ce privește producția în lume. De exemplu, China produce la ora actuală 1,93 milioane tone metrice, Ucraina peste 97.000 mil. tone metrice, iar Ungaria 40.000 mil.tone metrice. De Crăciun, în unele țări din Comunitatea Europeană, carnea de gâscă reprezintă o mâncare tradițională”, a afirmat Marius Francisc Ștefan.
LONGEVITATE ȘI RATĂ DE CREȘTERE SUPERIOARE
Gâștele ouă timp de trei luni pe an (februarie-aprilie), o gâscă făcând în medie 25 de ouă/an. Din producția totală de ouă, aproximativ 70% sunt viabile.
Unul dintre marile avantaje în creșterea gâștelor este faptul că acestea se adaptează extrem de rapid, iar condițiile de creștere nu sunt unele pretențioase. Ele au o creștere accelerată, având rata de creștere cea mai mare dintre speciile de păsări. Gâștele de Hortobágy sunt rezistente la multe dintre bolile specifice păsărilor, sunt ușor de manageriat și trăiesc în jur de 15 ani. Un alt avantaj este faptul că ele pot fi crescute în aer liber, necesitând adăpost și îngrijire minime, fiind niște supraviețuitoare excelente.
Articol publicat in revista Ferma nr.16(177) 15 – 30 septembrie 2016







