GALAŢI: 300 kg de grâu la hectar! Producţie ZERO la porumb! - Revista Ferma
3 minute de citit

GALAŢI: 300 kg de grâu la hectar! Producţie ZERO la porumb!

În judeţul cu Dunăre, Siret şi Prut, fermierii cer guvernanţilor declararea stării de calamitate din pricina secetei!

„Situaţia este mult mai proastă decât în anul 2020. Porumbul, semănat pe 117.094 ha, este calamitat în proporţie de sută la sută, iar floarea soarelui între 80 şi 85%. De, asemenea, 90% din cultura de mazăre este afectată de secetă, producţia de pe 3.125 ha fiind adunată… manual la coasă şi furcă!”, ne-a declarat directorul executiv al DAJ Galaţi, ing. Doina Ragea.  

 

300 kg de grâu la hectar!

În judeţ nu este încheiat recoltatul la păioase, procentul de calamitate fiind de 70 şi 90%, dar ceea ce este pe câmp nu va face o producţie mai mare de 300-400 kg la hectar. 

Dezastruos este că producţiile medii la grâu pe judeţ la neirigat sunt între 900 şi 1.100 kg/ha, iar la orz media a fost şi mai mică: 800 kg! Randament deosebit de scăzut are şi rapiţa, cultură rămasă pe 5.230 ha pentru că mai mult de două treimi a fost întoarsă!

 

Pierderi de 2.500 lei/hectar

Săndel Malaxa, fermier din Fârţăneşti, a recoltat cam o tonă de grâu în medie la hectar, asemenea multora dintre producătorii agricoli gălăţeni. „În toamnă am înfiinţat cultura în condiţii… criminale, încorporând sub brazdă aproape 400 kg de sămânţă. Până să adun recolta am avut cheltuieli de circa 3.800 lei pe hectar, cu motorina, cu îngrăşămintele, cu arenda. Dacă la începutul lunii iunie prețul grâului era de 1,9-2 lei/kg, acum a scăzut la 1,4-1,5 lei/kg. Păi, din start am o gaură de 2.300 de lei pe hectar!”, se amărăşte cultivatorul. 

Acesta susţine că fermierii gălăţeni nu au de unde să-şi plătească inputurile, mulţi au semnat contracte scadente la recoltare.

 seceta cumplita V2_b

 

Producţie ZERO la porumb!

Fermierii tecuceni au muncit şi au cheltuit degeaba, că nu au strânge de pe câmp. “Am recoltat în medie între o tonă şi două de grâu şi orz la hectar. La aceste rezultate nu ne acoperim costurile. Am crezut că nu va fi un an mai rău ca 2020! Dar iată că acest sezon agricol e mult mai prost! La floare estimez între 300 şi 600 kg/ha şi la porumb… producţie zero! Totul moare pe câmp! Avem peste 3.000 ha şi nu putem iriga nimic pentru că nu este apă!, ne-a declarat Ionuţ Pavel, directorul executiv al Cooperativei Agricole „Drumul Belşugului”.

 

un articol de

MARIAN MUŞAT

 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →