Frânturi din Agritechnica explicate românește - Revista Ferma
3 minute de citit

Frânturi din Agritechnica explicate românește

În perioada 10-12 noiembrie, un grup de peste 60 de fermieri, însoțiți de o echipă numeroasă MEWI, a vizitat Agritechnica, bine-cunoscutul târg de la Hanovra.

MEWI Agritechnica

Înainte de a ajunge la standurile expoziționale, participanții s-au oprit la Holdorf, lângă Bremen, localitate în care se află un nou sediu Schröder Gruppe, compania-mamă a MEWI, unde li s-a pregătit o prezentare avanpremieră la ceea ce urmau să vadă a doua zi, la marea expoziție. Klaus Beldean, fermier din Satu Mare, a spus că ”totul a fost foarte bine organizat și pus la punct, iar noutățile prezentate au fost explicate foarte bine”. Tot el a mai spus că toate inovațiile producătorilor sunt ”în avantajul fermierilor”.

Centrul de greutate al vizitei la Agritechnica

Hala 20 a expoziției a fost centrul de greutate al vizitei grupului, acesta fiind spațiul de expunere al AGCO, cu brandurile pe care le reprezentăm în România – Fendt și Valtra – și al Grupului Schröder, din care face parte și MEWI.

Motiv mare de mândrie să fie văzut MEWI printre expozanți, la cel mai important eveniment din domeniul tehnicii agricole.

Florin Vălușescu, în companie de peste 20 de ani, a fost delegat la standul Schröder pe toată durata târgului, pentru a răspunde, în românește, întrebărilor primite, și, pentru atunci când a fost nevoie, a organiza tururi ghidate la standurile producătorilor pe care îi reprezentăm, pentru ca cei interesați să poată discuta direct cu specialiștii.

”Best of farming” și ”Fendt Future”

La standul Fendt, Radu Tălpan, brand managerul Fendt, le-a prezentat ”live” principalele caracteristici ale noilor produse și tehnologii, cele 5 noi modele de tractoare cu care au venit la expoziție, reunite sub titulatura ”best of farming”, iar în zona Fendt Future, au impresionat tehnologiile sustenabile gândite de germani, care descriu agricultura viitorului.

Impresii de la standul Horsch

Vizita în târg a continuat cu prezentări la standul Horsch, companie recunoscută pentru tehnologiile agricole inovatoare și soluțiile moderne pentru cultivarea solului, semănat și protecția plantelor, care pune în centrul activității sale cerințele individuale ale fermierilor.

Astfel, nu este întâmplător că Dragoș Marin, fermier din județul Argeș, a afirmat, după terminarea prezentării lui Constantin Curcă: ”am fost impresionat mai ales de noutățile de la Horsch, deoarece, de la precedenta vizită s-au schimbat multe. Gama Horsch este una completă, cu mult peste așteptări, de la utilaje care prelucrează minim, până la cele care intră în profunzime și pot rezolva problemele solului, precum tasarea, amestecul resturilor vegetale și altele”.

Despre premii, produse noi și inovații vom tot vorbi în anul ce urmează și, cu siguranță, față în față, la târgurile anului viitor, în România.


un articol de: MEWI

mai multe pe această temă: www.mewi.ro

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×