Centrul Local pentru Combatera Bolilor Arad a adoptat un set de măsuri în urma apariției unui nou focar de Pestă Porcină Africană la Nădlac, la două săptămâni după ce un alt focar a fost descoperit, tot la Nădlac, scrie aradon.ro
Având în vedere că la câteva exemplare dintr-un efectiv de peste 300 de porci dintr-o exploatație de tip A din localitatea Nădlac a fost confirmată infectarea cu Pesta Porcină Africană, la propunerea Direcției Santiar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Arad, Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Arad a fost aprobat un plan de măsuri în vederea prevenirii răspândirii bolii.
Conform măsurilor aprobate în ședința CLCB de sâmbătă, 24 februarie, toți porcii din exploatația în care au fost înregistrate cazurile de pestă porcină africană vor fi uciși, cu respectarea normelor de bunăstare, sub control oficial și într-un mod prin care să se evite orice risc de propagare a virusului pestei porcine africane.
ZONA DE PROTECȚIE, PÂNĂ ÎN UNGARIA!
Cu privire la zonele de protecție și supraveghere stabilite prin Planul de Măsuri și măsurile de protecție aplicate în respectivele areale, acestea coincid cu cele aprobate în ședința precedentă, convocată în contextul depistării PPA într-o exploatație tot din orașul Nădlac: localitățile Șeitin, din județul Arad și Igriș și Saravale din județul Timiș, respectiv Csanadpalota din Ungaria. Aici a fost instituită măsura interzicerii oricărei mișcări a porcinelor până la ridicarea restricțiilor.
Nici o altă specie de animal domestic nu poate pătrunde sau ieși din exploatație, fără acordul medicului veterinar, până la ridicarea restricțiilor.
Citește întreaga știre AICI.
EUROPA, CEL MAI AFECTAT CONTINENT!
Europa este continentul cel mai afectat de acest virus, cu 68% din totalul focarelor la porcii domestici și 91% din cel al focarelor înregistrate pe plan global la mistreți, în contextul în care UE este cel mai mare exportator de carne de porc din lume. Doar în 2023, conform datelor publicate de ADIS (Sistemul European de Notificare a Bolilor la Animale) PPA la mistreți a bântuit în 14 țări ale UE și alte 6 țări non-UE. Per total în Europa numărul focarelor la mistreți a crescut cu 62% față de anul 2022, cu Polonia pe primul loc (2744 cazuri), Italia (1047 cazuri) și Germania (899 cazuri) pe locurile doi și trei. Situația focarelor de PPA la porcii domestici s-a înrăutățit semnificativ în Europa în 2023 fiind raportate cazuri în 16 țări, dintre care 9 state membre ale UE. Numărul total de cazuri de PPA la porcii domestici în Europa a crescut de aproape 10 ori!
Citește și: Comisia Europeană NU A AUTORIZAT vaccinul fabricat și testat în Vietnam! VA PUTEA ROMÂNIA SĂ ÎL PRODUCĂ?