Florin Ciocan: Piaţa din Matca să rămână liberă! - Revista Ferma
3 minute de citit

Florin Ciocan: Piaţa din Matca să rămână liberă!

Are aproape o jumătate de hectar de solarii în care cultivă doar ardei. În aceste zile era prins cu treburile sfârşitului de sezon în legumicultură.   

florin ciocan_b 

Piaţa este bună: cerere există, preţuri mulţumitoare!

 

„Suntem la recoltat pe ultima sută de metri; până la sfârşitul lunii o să mai duc la piaţă câteva tone de ardei, apoi vom elibera solariile de resturile vegetale şi le vom face dezinsecţia şi dezinfecţia pentru a fi pregătite pentru un nou ciclu de producţie”, ne-a declarat legumicultorul.

După cum ne spune, la ora aceasta „piaţa este încă bună; este cerere de marfă proaspătă, preţurile se menţin la un nivel ridicat, însă nu prea este producţie. Ardeiul gras este în jur de 6 lei kilogranul; roşia de la 4,5 la 5 lei/kg, iar castraveţii se vând şi la 3 lei per kilogram, vânăta 3,5 – 4 lei/kg; murătura 3 lei/kg, ţelina 2 lei kilogramul,”, susţine mătcaşul.

 

Piaţa din Matca sub control?!

 

Nemulţumirea lui Forin Ciocan, dar şi a altor producători de legume este legată de încercările unora direct interesaţi ca piaţa din Matca să fie controlată.

„Piaţa trebuie să fie liberă; nu trebuie să dispară! Ministerul Agriculturii – chiar şi corporaţiile că le facem concurenţă – s-au pus pe capul nostru, au încercat de multe ori să controleze, să pună mâna pe noi! Mai întâi au scos o lege prin care ne-au plafonat vânzările! Prin actul normativ ce prevede întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar sunt limitate încasările în numerar de la persoane fizice, în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei de persoană. Aşadar, ne-au impus să vindem cu cash până în 10.000 de lei pe zi! Din piaţa din Matca pleacă zilnic foartă multă marfă! În zilele obişnuite, se încărcau până la 15 tiruri, adică peste 300 de tone de legume. Înmulţind cu doar cu 5 lei kilogramul, rezultă un volum în valoare de marfă de peste un milion şi jumătate de lei”, explică producătorul de ardei.     

florin ciocan 3_b 

Ţepe peste ţepe

 

Din cauza plafonului, firmele serioase nu mai vin! Şoferii de tir din Polonia, Ucraina, Moldova plătesc cu cash, mătcaşii nu acceptă să dea marfa pe factură, să fie plătită la termen. În jurul pieţii, s-a dezvoltat o adevărată… faună, roiesc firmele fantomă pentru a ţepui. S-au dat şi încă se mai dau ţepe de zeci şi sute de mii de lei; s-a dus activitatea într-o zonă neagră…

„Vă aşteptaţi să fie procese pe rolul instanţelor pentru recuperarea banilor? Nicidecum!”, explică Florin Ciocan.    

Legumicultorul cere mărirea plafonului de plată cash, aşa cum au obţinut şi alte instituţii, cum ar fi localurile care organizează nunţi…

 

Marian MUŞAT

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →