Din vorbă-n vorbă, Dumitru Bădiţa a aflat cum a ajuns Florea să treacă de la creşterea păsărilor la ciupercărie, şi mai ales, să cultive o ciupercă exotică folosită în scopuri terapeutice. Povestea e mai lungă şi merită evocată.
Pe la începutul anului 1992, fostul tehnician auto, angajat cândva la Automecanica, s-a lansat într-o afacere cu profil avicol. A produs pui pentru piaţă timp de opt ani: ”Aveam trei cicluri de producţie, cu 70.000 de pui pe fiecare ciclu. Îmi creasem o micro-instalaţie de produs FNC, dar şi un mic abator, acreditat, spălam pui cu pui, nu la grămadă. Vindeam la Antefrig, dar şi la magazine mici. Aveam, aşadar, sursă proprie de FNC, abator propriu, piaţă de desfacere, dar tot nu am făcut profit. Costurile de producţie erau, la vremea aceea, în bani vechi, 15.000 de lei/kg şi eu vindeam cu 13.000 lei/kg”, îşi aminteşte Florea. Afacerea cu păsări l-a iniţiat în tainele agriculturii. Lucrase până atunci cu piese auto. (…)

Hala cu păsări, după câţiva ani, nu a mai avut succes. Simţind că pierde teren în piaţa unde acţionează legi dure, omul nostru s-a interesat de cultura ciupercilor. ”L-am cunoscut pe un biolog renumit, Valentin Zăgrean, care lucra la Institutul de Legumicultură şi Floricultură Vidra. Cu ajutorul lui, am înfiinţat un laborator propriu, cu oale de fierbere, cazan de aburi, autoclave, tot ce trebuie pentru producerea ciupercilor. Am dezafectat hala unde creşteam păsări şi am amenajat spaţiul ca să produc ciuperci”, evocă Florea începuturile noii sale afaceri. (…)
”Prima dată am cultivat ciuperci Champignon. Le vindeam la Metro şi către mici comercianţi. La vremea aia nu aveam atâta cantitate cât îmi cerea piaţa. Doi ani am avut profit, apoi mi-au scăzut vânzările, fiindcă ne-au invadat importurile din Polonia şi Italia”, îşi aminteşte Florea. Producătorul nu s-a descurajat. A produs Pleurotus, fiindcă se vindea mult mai bine. Acum, produce o ciupercă exotică folosită în scopuri terapeutice, adusă din Brazilia şi aclimatizată de el în România.
Citeşte-i povestea integral în revista Ferma, ediţia 1-14 martie 2017!





