Selecția unui efectiv de animale se realizează atunci când pentru obținerea generației următoare se utilizează doar câțiva dintre masculii și femelele populației sau ale efectivului, de regulă cei mai valoroși din punct de vedere genetic. Dacă selecția are loc la organizarea producerii fiecărei generații, ameliorarea caracterelor luate în considerare se va produce cu siguranță și va lua o alură evolutivă în raport cu trecerea timpului. De aici decurge și regula potrivit căreia crescătorul de bovine, pentru a-și mări rentabilitatea afacerii sale prin sporirea producției de lapte și de carne, trebuie să aplice continuu selecția animalelor din efectivul pe care îl crește și îl gospodărește.
Avem suficiente animale valoroase în efectiv?
Mai trebuie să precizez că pentru a realiza o selecție eficientă, mai întâi e nevoie să evaluăm valoarea genetică a fiecărui animal din efectiv sau populație, să le ierarhizăm în ordine descrescătoare și apoi să le alegem pe cele mai valoroase cu ajutorul cărora să producem generația următoare. Practica ameliorării genetice a animalelor a dovedit cu prisosință că efectul selecției devine cu atât mai mare cu cât la producerea generației următoare se utilizează doar animalele așezate în vârful ierarhiei.
Deși un asemenea fenomen se produce cu siguranță, în practică, folosirea la producerea generației următoare numai a animalelelor așezate în vârful cel mai de sus al ierarhiei de valoare, nu se poate aplica în ferme sau în populații pentru simplul motiv că astfel de animale sunt prea puține în efectiv și nu pot acoperi prin descendența lor numărul de animale necesar crescătoriei sau rasei. Reiese de aici că pentru a putea menține constant numărul de animale din populație sau din fermă, concomitent cu aplicarea selecției, crescătorii sunt constrânși să utilizeze la producerea generației următoare nu numai animale așezate în vârful ierarhiei de valoare, ci și o parte din cele mai puțin valoroase din punct de vedere genetic. Deci, dacă se va recurge la un asemenea demers, efectul de ameliorare a caracterelor luate în considerare se va reduce pe măsură ce folosim mai multe animale care sunt mai puțin înzestrate cu gene superioare.
Cum s-a rezolvat conflictul între interesul crescătorului de a obține un efect mare al selecției și necesitatea obiectivă de a folosi pentru producerea generației următoare și a animalelor mai puțin valoroase genetic?
Geneticienii zootehniști au observat că într-o populație, proporția animalelor destinate să producă generația următoare, fără ca efectivul acesteia să scadă, depinde de numărul de descendenți pe care-i poate produce un individ într-un ciclu reproductiv și care să supraviețuiască până la vârsta reproducerii. Acesta este și motivul pentru care la producerea noilor generații de păsări sau de porci se folosește doar 10-15% din totalul femelelor, pe când la taurine, cabaline și la caprine trebuie să se utilizeze nu mai puțin de 40% din totalul femelelor din efectiv. Numărul diferit de descendenți pe care îl poate produce un individ într-un ciclu reproductiv la aceste două categorii de specii explică și de ce efectul selecției este mai mare la porci și la păsări decât la taurine, cabaline, oi și capre.
Biotehnologiile de reproducție sporesc eficiența selecției
Pe această bază, geneticienii zootehniști au insistat ca cercetarea științifică fundamentală să găsească soluții prin care să forțeze limitele naturale de reproducere ale speciilor care fac un singur pui la o fătare și să le determine să producă mai mulți descendenți decât în mod natural. ~n prezent, biotehnologiile de reproducere, așa cum sunt însămânțarea artificială și transferul de embrioni, îndeplinesc cu prisosință un astfel de deziderat. Recoltarea celulelor sexuale masculine (spermatozoizii) și congelarea lor, urmată de însămânțarea artificială a femelelor după decongelare, a făcut posibilă ca de la un taur să se obțină, nu doar câțiva zeci de descendenți, ci peste un milion, iar inducerea superovulației, recoltarea embrionilor și transferul lor în coarnele uterine ale unor mame surogat au creat posibilitatea ca de la o vacă să se obțină peste 300 de viței într-o viață productivă. ~ntr-o astfel de situație, trebuie să recunoaștem că și noile generații de taurine se pot obține cu aceeași proporție de animale din totalul populației, dacă nu chiar mai mică decât se înfăptuiește la speciile care produc în mod natural mai mulți pui la o fătare, așa cum sunt păsările și porcii (15-20% la femele și doar 1-2% la masculi). O astfel de conduită aplicată în organizarea și producerea noilor generații de taurine are ca urmare, în mod sigur, o sporire considerabilă a eficienței selecției, reflectată în ameliorarea genetică a caracterelor de producție, deoarece la producerea lor se utilizează numai animalele înzestrate cu gene superioare.
Aplicarea inteligentă a însămânțărilor artificiale și a embrio-transferului în procesul de selecție a taurinelor poate explica ritmul accelerat de ameliorare genetică a raselor de taurine în ultimii 20-30 de ani, evoluând într-o proporție de la simplu la dublu față de trecutul mai îndepărtat.
Dacă biotehnologiilor de reproducție specificate le mai adăugăm și clonarea vacilor și a taurilor cu valoare genetică excepțională, cu scopul de a perpetua o anumită combinație de gene superioare în genomul unor indivizi, dar și pentru a spori aproape nelimitat numărul de descendenți ai unor animale deosebit de valoroase, căpătăm imaginea virtuală a ceea ce se poate obține în viitor pentru accelerarea ameliorării genetice a taurinelor.
