AGRARIA ne-a întâmpinat cu o vreme mohorâtă, însă nu dezarmăm. Este abia prima zi şi în weekend se anunţă condiţii însorite, numai bune pentru a vizita târgul emblematic al Transilvaniei…
În absenţa animalelor, componentă care din păcate nu a putut fi anul acesta integrată din motive obiective (restricţii din cauza focarelor de febră aftoasă), întreaga atenţie se îndreaptă spre tehnica agricolă. Toate numele importante din industrie sunt prezente la târg pentru a-şi etala produsele. Oferta este variată şi, desigur, adaptată în bună măsură pentru specificul regional. Chiar dacă se simte încă presiunea economică, interesul pentru noile tehnologii nu pare să se fi alterat.
Ca de obicei, echipa FERMA este şi ea prezentă la Agraria 2025 cu un stand propriu, unde puteţi intra în posesia celui mai recent număr al revistei. Vă aşteptăm, aşadar, în platforma de la Jucu, pentru o nouă experienţă Agraria, expoziţia fanion a agriculturii transilvane!
În final, v-am pregătit o selecţie de imagini cu atmosfera din târg, pentru a vă convinge că merită să daţi o fugă dacă sunteţi în zonă…
























