4 minute de citit

Fertilizarea cu azot, limitată la minimul necesar!

Lui Ionel Rusu, inginer horticol din Tecuci, îi sunt suficiente circa 20 de tone de azotat de amoniu şi 30 t de substanţe chimice complexe pentru a fertiliza culturile de primăvară. 

După cum ne spune, încă nu a cumpărat îngrăşămintele, o va face în lunile aprilie – mai, atunci când va semăna. „Azotul s-a scumpit de patru ori şi mai bine. Îl luasem anul trecut cu 1.000 de lei tona şi acum e 4.200; o nebunie! Îmi trebuie măcar 200 kg/ha de azotat de amoniu, dar şi vreo 4-500 kg/ha de îngrăşământ chimic pentru cultura mare sau legumele de câmp”, susţine cultivatorul care lucrează 74 de hectare. 

Acesta încă nu are stabilit planul de culturi deoarece nu a finalizat discuţia privind preţurile cu procesatorul din Tecuci – Contec Foods. „Dacă ne înţelegem pe mazăre la 1,5 lei kilogramul, să ne acoperim cheltuielile de producţie, voi pune 50 de hectare cu un soi zaharat pentru conserve. De asemenea, trebuie să accepte şi 70 de bani/kg, preţul la tomată, de la 50 de bani, anul trecut. Toate inputurile au urcat preţurile, începând cu combustibilul şi terminând cu forţa de muncă; nici noi, cultivatorii, nu mai putem vinde la acelaşi preţ ca până acum”, precizează fermierul.

 

Îngrăşământ hidrosolubil cu degajare controlată

Ionel Rusu are în studiu o ofertă atrăgătoare. „Este vorba despre Agromaster 20+05+09+3 MgO+15 SO3, îngrăşământ de bază ce conține 60% azot cu eliberare controlată timp de 2-3 luni. Magneziul sporeşte nivelul de clorofilă în plantă şi intensifică fotosinteza, iar sulful este un element esențial în formarea proteinelor, enzimelor, vitaminelor și clorofilei. Produsul l-am folosit şi în anii trecuţi cu bune rezultate. Preţul este încă acceptabil – 5.500 tona, dar se poate scumpi în zilele ce urmează”, explică producătorul agricol.  

rusu-ions119_b_b

În cazul în care „preţurile nesimţite” se menţin ridicate, atunci Ionel Rusu va fi nevoit să scadă cantităţile de aplicare la 100 kg de azot/ha şi la 200 kg de îngrăşământ complex/ha.

Anul trecut a îngrăşat o parte din terenul pregătit pentru tomată şi vânătă cu 130 tone de gunoi de grajd (cu o medie de 30 t/ha), reuşind, astfel, să reducă din efortul financiar şi să facă producţie.

 

Rămâneţi conectaţi cu Celula de Criză FERMA!


Ce se întâmplă cu criza îngrăşămintelor în Europa? Dar în lume? Care este evoluţia preţurilor la îngrăşăminte? Cum gestionează alţii această problemă majoră pentru agricultură şi cum răspund autorităţile din România? Ce spun fermierii noştri? Ce spun specialiştii agronomi? Care sunt efectele crizei asupra agriculturii şi alimentaţiei pe termen mediu şi lung?

La toate aceste întrebări jurnaliştii FERMA MEDIA GRUP vor încerca să răspundă prin instrumentele specifice pe care le avem la dispoziţie. Vom publica pe site-ul nostru www.revista-ferma.ro informaţii actuale, cu declaraţii oficiale şi ştiri din actualitatea internă şi internaţională, cu puncte de vedere ale fermierilor. Toate acestea, prin CELULA DE CRIZA FERMA, platformă lansată de echipa noastră în 2020, odată cu agravarea epidemiei de Covid-19 şi apariţia primelor efecte negative asupra agriculturii.

CUM NE PUTEŢI CONTACTA. În această perioadă, redactorii Ferma şi Agroinfo sunt alături de voi, fermierii români, pentru a vă face publice problemele cu care vă confruntaţi şi pentru a le aduce în atenţia autorităţilor. Vă rugăm să ne trimiteţi întrebările şi sesizările voastre pe adresa redacţiei: redactia@revista-ferma.ro sau să ne trimiteţi mesaje pe paginile de facebook Revista Ferma şi prin WhatsApp la telefon 0722814021.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →