Emil Turdean: „Am o provocare foarte mare: vreau să-mi plantez arbori roată pe lângă toate parcelele fermei! Plantațiile să rămână în regim agrosilvic, fermierii pot exploata masa lemnoasă, dar vor primi și bani pe fixarea carbonului.”

„Am avut de gând în primăvara asta să fac încă trei hectare, nu am reușit, dar o să plantez în toamnă. Eu am pus și până acum, dar o să plantez și în continuare. Deci, eu la parcelele mele unde am Cărți Funciare și terenul în arendă e pe margine, sădesc pomi, pun perdele de protecție pentru culturile mele agricole.
Deci, o să fac rost de platan, mesteacăn, stejar, paltin, nuc negru, cireș sălbatic, specii bune, că până la urmă sunt o valoare, nu voi beneficia eu de ei, dar nepoții mei – da!”, ne-a declarat Emil Turdean.
Proprietarul fermei S.C. Agro Turdean Impex SRL, cu sediul în Bădeni, județul Cluj, susține că ajută foarte mult, a văzut efectul lor benefic cu prilejul unei vizite în Bulgaria.
„Eu am văzut anul trecut în Bulgaria. La noi floarea soarelui era uscată și în Bulgaria floarea era verde. Deci, nu întâmplător au fost și mai demult plantate. Ajută foarte mult.
Am avut vânturile astea puternice în primăvară, unde erau pâlcuri de pomi, pământul nu era mișcat! Am văzut cum în multe locuri tot pământul l-a dus vântul și l-a pus pe pășuni, că mișcă terenurile. Vedeți că nu mai avem ierni cu zăpadă și primăvara se uscă pământul rapid”, susține cunoscutul fermier din Ardeal.
Emil Turdean consideră: Statul să oblige fermierii să planteze perdele
Emil Turdean consideră că statul trebuia să facă cadstrarea și să oblige fermierii să planteze perdele de protecție, nu să lase teren pârloagă.
„Problema e că statul român nu și-a făcut treaba să fie cadastrul general făcut. Eu zic că statul român ar trebui să condiționeze (să lăsăm dracului zona asta cu pârloagă și cu alte minuni!) și să o facem perdele de protecție.
Fermierii – și aia mari, și aia mici – să fie obligați ca să planteze copaci – o cale de mijloc pe direcțiile pe unde bat vânturile, să le frâneze”.
De asemenea, susține Emil Turdean, „plantațiile să rămână în regim agrosilvic și nu să intre în regimul forestier. Fermierii pot exploata masa lemnoasă, dar automat să pună în loc altul. Adică le-ar mai aduce și un venit, plus amprenta de carbon, mai primesc niște bani și pe fixarea carbonului”.







