În cele mai multe cazuri, insectele sau acarienii fitofagi sunt favorizaţi de schimbările climatice, tot mai accentuate. Un lucru este arhicunoscut de către toţi cei care activează în domeniul agricol, şi anume că pentru a combate un organism dăunător, fie el agent fitopatogen, buruiană, insectă sau acarain fitofag, trebuie să foloseşti, prin rotaţie, substanţe active cu mod diferit de acţiune. Dacă se aplică în mod repetat aceeaşi substanţă activă pentru combaterea unui dăunător ţintă, există riscul apariţiei fenomenului de rezistenţă.
Genetica moleculară a avansat cercetările privind rezistenţa la insecticide şi acaricide
Despre rezistenţa la insecticide şi acaricide s-a discutat, pe larg, la Congresul European de Entomologie, ce a avut loc anul trecut în Napoli (Italia). În urma progreselor considerabile din ultimul deceniu privind genetica moleculară, precum şi descifrarea genomului unor specii de insecte şi acarieni dăunătoari de mare impact pentru agricultură, s-a reuşit identificarea genelor responsabile pentru rezistenţa dăunătorilor la diferite substanţe active folosite în combaterea lor. Thomas Van Leeuwen (Universitatea Gent, Belgia) a făcut referire la o nouă modalitate de determinare a mecanismelor genetice ale rezistenţei păianjenului roşu comun (Tetranychus urticae), cu ajutorul tehnicii Bulked Segregant Analysis (BSA). Datorită acestei noi metode de secvenţiere genetică, se identifică cu rapiditate, într-un anumit segment al genomului, genele responsabile cu rezistenţa la boli a plantelor de cultură sau cele responsabile cu rezistenţa la insecticide şi acaricide ale dăunătorilor din agricultură. Scopul acestor cercetări este de a identifica genele care determină reistenţa la o multitudine de substanţe active în cazul păianjenului roşu comun. Conform cercetătorului, această specie este rezistentă la 92 de substanţe active, din diferite clase chimice. În urma cercetărilor efectuate, a ieşit în evidenţă faptul că rezistenţa acestui dăunător este una poligenică.
Monitorizarea şi descoperirea cât mai timpurie a rezistenţei
Este foarte importantă monitorizarea şi descoperirea cât mai timpurie a rezistenţei dăunătorilor la insecticide. Cu cât se descoperă mai repede acest aspect, cu atât mai repede se poate interveni în schimbarea schemei de combatere pentru evitarea apariţiei în masă a fenomenului rezistenţei la un anumit insecticid sau acaricid. Sabina Bajda (Universitatea Gent, Belgia) a făcut referire la complexitatea mecanismului genetic de rezistenţă a păianjenului roşu comun la o multitudine de substanţe active. Atât enzimele de detoxifiere, cât şi accentuarea metabolismului, a funcţiilor de transport şi a celor de excreţie (de cele mai multe ori combinaţia dintre aceste procese) contribuie la rezistenţa sporită a acestui dăunător la o multitudine de substanţe active, fenomen care poate avea consecinţe devastatoare pentru fermierii afectaţi. Trebuie avută în vedere polifagia accentuată a acestui acarian, semnalat la aproape o sută de specii de plante gazdă, spontane sau cultivate.
Aceste cercetări au avut ca scop o mai bună înţelegere a mecanismului prin care genele suferă mutaţii în urma cărora apar fenomenele de rezistenţă. Folosind noile tehnici de selecţie asistată de markeri, s-au analizat 34 de linii ale acestui dăunător, obţinute prin retroîncrucişare, în condiţii de laborator. S-a constatat prezenţa a zece loci în genomul celor 34 de linii analizate, unde genele care suferă mutaţii conferă păianjenului roşu comun rezistenţă la piretroizi de sinteză, avermectine sau la inhibitori de creştere a acarienilor. Această rezistenţă poate apare ca urmare a efectuării unui tratament necorespunzător în câmp cu doze nerecomandate.
Există o provocare în cazul aplicării acestei metode de cercetare la populaţiile de acarieni din câmp din cauza costurilor ridicate ale echipamentelor. Cu toate acestea, metoda are un grad ridicat de precizie, iar identificarea la timp a primilor indivizi cu mecanisme de rezistenţă la substanţele active folosite în combaterea acestora poate contribui la modificarea schemei de tratament, pentru evitarea propagării acestui fenomen la generaţiile următoare de acarieni.
Dozele incorecte intensifică rezistenţa afidelor
Tot la acest congres am aflat o nouă abordare privind combaterea dăunătorilor. Chris Cutler (Universitatea Dalhousie, Canada) a făcut referire la faptul că în anumite condiţii reduse de stres, de natură chimică (insecticide), abiotică (temperaturi scăzute sau ridicate, radiaţii), nutriţionali etc., se poate stimula dezvoltarea unor specii de insecte dăunătoare, cum este cazul afidelor. Aplicarea unor doze reduse de insecticide poate accentua, pe termen lung, reproducerea afidelor, ca răspuns la un factor de stres de nivel scăzut. De asemenea, riscul de apariţie a fenomenului de rezistenţă la insecticide în cazul afidelor este unul foarte ridicat, având în vedere numărul mare de generaţii pe an, precum şi prolificitatea ridicată a femelelor (atât formele aripate, cât mai ales cele nearipate). Autorul a spus că în anumite zone ale câmpului nu ajunge aceeaşi cantitate de insecticid, de aceea riscul ca afidele să fie expuse la dozele subletale de insecticide, în anumite zone ale câmpului sau livezilor, este unul foarte ridicat.
Există chiar un model matematic „afide-imidacloprid” pentru a înţelege mai bine consecinţele nefaste ale aplicării unor doze subletale împotriva afidelor. Expunerea afidelor la dozele reduse poate afecta copierea genelor care codifică acţiunea enzimelor de detoxifiere, iar în unele cazuri mutaţiile apărute pot fi favorabile, pe termn lung, populaţiilor de afide. Pentru o mai bună combatere, este necesară o colaborare strânsă între entomologi, geneticieni şi matematicieni în vederea elaborării de noi modele matematice complexe, precum şi realizarea de noi tehnologii de aplicare cât mai uniformă a tratamentelor în condiţii de câmp, cu ajutorul noilor tehnologii ale agriculturii de precizie.
După cum puteţi vedea, avem parte de noi şi noi provocări în acest domeniu. Natura nu stă pe loc şi nici dăunătorii culturilor agricole. Întrebarea este: Cum se pot apăra fermierii care fac o agricultură intensivă de atacul dăunătorilor, în unele cazuri din ce în ce mai agresivi, în condiţiile în care opţiunile de combatere chimică sunt din ce în ce mai limitate?
CONCLUZII ÎNGRIJORĂTOARE
Emmanouil Roditakis (Organizaţia Agricolă Helenică „Demeter’” – NAGREF, Grecia) a făcut referire la stadiul cercetărilor privind rezistenţa la diferite insecticide a moliei tomatelor (Tuta absoluta), un dăunător invaziv, extrem de periculos pentru horticultori. Concluziile acestor cercetări au fost îngrijorătoare. S-au semnalat cazuri de rezistenţă a moliei tomatelor la insecticidele din noua clasa chimică a diamidelor (substanţe active care afectează sistemul muscular). Rezistenţa la aceste substanţe active este una stabilă (ireversibilă). De asemenea, rezistenţa la substanţele active organice, cum este cazul spinosadului, este instabilă iar în unele cazuri această rezistenţă este ireversibilă. Dăunătorul invaziv este foarte rezistent la multe substanţe active din clasa piretroizilor de sinteză sau a neonicotinoidelor.
Articol publicat în revista Ferma nr. 21/248 (ediţia 1-14 decembrie 2019)
