Fermierii din Herson, forţaţi să-şi vândă legumele în Crimeea, la preţuri mici - Revista Ferma
2 minute de citit

Fermierii din Herson, forţaţi să-şi vândă legumele în Crimeea, la preţuri mici

Regiunea Herson este o zonă agricolă care a furnizat legume întregii ţări. La început, invadatorii ruşi au tăiat partea temporar ocupată a regiunii Herson de restul Ucrainei şi apoi au forţat fermierii să vândă legume la preţuri minime, „jefuindu-le efectiv”.

legume depozit matca_b

După cum a raportat Agenţia Naţională de Ştiri a Ucrainei, în Kakhovka, regiunea Herson, ruşii îi forţează pe fermieri să semneze cereri pentru „operaţiuni agricole” pentru a obţine permisiunea de a-şi iriga câmpurile. Ei sunt ameninţaţi cu „naţionalizarea” bunurilor lor dacă operează fără autorizaţie şi nu plătesc „taxe” năvălitorilor.

Unii cultivatori au ales să nu-şi înceapă deloc munca de primăvară în câmp, iar alţii îşi desfăşoară activitatea folosind propriile rezerve de combustibil, îngrăşăminte.

De asemenea, sunt şi agricultori care cooperează cu inamicul, cumpărând resurse de la acesta.

Fermierii ucraineni lucrează sub presiunea regimului impus de ruşi: echipamentele agricole le sunt luate, în timp ce câmpurile lor le sunt exploatate. Inamicul scoate sistematic cereale din regiunea Herson pentru export.

Invadatorii ruşi au permis fermierilor să semene numai cereale şi floarea soarelui, cerând acestora să accepte oferirea gratuită a 70% din recoltele viitoare.

 

Marian MUŞAT

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →