Fendt Rogator 600, un nume cu renume în domeniul protecţiei plantelor! Asigură controlul exact al rampei, manevrare facilă și aplicare optimă a erbicidului. O mașină cu istoric, robustă, stabilă.
Fendt Rogator 600 este o mașină autopropulsată pentru lucrări de erbicidat, impresionantă din toate punctele de vedere. Datorită modului în care a fost proiectată, poate face față oricăror condiții. Fermierii cunosc importanța aplicării eficiente a tratamentelor, iar autopropulsatele create de producătorul german îndeplinesc toate cerințele pe care aceștia le pot avea de la un echipament modern pentru protecția plantelor.
Capacitatea bazinului, de până la 6.000 de litri
„Fendt Rogator este o mașină cu istoric, robustă, stabilă. Chiar dacă garda la sol de 1,20 m poate părea mică, clienții îl aleg pentru că peste 80% din tratamente se fac până la această înălțime. Având o gardă la sol mai joasă, îi este permis să aibă o capacitate mai mare a bazinului, până la 6.000 de litri, capacitate cu care nu poate fi echipată o mașină cu garda la sol foarte înaltă.
În dotarea standard este prevăzut cu SectionControl pe fiecare corp de duză, adică din 50 în 50 de centimetri, cu posibilitatea reglării ecartamentului diferit pe roțile din față și din spate, și cu opțiunea de a lucra cu lăncile în cinci moduri diferite”, spune Florin Vălușescu, manager regional MEWI.
PUNCTE FORTE Fendt Rogator 600
- Întreaga serie dispune de motoare AGCO Power, în șase cilindri, de 7,4 l, cu puteri între 235 și 307 CP, iar cele trei modele pot atinge o viteză în lucru de până la 20 km/h;
- Funcții specifice agriculturii inteligente: OptiNozzle, SpeedControl, Fendt TaskDoc;
- Șasiul;
- Datorită sistemului de control al înălțimii rampei OptiSonic, secţiunile dreaptă și stângă ale rampei urmăresc conturul terenului în mod automat și independent una față de cealaltă. Până la 4 senzori cu ultrasunete menţin constantă înălţimea de pulverizare, în orice moment, iar rampa este prevăzută cu un dispozitiv de protecție la impact;
- Șasiu unic, confort de excepție în cabină, manevrabilitate fără egal, precizie în lucru.
un articol de MEWI // mai multe pe această temă: www.mewi.ro
CITEȘTE ȘI: De 30 de ani, MEWI pune agricultura pe roate