Farm Conect - Nu doar un târg, ci punte între oameni - Revista Ferma
6 minute de citit

Farm Conect – Nu doar un târg, ci punte între oameni

banner farm connect Farm Conect - Nu doar un târg, ci punte între oameni

Lansat anul trecut, Târgul Farm Conect, organizat de către Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România, pare să fie unul dintre cele mai așteptate evenimente de către fermieri. A doua ediție va avea loc anul acesta între 31 august și 3 septembrie. Unde altundeva decât la Slobozia, centrul de greutate al producătorilor români de cereale?

COMUNICARE CU CONSUMATORII

Nicolae Sitaru, președintele Forumului APPR, a precizat: „E important pentru noi toți, și în special pentru cei care trăim în Bărăgan, ca economia județului, a zonei, și economia toată a României, să se dezvolte. Farm Conect vrea să aducă împreună pe toți partenerii din agribussines. Mai mult decât atât: Farm Conect este și o comunicare cu consumatorii noștri, pentru că avem datoria, ca fermieri, să comunicăm cu ei, să-i facem să înțeleagă cum se produc alimentele, cum ajung ele pe masa fiecărui român, pentru că începem să avem tot mai mulți copii care cred că laptele ori mălaiul vin din supermarket. E adevărat că agricultura o face tot mai puțină lume – asta e tendința și așa se va întâmpla peste tot – dar e nevoie ca cei care consumă produsele noastre să înțeleagă cum le facem și cum trebuie făcute.
Vrem ca la Slobozia să fie nu neapărat un târg care să concureze alt târg; vrem să fie un târg care să fie reprezentativ pentru zona noastră iar încet-încet, oamenii, agricultorii, să dorească să își pună în agendă datele de desfășurare ale evenimentului nostru”.

”NU ESTE SUFICIENT SĂ PRODUCEM MATERIE PRIMĂ!”

Dragoș Soare, primarul orașului Slobozia, a subliniat: „Anul trecut a fost prima ediție. O ediție a unor oameni care au avut curaj să își asume, a unor oameni care au înțeles că prin unitate putem să depășim obstacole importante, putem deveni o voce care să fie ascultată. E foarte simplu de ce la Slobozia, de ce în Ialomița: PIB-ul județului provine eminamente din agricultură. De aceea, este extrem de important să stimulăm acest capital care se învârte în jurul agriculturii și să continuăm cu adăugarea unor noi verigi în lanțul de producție.
Nu este suficient să producem materie primă. Este imperios necesar să procesăm și apoi să comercializăm. De asta se cheamă Farm Conect, pentru că vrem să conectăm toate aceste verigi de producție. Noi suntem în inima Bărăganului și suntem cel mai important nod rutier, dar vrem să devenim și cel mai important nod agroalimentar. Avem aici mai mult de o treime din consumatorii țării. Suntem pe cele mai importante rute de comerț: toată Moldova, Constanța, Buzăul etc., toate vin pe aici, pe la noi, și merg către portul Constanța sau către București. Este foarte important ca vocea cea mai importantă din Slobozia și din Ialomița să vorbească pe un singur ton, iar Farm Conect asta încearcă să construiască!”.

„ÎN MAGAZINE AJUNG PRODUSE SIGURE ȘI DE CALITATE”

Alina Crețu, directorul executiv al FAPPR, a detaliat: „Ce înseamnă târgul Farm Conect? Înseamnă misiunea acestei familii a fermierilor, pe care noi am numit-o Familia Porumbescu. O misiune care înseamnă să ne adresăm celor care ne ajută să realizăm acele producții pe care unii le invidiază, înseamnă să arătăm consumatorilor că ceea ce se produce în România și ceea ce ajunge pe rafturile magazinelor sunt produse sigure și de calitate.
O altă misiune importantă a acestui târg este să arătăm cine sunt partenerii noștri. Dacă astăzi se produc 18-20 de tone de porumb la irigat și 6-8, chiar 10 tone la grâu, într-un an foarte bun, nu e doar pentru că noi suntem foarte buni. Avem tehnologii noi, avem semințe, avem produse cu care să ne protejăm culturile, avem utilaje, avem cunoaștere, avem știință foarte multă în fermele noastre astăzi, avem digitalizare. Asta înseamnă că fără acestea nu am fi putut să fim acolo și vrem să arătăm celor care sunt interesați să vadă cum se face astăzi agricultura în această parte a Europei, care sunt provocările noastre de zi cu zi. Asta vrem să arătăm la Farm Conect și asta veți avea ocazia să vedeți acolo”.

CUNOAȘTERE PRIN CONFERINȚE

Farm Conect este gândit a fi și un prilej de comunicare. În acest sens vor fi organizate și o serie de conferințe. Prima dintre ele va avea ca subiecte principale războiul din Ucraina, geopolitica cerealelor și provocările globale. O alta va aduce în centrul atenției tehnologiile noi: agricultura de precizie, agricultura regenerativă, neutralitatea climatică. Toate acestea vor fi abordate sub titlul „Agricultura viitorului sub imperativul eficientizării gestionării resurselor”.
A treia conferință va pune în centrul dezbaterilor chestiunea învățământului dual agricol, o chestiune care, în contextul actual, este de maxim interes pentru fermieri.
Nici consumatorii nu vor fi uitați. Mai ales lor le va fi dedicată cea de-a patra conferință, referitoare la miturile legate de hrana noastră. La întrebarea „cât de sigură este hrana noastră?” vor răspunde furnizori de tehnologie, procesatori, producători de materie primă.

SONDAJ: CELE MAI BUNE AGRO-INPUTURI

Ca o avanpremieră la cea de-a doua ediție au fost prezentate rezultatele sondajului efectuat la prima ediție. Atunci, vizitatorii au fost invitați să completeze un chestionar. Din cele 1.000 adunate, aproximativ 850 erau corect completate. Conform acestora, cea mai apreciată soluție digitală a fost considerată Trimble, de la compania Vantage.
Cel mai eficient erbicid pentru porumb a fost, în opinia vizitatorilor, Avengo, de la Bayer, în timp ce cel mai apreciat fungicid pentru păioase a fost Elantus Era, produs de Syngenta.
Cel mai apreciat hibrid de porumb de către vizitatorii primei ediții a Farm Conect a fost P 9889, de la Corteva. Aceeași companie a primit aprecierea vizitatorilor și pentru cel mai popular hibrid de floarea soarelui.
Umberto, de la KWS, a fost cel mai popular hibrid de rapiță, iar cel mai popular grâu, așa cum era de așteptat, a fost Glosa, dezvoltat de INCDA Fundulea.

Fiecare prilej este bun pentru a comunica despre ceea ce fac fermierii, despre provocările pe care le au de înfruntat în fiecare zi. Târgul Farm Conect s-a născut din dorința noastră de a păși în arena publică și de a vorbi despre ceea ce fac fermierii.– CRISTINA CIONGA, Director pentru relații internaționale FAPPR

logo farm conect Farm Conect - Nu doar un târg, ci punte între oameni

În perioada 9-11 iunie, la Slobozia, s-a derulat prima ediție a FarmConect România – Târgul Agriculturii Românești, un eveniment care a adus în prim plan soluțiile și modelele adoptate de fermierii români.

un articol de
ALEXANDRU GRIGORIEV

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →