Este cunoscută butada lui Napoleon, conform căreia în ranița fiecărui soldat se poate afla un baston de mareșal. Parafrazând, exemplul despre scriem aici dovedește că în orice fermă condusă inteligent și cu responsabilitate își poate avea germenele o companie care să devină un model de eficiență.
FERMA DE FAMILIE DEVENITĂ COMPANIE MULTINAȚIONALĂ
Începută ca o afacere de familie acum câteva decenii, la ora actuală a devenit un important producător la nivel internațional.
După spusele lui Bernard Haspeslagh, CEO ARDO, cifra actuală de afaceri a firmei se ridică la peste 1,2 miliarde euro/an!
Activitatea se desfășoară în 9 țări: opt europene și Costa Rica. 20 de unități de procesare, cu 4.000 de angajați, prelucrează legumele, fructele și plantele aromatice provenite de la cei 3.500 de fermieri asociați. Însumate, producțiile de pe cele 50.000 de hectare, cât lucrează furnizorii, ajung la 947.000 de tone anual!
Cifre impresionante, când vorbim despre legume și fructe!
CE ESTE PROIECTUL MIMOSA?
În ultimii ani, una dintre cele mai mari provocări puse în fața ARDO a fost aceea de a trece la o nouă concepție asupra modului de producție, care trebuie să fie mai sustenabil, cu un impact minim asupra mediului. Așa s-a născut Programul MIMOSA.
Deși pare că numele vine de la sensibila floare, de fapt este acronimul principiilor pe care s-a bazat dezvoltarea recentă a ARDO: impact minim, rezultate maxime, agricultură sustenabilă (în limba engleză: Minimum Impact, Maximum Output, Sustainable Agriculture).
În colaborare cu Biogas-Tec și Trevi, firme specializate în soluții pentru depoluarea apelor și a aerului, precum și în proiecte de energie verde, s-a pornit la regândirea fluxurilor tehnologice pe baza principiilor economiei circulare.
Cea mai importantă concluzie a fost aceea că existau prea multe deșeuri vegetale, a căror înlăturare costa sume impresionante. Și a apărut și întrebarea: cum s-ar putea acestea transforma într-o resursă?
COJILE ȘI LEGUMELE STRICATE DEVIN CURENT ELECTRIC
Ca orice unitate de procesare a legumelor și fructelor, și fabrica de la Ardooie (regiunea Flandra, Belgia) producea cantități însemnate de deșeuri vegetale, precum coji, rădăcini, frunze, produse stricate etc. Toate acestea produceau numeroase neplăceri, începând de la mirosul neplăcut care se răspândea în zonă, continuând cu poluarea apelor și terminând cu costurile importante pentru transportul lor la facilitățile pentru tratarea gunoiului.
În anul 2012 a intrat în funcțiune și soluția: prima stație de biogaz de la Ardooie! În 2016 i s-a mai adăugat încă una.
Pe scurt, lucrurile se desfășoară astfel: toate resturile vegetale se lasă la fermentat în instalațiile uriașe, special construite. De acolo este captat gazul rezultat, care folosește drept combustibil pentru două generatoare electrice, de câte 1,5 Mwh fiecare.
Apa rămasă este recuperată, filtrată și stocată într-un rezervor uriaș – practic un lac cu o capacitate de 150 milioane litri. Reziduul uscat este ars în instalații speciale și transformat într-un îngrășământ organic cu calități surprinzătoare: aproximativ 9 g azot, 7 g fosfor, 5 g potasiu, 9 g calciu și 5 g magneziu/ kg.
În cifre, ARDO obține din prelucrarea a ceea ce acum câțiva ani considera gunoi, aproximativ 10 milioane Nm³ de biogaz pe an, care este transformat în 24.000 Mwh energie electrică, 1,5 t/oră de abur, utilizat în fluxul tehnologic, 40.000 m³ de apă anual și 20.000 de tone de fertilizant!
APA E O RESURSĂ PREȚIOASĂ!
Din cantitatea de energie electrică produsă, doar 20.000 Mwh sunt necesari pentru funcționarea fabricii. Restul e distribuită altor consumatori.
Am pomenit și despre recuperarea apei. Ceea ce am spus este doar o componentă a unui sistem mult mai amplu. În instalațiile de la Ardooie, apa utilizată în procesarea legumelor este recuperată și filtrată, apoi refolosită pentru spălarea legumelor venite din câmp. După aceea este din nou recuperată și transportată în lacul-rezervor despre care am pomenit mai devreme. De acolo este utilizată pentru irigații, pe terenurile fermierilor din vecinătate.
Pe lângă aceasta, lacul a devenit și a doua zonă de importanță ecologică pentru protecția păsărilor acvatice din Flandra. Și, pentru că totul trebuie valorificat cât mai eficient, pe o parte din suprafața sa au fost instalate panouri solare plutitoare, care măresc cantitatea de energie verde produsă în zonă.
ȘI CĂLDURA SE POATE REFOLOSI!
Un alt sector căruia i s-a acordat o importanță specială a fost acela al utilizării eficiente a căldurii și frigului. Nu-i așa că sună ciudat? Și totuși, nu-i așa! ARDO produce, așa cum am spus, legume și fructe congelate. Pentru înghețarea și păstrarea acestora este nevoie, așa cum e firesc, de spații de frig. Dar prin crearea acestora se produce căldură care este folosită atât pentru producerea apei calde, cât și pentru încălzirea birourilor și a altor spații de lucru ale fabricii.
Pe de altă parte, în zilele calde, depozitele frigorifice asigură și funcționarea sistemelor de aer condiționat din birouri.
Așadar, la Ardooie se poate vedea că există soluții, funcționale și eficiente, pentru transformarea deșeurilor într-o resursă valoroasă. În același timp, chiar și în procese binecunoscute și care ne par stăpânite se pot găsi căi de a crește eficiența și de a gestiona mult mai bine consumurile.
un articol de
ALEXANDRU GRIGORIEV