
Exporturile de cereale din Ucraina au crescut de aproape 1,5 ori, iar exporturile de grâu s-au dublat în luna iulie 2024, față de aceeași lună a anului trecut.
De la începutul sezonului 2024/25 și până pe 31 iulie, Ucraina a exportat 3,44 milioane de tone de cereale și leguminoase, potrivit datelor provizorii de la Serviciul Vamal de Stat, transmise de Ministerului Politicii Agrare și Alimentației din Ucraina, citate de APK Inform.
La 31 iulie 2023, exporturile totale de cereale din Ucraina se ridicau la 2,16 milioane de tone.
Exporturi de cereale din Ucraina în luna iulie
Pe culturi, de la începutul actualului sezon agricol (1 iulie 2024), exporturile de cereale din Ucraina au fost după cum urmează:
- Grâu: 1,438 milioane tone (față de 758 mii tone în prima lună din sezonul agricol 2023/2024);
- Orz: 477 mii tone (față de 285 mii tone);
- Secară: 0,3 mii tone (0,5 mii tone);
- Porumb: 1,511 milioane de tone (1,112 milioane de tone).
Peste 50 de vagoane cu cereale din Ucraina au intrat zilnic în România, în iunie!
Exporturile totale de făină din Ucraina, de la începutul sezonului până la 31 iulie 2024, sunt estimate la 4,7 mii tone (9,7 mii tone în prima lună din sezonul agricol 2023/2024).
Din total, 4,3 mii tone au fost făină de grâu, mai puțin de jumătate față de cele 9,4 mii tone de făină de grâu exportate în iulie 2023, mai arată datele oficiale ale Ministerului Agriculturii din Ucraina.
Cu ce preț se vinde grâul din Ucraina la export!
Potrivit APK-Inform, de la începutul acestei săptămâni, prețurile la export pentru grâul de panificație din Ucraina au început să scadă, influențate de perspectivele unei producții bune de grâu în SUA, de disponibilitatea grâului mai ieftin din Rusia și de tendința de scădere a prețurilor la grâu pe piața UE.

În porturile din Odesa, prețul grâului de panificație a scăzut cu 1-4 USD/t, ajungând, la 31 iulie 2024, în intervalul 194-207 USD/tonă preț CPT-port.
În porturile de la Dunăre, prețul grâului a scăzut 2-5 USD/t, stabilindu-se în intervalul 195-208 USD/tonă preț CPT-port.
Potrivit datelor Ministerului Agriculturii din Ucraina, până pe 26 iulie, fermierii din Ucraina au recoltat peste 19 milioane de tone de cereale și peste 3 milioane de tone de oleaginoase, de pe aproape 5,872 milioane de hectare, din care peste 14,7 milioane tone de grâu, de pe 3,5 milioane de hectare recoltate.
Exporturile de cereale din Ucraina în sezonul actual de comercializare sunt estimate la 43 de milioane de tone, la care se adaugă exporturi de peste 17 milioane de tone de semințe oleaginoase și produse ale acestora în sezonul agricol 2023/2024.







