Interdicția de EXPORT pentru ovine și caprine a fost PRELUNGITĂ! Bruxelles-ul acuză lipsa de informații actualizate din partea României - Revista Ferma
3 minute de citit

Interdicția de EXPORT pentru ovine și caprine a fost PRELUNGITĂ! Bruxelles-ul acuză lipsa de informații actualizate din partea României

Interdicția de export pentru ovinele și caprinele din România către UE a fost prelungită! Vezi ce spun reprezentanții Comisiei Europene!

Interdicția de EXPORT pentru ovine și caprine a fost PRELUNGITĂ
Imagine cu caracter ilustrativ. Credit foto @iStock.com/BogdanV

Decizie europeană: restricții extinse până la sfârșitul anului

Comisia Europeană a hotărât să mențină încă trei luni interdicția comerțului intracomunitar cu oi și capre vii provenite din România. Măsura, instituită pentru prima dată în martie 2025, urma să expire la final de septembrie, însă a fost extinsă până la 31 decembrie 2025.

Motivele prelungirii: incertitudini epidemiologice

Autoritățile europene invocă lipsa unor date clare privind situația epidemiologică actuală din județul Bihor, dar și din restul țării, în ceea ce privește infecțiile cu virusul pestei micilor rumegătoare (PMR). Deși Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OMSA) confirmă că România nu mai are focare active, incertitudinea persistă. Ultimul focar a fost raportat în martie, în localitatea Gepiu, Bihor, unde 664 de capre au fost afectate.

„Infecția cu virusul pestei micilor rumegătoare ( PMR)  este o boală infecțioasă care afectează caprinele și ovinele și care poate avea un impact mare asupra populației de animale în cauză și asupra profitabilității creșterii lor, cauzând perturbări ale circulației transporturilor respectivelor animale și ale produselor provenite de la ele în interiorul Uniunii, precum și ale exporturilor către țări terțe. În cazul apariției unui focar de infecții cu virusul pestei micilor rumegătoare la caprine sau la ovine, există un risc mare de răspândire a bolii respective la alte unități de ovine sau de caprine”, transmite Comisia în decizia citată de Economica.net.

Interdicția de EXPORT pentru ovine și caprine a fost PRELUNGITĂ! Bruxelles-ul acuză lipsa de informații actualizate din partea României

Contextul epidemiologic și decizia inițială a Comisiei privind exportul

La data de 14 aprilie 2025, Comisia Europeană a adoptat Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/785, prin care se modifică măsurile prevăzute anterior în Decizia (UE) 2025/638 referitoare la pesta micilor rumegătoare (PPR) în România.

Această decizie a fost luată în contextul continuării riscurilor legate de răspândirea acestei boli virale care afectează ovinele și caprinele. Pesta micilor rumegătoare este clasificată de legislația sanitară europeană ca boală de categoria A, conform Regulamentului (UE) 2016/429 al Parlamentului European. Aceste boli necesită intervenții imediate, deoarece pot duce la pierderi economice majore și pot bloca comerțul intern și extern cu animale vii și produse de origine animală.

În România, ultimul focar confirmat pe 5 martie 2025 în județul Bihor a determinat activarea unui set de măsuri stricte de prevenire și control. În baza Deciziei (UE) 2025/638, autoritățile române au fost obligate să stabilească zone de protecție, zone de supraveghere și, acolo unde a fost cazul, zone suplimentare de restricții.

Citește mai multe aici: Decizie dură pentru oieri: Comisia Europeană blochează exportul de ovine din România până la 30 septembrie!

Impact asupra fermierilor români

Decizia Bruxelles-ului lovește direct crescătorii de ovine și caprine din România, care își văd încă o dată restricționat accesul la piața europeană. În lipsa posibilității de a vinde sau tranzita animale în alte state membre, fermierii se confruntă cu pierderi financiare considerabile și cu incertitudine privind viitorul efectivelor.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×