
Regimul termic mediu diurn al aerului se va situa între 0…9°C, limite apropiate de normalul perioadei, în aproape toată ţara. În depresiunile din nordul şi centrul ţării, în intervalele cele mai reci, vor fi condiţii de producere a brumelor şi îngheţurilor superficiale la sol. Se prognozează cantităţi de precipitaţii în general normale pe majoritatea suprafeţelor agricole, iar în vestul, centrul şi nord-vestul ţării vor fi posibile valori peste normele climatologice lunare.
Luna decembrie se va caracteriza printr-un regim termic al aerului pe ansamblu normal, valorile medii lunare ale aerului fiind cuprinse în general între -3…4°C în cea mai mare parte a zonelor de cultură, exceptând depresiunile din centrul şi nordul ţării, unde temperaturile din aer se pot situa sub mediile multianuale lunare.
Sunt posibile precipitaţii în general normale în aproape toate zonele de cultură, iar în vestul, centrul şi nordul ţării, acestea se pot situa peste normele climatologice.
Nu sunt excluse situaţii cu valori extreme de temperatură sau cantităţi mai mari de precipitaţii pe intervale scurte de timp, ce pot conferi un caracter sever intervalului respectiv.
Nivelul umidităţii în sol
La sfârşitul lunii noiembrie, aprovizionarea cu apă a solului pe adâncimea 0-100 cm, în cultura grâului de toamnă se va încadra în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim şi optime, în cea mai mare parte a zonelor de cultură. Local, în sud-estul teritoriului agricol, se vor semnala în continuare deficite moderate de umiditate în sol.
Starea de vegetaţie a culturilor
În luna noiembrie, la culturile de toamnǎ ritmurile de vegetaţie vor evolua în general normal, îndeosebi în jumătatea sudică a teritoriului agricol, şi uşor mai lent în cea nordică. Totodată, local în zonele depresionare procesele de creştere şi dezvoltare vor putea fi încetinite, înregistrându-se chiar stagnări temporare, în condiţiile scăderii valorilor termice din aer şi sol.
Starea de vegetaţie a cerealierelor de toamnă înfiinţate în epoca optimă va fi în general bunǎ şi medie, respectiv medie şi slabǎ în semǎnǎturile tardive şi pe terenurile cu deficite moderate de apă în sol din sud-estul teritoriului agricol. Cerealierele de toamnă (orz şi grâu) înfiinţate în perioada optimă se vor afla în fazele de înfrunzire şi înfrăţire, iar la cele tardive vor predomina răsărirea şi apariţia frunzei a treia.
La rapiţă din sudul, sud-estul, estul şi centrul ţării continuă dezvoltarea aparatului foliar, plantele avậnd în medie 7-13 frunze, din care 1-3 frunze bazale îngălbenite. În cea mai mare parte a plantaţiilor, pomii fructiferi se vor afla în fazele de maturare a lemnului şi de cădere a frunzelor, iar la viţa de vie poate apărea starea de repaus vegetativ.
În luna decembrie, procesele de creştere şi de dezvoltare la culturile de toamnă vor evolua în general mai lent, acestea intrând treptat în repausul biologic în majoritatea zonelor de cultură, în funcţie de evoluţia condiţiilor agrometeorologice. Culturile semănate în afara epocii optime, insuficient călite şi nepregătite pentru condiţiile de iernare, pot fi expuse riscului temperaturilor minime din aer şi din sol situate sub pragurile biologice critice de rezistenţă a plantelor, din această perioadă.
Sub aspect fenologic, culturile de orz şi grâul de toamnă se vor afla în fazele de răsărire, formarea frunzei a treia şi de înfrăţire, în funcţie de data semănatului. La rapiţă, va continua înfrunzirea (8-14 frunze), starea de vegetaţie a culturilor fiind în general medie şi bună. Pomii fructiferi şi viţa de vie îşi vor putea menţine stadiul de repaus biologic în toate planţatiile, speciile fiind în general bine adaptate la condiţiile de iernare.
Recomandări de specialitate:
– Finalizarea arăturilor adânci de toamnă;
– Verificarea sistematică a viabilităţii plantelor la speciile de toamnă şi a elementelor de rod la pomii fructiferi şi la viţa de vie;
– Continuarea lucrărilor de arat în plantaţiile pomi-viticole;
– Administrarea îngrăşămintelor organice la pomii fructiferi şi la viţa de vie;
– Aplicarea îngrăşămintelor minerale cu fosfor şi potasiu la culturile de toamnă înfiinţate în epoca optimă.
Administraţia Naţională de Meteorologie
Director Executiv: Dr. Aurora Bell
Şef Laborator Agrometeorologie: Dr. Elena Mateescu
Colectiv de elaborare: Elena Mateescu, Dumitru Anghel, Oana Oprea






