Regimul termic mediu al aerului în luna februarie va prezenta valori apropiate de mediile multianuale lunare în cea mai mare parte a teritoriului, iar local, în sud-estul, sudul şi vestul ţării, temperaturile medii lunare pot fi mai ridicate decât în mod normal.
Se prognozează cantităţi de precipitaţii apropiate de normele climatologice în aproape toată ţara, exceptând zonele sud-estice şi sudice, unde, local, acestea se pot situa sub mediile multianuale lunare.
Pe parcursul lunii martie, temperaturile medii lunare ale aerului se vor situa în limite apropiate de normele climatologice, la nivelul întregii ţări. Cantităţile lunare de precipitaţii vor prezenta valori apropiate de mediile multianuale pe aproape întreg teritoriul agricol, iar local, în vestul şi centrul ţării, acestea pot fi peste normele climatologice.
Precizăm faptul că aceste informaţii nu exclud posibilitatea apariţiei unor situaţii cu valori extreme de temperaturi sau cantităţi mai mari de precipitaţii pe intervale scurte de timp, ce pot conferi un caracter sever intervalului respectiv.
Starea solului
La sfârşitul lunii martie 2012, în cultura grâului de toamnă, rezerva de umiditate accesibilă plantelor pe profilul de sol 0-100 cm va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în cea mai mare parte a zonelor de cultură. În Dobrogea, pe suprafeţe agricole extinse din Moldova, Muntenia şi, local, în Oltenia şi Banat, se va semnala, în continuare, seceta pedologică moderată şi, izolat, puternică.
Caracteristici fenologice
Pe parcusul lunii februarie 2012, în condiţiile agrometeorologice menţionate anterior, culturile de câmp vor parcurge, în continuare, starea de repaus biologic, în aproape toată ţara. De asemenea, ca urmare a regimului termic din aer mai ridicat decât în mod normal din zonele sudice, sud-estice şi vestice, local vor fi posibile reluări lente şi temporare ale proceselor de creştere şi de dezvoltare la culturile de toamnă, îndeosebi în zonele de câmpie.
Sub aspect fenologic, orzul şi grâul de toamnă semănate în epoca optimă vor parcurge fazele de înfrunzire şi înfrăţire, iar cele tardive, răsărirea şi formarea frunzei a treia. Cultura de rapiţă îşi va continua înfrunzirea, starea de vegetaţie a plantelor prezentându-se în general bună şi medie, respectiv medie şi slabă în semănăturile tardive.
Pomii fructiferi şi viţa de vie se vor afla în starea de repaus vegetativ, la nivelul întregii ţări.
În luna martie 2012, ritmul de creştere şi de dezvoltare a speciilor de toamnă şi pomi-viticole va evolua în general lent pe majoritatea suprafeţelor agricole, cu excepţia zonelor depresionare din estul Transilvaniei şi nordul Moldovei, unde se va menţine starea de repaus biologic.
În semănăturile întârziate, starea de vegetaţie a plantelor se va menţine medie şi slabă, în special pe suprafeţele cu deficite de apă în sol.
Orzul şi grâul de toamnă, în funcţie de data semănatului şi de precocitatea hibridului, se vor afla în diferite faze de vegetaţie, respectiv: formarea frunzei a treia, înfrunzirea şi înfrăţirea.
Rapiţa din sudul, sud-estul, estul şi centrul ţării va parcurge dezvoltarea aparatului foliar.
La pomii fructiferi se va semnala, în continuare, starea de repaus vegetativ, iar local, pe terenurile cu expoziţie sudică din sudul ţării, se va continua faza de umflare a mugurilor de rod. Viţa de vie din majoritatea podgoriilor se va menţine în stadiul de repaus biologic.
Prognoza meteorologică sezonieră se elaborează cu o anticipaţie de 1-3 luni, având un caracter orientativ şi grad de realizare de peste 60-65%. De aceea, aceste estimări sezoniere sunt permanent actualizate prin prognozele pe termen scurt (1-3 zile) şi mediu (7-10 zile), cu un grad de realizare de peste 87-95%.
RECOMANDĂRI DE SPECIALITATE
• Continuarea verificării vigurozităţii plantelor la speciile de toamnă (orz, grâu şi rapiţă), precum şi a evoluţiei mugurilor de rod la cele pomi-viticole;
• Pregătirea patului germinativ şi semănatul culturilor de primăvară din prima urgenţă, în special pe suprafeţele cu o bună aprovizionare cu apă a solului;
• Aplicarea îngrăşămintelor minerale pe bază de azot şi potasiu la culturile de toamnă înfiinţate în epoca optimă;
• Continuarea lucrărilor de întreţinere în vii şi livezi (tăieri, fertilizări, tratamente fito-sanitare).
ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ DE METEOROLOGIE
Director general: Dr. Ion Sandu
Şef Laborator Agrometeorologie: Daniel Alexandru
Colectiv de elaborare: Dumitru Anghel, Daniel Alexandru
Tel.: 021 3163116
E-mail: relatii@meteoromania.ro
Web: www.meteoromania.ro