
Sub aspect pluviometric, cantităţile lunare de precipitaţii vor fi deficitare în raport cu normalul perioadei, în majoritatea regiunilor.
Starea solului
La sfârşitul lunii septembrie 2013, aprovizionarea cu apă în stratul de sol 0-20 cm (ogor) se va situa în limite scăzute şi deosebit de scăzute, seceta pedologică având diferite grade de intensitate, respectiv moderată, puternică şi extremă, în aproape toate regiunile agricole. Rezerva de umiditate a solului va prezenta valori satisfăcătoare în nordul şi, local, în centrul ţării.
Caracteristici fenologice
Pe fondul menţinerii regimului termic ridicat al aerului, asociat cu deficite accentuate de apă în sol, ritmurile de vegetaţie ale plantelor vor fi stânjenite, semnalându-se în continuare fenomenul de ofilire temporară a aparatului foliar şi răsucirea frunzelor în orele de amiază, îngălbenirea şi uscarea parţială/totală a acestora, precum şi forţări stadiale.
De asemenea, pe majoritatea suprafeţelor agricole, insuficienţa apei din sol va îngreuna executarea lucrărilor de pregătire a patului germinativ şi va încetini procesele de germinare-răsărire la rapiţa de toamnă semănată în perioada optimă.
La floarea-soarelui ajunsă la maturitatea tehnologică se vor continua şi chiar finaliza lucrările de recoltare, la nivelul întregii ţări.
Cultura de porumb va înregistra maturitatea deplină în toate zonele de cultură, iar la hibrizii tardivi şi semitardivi se vor declanşa lucrările de recoltare.
Sub aspect fenologic, sfecla de zahăr se va afla în fazele de îngroşare a axei hipocotile concomitent cu acumularea zahărului în rădăcină.
Cartoful va parcurge maturitatea deplină şi recoltarea, în toate bazinele de cultură.
Ȋn majoritatea plantaţiilor pomicole şi viticole se vor continua procesele de maturare a fructelor/boabelor/lemnului, îngălbenirea fiziologică a frunzelor şi recoltarea.
La cultura de rapiţă înfiinţată în epoca optimă pe suprafeţe restrânse se vor semnala primele faze de vegetaţie (germinare, răsărire şi apariţia primelor frunze), extinzându-se totodată suprafeţele însămânţate.
De asemenea, la orzul şi grâul de toamnă se vor declanşa lucrările de semănat, îndeosebi pe terenurile cu o aprovizionare satisfăcătoare a solului cu apă.
Administraţia Naţională de Meteorologie
Director executiv: Dr. Elena MATEESCU
Şef Laborator Agrometeorologie: Daniel ALEXANDRU
Colectiv de elaborare: Maria NISTOR, Dumitru ANGHEL, Oana OPREA
Calendarul lucrărilor agricole:
• Recoltarea, transportul şi depozitarea produselor agricole de sezon;
• Eliberarea terenurilor de resturile vegetale şi efectuarea arăturilor adânci de toamnă, în special pe arealele cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului;
• Efectuarea lucrărilor de pregătire a patului germinativ şi a semănatului la grâul de toamnă.






