Estimări privind evoluţia condiţiilor agrometeorologice în luna mai 2013 - Revista Ferma
3 minute de citit

Estimări privind evoluţia condiţiilor agrometeorologice în luna mai 2013

trimitere meteo m Estimări privind evoluţia condiţiilor agrometeorologice în luna mai 2013

Local, în sudul şi sud-estul teritoriului, temperaturile medii lunare se vor putea situa la valori apropiate de mediile multianuale.

În sol, la adâncimile de 5 şi 10 cm, temperaturile medii diurne se vor încadra în limite favorabile desfăşurării proceselor de creştere şi de dezvoltare la speciile de primăvară înfiinţate în epoca optimă.
Sub aspect pluviometric, precipitaţiile prognozate vor înregistra valori peste mediile climatologice în majoritatea regiunilor, iar local, în sud-estul, sudul şi vestul ţării, cantităţile de apă se vor încadra în limite apropiate de normalul perioadei.

 

Starea solului

La data de 31 mai 2013, aprovizionarea cu apă accesibilă plantelor de grâu de toamnă pe profilul de sol 0-100 cm se va încadra în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim şi optime, în majoritatea zonelor de cultură, cu excepţia unor suprafeţe agricole din sudul şi estul ţării, unde local sunt posibile deficite moderate de umiditate în sol.

În cultura de porumb, conţinutul de umiditate în stratul de sol 0-20 cm va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în cea mai mare parte a regiunilor. Local, în Dobrogea şi Muntenia, se va semnala seceta pedologică moderată.

 

Caracteristici fenologice

Ritmurile de creştere şi de dezvoltare ale speciilor de toamnă şi pomi-viticole se vor desfăşura în general normal pe majoritatea suprafeţelor agricole. Uniformitatea şi vigurozitatea plantelor este bună şi medie la culturile înfiinţate în epoca optimă şi medie şi slabă la cele semănate tardiv.

Orzul şi grâul de toamnă, în funcţie de data semănatului, vor parcurge fazele de alungire a paiului, de “burduf” şi de înspicare, precum şi, izolat, înflorirea, în special în culturile semănate în perioada optimă.

Rapiţa va înregistra predominant dezvoltarea aparatului foliar şi înflorirea în majoritatea zonelor de cultură, iar în sudul şi sud-estul ţării va fi posibilă declanşarea fazelor de formare a silicvelor şi a boabelor în silicve.

La floarea-soarelui continuă răsărirea, dezvoltarea primei perechi de frunze, precum şi înfrunzirea.
Cultura de porumb va parcurge germinarea, răsărirea şi formarea frunzei a treia.

În aproape toate bazinele specializate, sfecla de zahăr va parcurge faza de răsărire şi dezvoltarea primei perechi de frunze, iar la cartof se vor semnala fazele de încolţire şi de răsărire, precum şi formarea/creşterea lăstarilor la soiurile timpurii.

Pomii fructiferi vor înregistra creşterea lăstarilor/frunzelor, formarea şi creşterea rodului în cea mai mare parte a plantaţiilor, iar soiurile timpurii de cireş vor parcurge creşterea şi coacerea fructelor.
La viţa de vie se vor semnala fazele de înfrunzire şi de creştere a lăstarilor, precum şi formarea inflorescenţelor, în toate podgoriile.

 

Calendarul lucrărilor agricole:

• Lucrări agrotehnice de întreţinere a culturilor de primăvară (erbicidări, praşile manuale şi mecanice, tratamente cu insecto-fungicide);
• Aplicarea tratamentelor fito-sanitare la cerealierele de toamnă şi în plantaţiile pomi-viticole.

Administraţia Naţională de Meteorologie
Director executiv: Dr. Elena MATEESCU
Şef Laborator Agrometeorologie: Daniel ALEXANDRU
Colectiv de elaborare: Maria NISTOR, Dumitru ANGHEL, Oana OPREA

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →