Estimări privind evoluţia condiţiilor agrometeorologice în intervalul 21 iulie - 3 august 2010 - Revista Ferma
3 minute de citit

Estimări privind evoluţia condiţiilor agrometeorologice în intervalul 21 iulie – 3 august 2010

16 07 m Estimări privind evoluţia condiţiilor agrometeorologice în intervalul 21 iulie - 3 august 2010

În general, se întrevăd precipitaţii în cea mai mare parte a ţării. În zilele cu instabilitate atmosferică pronunţată, ploile vor fi predominant sub formă de aversă, dar şi torenţiale, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, iar izolat vor fi condiţii de producere a grindinei.

 

Starea solului

În condiţiile unui consum ridicat de apă prin evapotranspiraţie şi a cerinţelor maxime faţă de apă ale plantelor, rezerva de umiditate în stratul de sol 0-100 cm, în culturile prăşitoare neirigate, se va situa la valori satisfăcătoare până la apropiate de optim şi optime, în majoritatea zonelor de cultură. Pe areale restrânse din sudul teritoriului este posibil să se semnaleze fenomenul de secetă pedologică moderată.

Starea de vegetaţie a culturilor agricole

În condiţiile agrometeorologice menţionate, ritmurile de creştere şi dezvoltare ale culturilor agricole vor evolua mai intens în majoritatea regiunilor agricole. De asemenea, pe fondul temperaturilor maxime ridicate din aer, situate peste pragurile biologice critice de rezistenţă a plantelor (30… 32 grade), la culturile prăşitoare se va semnala în continuare fenomenul de ofilire temporară şi răsucirea frunzelor în orele de amiază, îngălbenirea şi uscarea parţială/totală a acestora, precum şi forţări stadiale, în special pe terenurile agricole cu deficite de apă în sol.

La grâul de toamnă se vor continua şi chiar finaliza lucrările de recoltare la nivelul întregului teritoriu agricol.

Floarea soarelui, funcţie de data semănatului, se va afla la formarea capitulului, înflorire şi maturitate ceară, în cea mai mare parte a teritoriului agricol.

Cultura de porumb va parcurge predominant apariţia paniculului, înflorirea şi mătăsirea în majoritatea regiunilor agricole, iar local în zonele de câmpie din sudul şi vestul ţării la hibrizii extra-timpurii şi timpurii se va înregistra maturitatea lapte.

La sfecla de zahăr se va semnala alungirea şi îngroşarea axei hipocotile, iar la cartof, formarea şi creşterea tuberculilor. Pe suprafeţele cu deficite de umiditate în sol se va înregistra uscarea prematură a vrejilor, precum şi subdimensionarea tuberculilor.

La speciile seminţoase (măr, păr) predominante vor fi creşterea fructelor şi acumularea zahărului, iar la sâmburoase (cais, piersic), maturarea fructelor şi recoltarea acestora.

În majoritatea podgoriilor, viţa de vie va înregistra creşterea şi coacerea boabelor.

Recomandări de specialitate / calendarul lucrărilor agricole

• Eliberarea suprafeţelor agricole de resturile vegetale;

• Efectuarea lucrărilor de recoltare la speciile pomicole de vară (piersic, cais, prun) aflate la maturitatea tehnologică;

• Combatarea buruienilor prin erbicidări, praşile mecanice/manuale la culturile prăşitoare.

Informaţii oferite de Administraţia Naţională de Meteorologie

Director Executiv – Cornel Soci; Şef Laborator Agrometeorologie – dr. Elena Mateescu; Colectiv de elaborare: Daniel Alexandru, Dumitru Anghel

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →