Estimări privind evoluţia condiţiilor agrometeorologice în intervalul 10 - 23 martie 2009 - Revista Ferma
1 minut de citit

Estimări privind evoluţia condiţiilor agrometeorologice în intervalul 10 – 23 martie 2009

peisaj frumos m Estimări privind evoluţia condiţiilor agrometeorologice în intervalul 10 - 23 martie 2009

Caracteristici privind regimul termic şi hidric

TEMPERATURA MEDIE DIURNĂ
a aerului va fi cuprinsă între -3 şi 8ºC, valori apropiate de mediile multianuale la nivelul întregului teritoriu agricol.

TEMPERATURA MAXIMĂ a aerului va oscila între 4 şi 14ºC, în aproape toată ţara, posibil mai ridicată, până la 20ºC în zilele cele mai calde, îndeosebi în zonele sudice.

TEMPERATURA MINIMĂ a aerului se va situa între -5 şi 4ºC în majoritatea regiunilor, iar în intervalele cele mai reci sunt posibile valori mai scăzute, până la <-10ºC, în zonele depresionare nordice şi centrale, determinând producerea brumelor şi a îngheţului târziu la sol. În primele zile se prognozează precipitaţii predominant sub formă de ploi locale, în aproape toate zonele de cultură, izolat fiind posibil să se semnaleze cantităţi excedentare de precipitaţii.
Starea solului

Aprovizionarea cu apă a solului pe adâncimea 0-100 cm, în cultura grâului de toamnă, se va situa la valori satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, pe majoritatea suprafeţelor agricole ale ţării. În Dobrogea, Bărăgan şi local în sudul Moldovei se va semnala fenomenul de secetă pedologică moderată.

Starea de vegetaţie a culturilor agricole

Condiţiile agrometeorologice menţionate vor permite reluarea treptată a vegetaţiei la culturile de câmp şi pomi-viticole, în cea mai mare parte a teritoriului agricol. Procesele fiziologice ale plantelor agricole se vor desfăşura în general în condiţii normale, ritmurile de vegetaţie fiind mai intense în zonele de câmpie din sudul şi sud-estul ţării.

În depresiunile centrale şi nordice se va menţine starea de repaus biologic, iar în zilele cele mai reci vor fi posibile temperaturi minime negative sub limita critică de rezistenţă a plantelor (<-10°C), producându-se astfel vătămări ale aparatului foliar (brunificare, arsuri, etc.), în special la culturile de toamnă semănate tardiv, insuficient călite şi slab înrădăcinate. Totodată, va exista riscul afectării mugurilor de rod la speciile timpurii de pomi fructiferi şi viţă de vie. Culturile de orz şi grâu de toamnă vor parcurge diferite faze fenologice, funcţie de data semănatului, respectiv formarea frunzei a 3-a şi înfrăţirea, precum şi alungirea tulpinii, îndeosebi în zonele de câmpie din sudul şi vestul ţării. Starea de vegetaţie se va menţine bună şi medie, respectiv medie şi slabă, atât în culturile tardive, cât şi pe terenurile afectate de seceta pedologică. În sudul, sud-estul şi centrul ţării, rapiţa îşi va continua înfrunzirea, iar local, în Muntenia şi Moldova, se va semnala apariţia inflorescenţelor. Uniformitatea şi vigurozitatea plantelor se va prezenta bună şi medie, respectiv medie şi slabă pe suprafeţele cu deficite de apă în sol. Pomii fructiferi se vor afla predominant în fazele de înmugurire şi dezmugurire, în majoritatea plantaţiilor. La viţa de vie se va înregistra faza de „plâns”, în cea mai mare parte a podgoriilor, iar local, în zonele sudice, va fi posibilă apariţia mugurilor.
Recomandări de specialitate/calendarul lucrărilor agricole

– Continuarea efectuării controlului biologic pentru determinarea vigurozităţii plantelor la speciile de toamnă şi a mugurilor de rod la viţa de vie şi pomii fructiferi;

– Pregătirea patului germinativ în vederea semănatului la culturile de primăvară din prima urgenţă (sfeclă de zahăr, floarea soarelui, cartof), pe suprafeţele cu o bună aprovizionare cu apă a solului;

– Aplicarea îngrăşămintelor minerale complexe în culturile de toamnă;

– Continuarea aplicării tratamentelor fitosanitare în vii şi livezi.

Informaţii oferite de Administraţia Naţională de Meteorologie
Elaborare ştiinţifică: Dr. Elena MATEESCU, Daniel ALEXANDRU, Dumitru ANGHEL, Oana OPREA, Dr. Liana CAZACIOC, Mariana BACIU

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →