Echipamente de irigare performante. Dumitru Ene a înlocuit tamburii cu instalaţii pivotante! - Revista Ferma
4 minute de citit

Echipamente de irigare performante. Dumitru Ene a înlocuit tamburii cu instalaţii pivotante!

Aşa că de zece ani a hotărât să investească în fiecare an câteva milioane de euro în proiectarea şi dezvoltarea unui sistem finanţat în regie proprie. La ora actuală suprafaţa de terenuri irigate depăşeşte 1.000 de hectare. Numai în acest an a cheltuit aproape un million de euro în pivoţi, în utilaje şi maşini pentru prelucrarea solului şi tratamente fitosanitare.

“Am schimbat din mers echipamentele de udare; avem 29 de tamburi şi am trecut la un sistem mai performant cu instalaţii de irigare tip pivot, avem, deja cinci, în ideea reducerii forţei de muncă cu circa 70 la sută, dar şi folosirii cât mai eficiente a apei. Astfel am putut aproviziona cu apă cultura de rapiţă şi o parte din grâu. În perspectivă, urmărim mărirea suprafeţei de teren irigat”, ne-a declarat fermierul.  

 

Bilanţul unei campanii aproape reuşite!

 

În urmă cu două zile, Dumitru Ene finalizase recoltarea rapiţei! Încă nu făcuse toate socotelile, dar producţia medie obţinută trecuse bine peste 3.000 de kilograme la hectar. Avusese un hibrid semitimpuriu de la Soufflet Seed (Addition) cu o viteză de creştere mare şi productiv, cultivat pe o suprafaţă de mai bine de 400 de hectare!

„Mai avem un piculeţ de grâu la irigat – cam 150 de hectare – şi gata cu recoltările din acest an! Unde am putut asigura apa culturile au fost aproape perfecte, la neirigat – jale!”, a susţinut cultivatorul.  

Fermierul lucrează în arendă în jur de 2.000 de hectare, din care 300 sunt luate în proprietate. Orz a avut pe 150 de hectare, a suferit din lipsa apei, din această cauză recolta nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor. Nici cu grâul la neirigat nu a fost o afacere prea bună, pe parcelele semănate după floarea soarelui producţia s-a învârtit în jurul a 2 tone la hectar, iar pe cele după grâu, ceva mai bunicică: 4 tone/ha. Speranţe mai mari – aproape de un sezon normal – oferă cultura de grâu irigată, media fiind evaluată la peste 7 tone la hectar.  

„Am toată producţia depozitată, nu vând nimic până la iarnă când e linişte şi pace pe piaţă şi preţurile vor fi mai atractive. Aşa am procedat şi în anii anteriori şi am făcut bine!”, a subliniat fermierul.    

 dumitru Ene si recolta din samulastra_b


A renunţat la cultura a doua că nu a avut asigurată apă pe canal 

 

Dumitru Ene ar fi vrut să însămânţeze şi cultura a doua, după orz, dar în urma unei defecţiuni la o staţie a sistemului de irigaţii Câmpia Covurlui nu a întrerupt furnizarea apei în reţeaua de canale o perioadă de timp. 

„Culturile prăşitoare de primăvară le-am cam scrântit pentru că nu au avut apă la timp! Am semănat peste 500 de hectare cu porumb şi floare, dar nu mă aştept să obţin mare lucru, însă privesc cu optimism spre noul sezon”, a precizat Dumitru Ene.   

 

Pe mai mult de jumătate din suprafaţă, sistemul minimum tillage

 

Fermierul se bazează pe investiţiile făcute de aproape un milion de euro. Pe suprafeţele eliberate de recoltă se realizează dezmiriştitul şi celelalte lucrări ale campaniei de vară. „Am dotat ferma cu un utilaj pentru pregătirea terenului produs de Väderstad, o maşină autopropulsată pentru tratamente fitosanitare două tractoare şi un plug. Pe mai bine de 1.000 de hectare (jumătate din suprafaţă) aplic tehnologia cu lucrări minime de prelucrare a solului. Mă folosesc de un cultivator Väderstad Top-Down cu o lăţime de lucru de 6 metri şi de semănătorile Väderstad cu care semăn toamna, cam 1.500 de hectare pe sezon. Dar atunci când situaţia o impune, fac arătură”, a concluzionat Dumitru Ene.  

 

Marian MUŞAT

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×