Regele Ciobanilor, Dumitru Andreşoi a fost eliberat din arest după ce acesta a plătit o cauțiune de 100.000 de euro, dar judecătorii de la Tribunalul Timiș au hotărât ca acesta să rămână sub control judiciar pentru 60 de zile, relatează Mesagerul Hunedorean.

Cei doi angajaţi APIA reţinuţi alături de Dumitru Andreşoi au primit şi ei măsura controlului judiciar în locul arestului la domiciliu. În plus, Veronica Topor, directorul adjunct al APIA Hunedoara și Marius Szabo, şef Serviciu Autorizare Plăți au fost suspendați din funcții şi nu vor mai putea „să exercite o funcție publică de conducere în cadrul APIA”.
Reamintim că Dumitru Andreșoi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar Veronica Topor și Marius Szabo, au primit arest la domiciliu pentru același interval de timp, într-un dosar de fraudă instrumentat de Parchetul European, prin biroul Timișoara.
Dumitru Andreşoi a fost arestat pentru suspiciuni de fraudă cu fonduri europene împreună cu alţi opt suspecţi și duși pentru audieri la biroul Parchetului European din Timișoara, la finalul lunii octombrie 2024.
Ancheta urmăreşte o serie de fraude masive cu fonduri europene şi obţinere ilegală de subvenţii în perioada 2018-2023 prin încheierea de contracte de arendă pentru terenuri din județele Hunedoara, Arad, Brașov, Cluj, Covasna, Harghita, Timiș şi Vâlcea. Grupul de suspecţii ar fi solicitat subvenţii APIA pentru terenuri împădurite şi neeligibile pentru subvențiile destinate pășunilor.
„Ancheta a relevat că 85% sută din suprafețele declarate la APIA nu se potriveau cu cele arendate oficial şi timp de mai mulți ani APIA Hunedoara ar fi aprobat subvențiile pentru aceste suprafețe”
O altă metodă prin care au fost primite ilegal fonduri europene a fost „identificarea unor terenuri care erau eligibile pentru primirea subvențiilor, iar la APIA erau indicate ca fiind arendate aceste parcele pentru care Dumitru Andreşoi nu avea, în realitate, niciun titlu și niciun drept de a primi subvenţie”






