Gabriel Rădulescu face agricultură de 29 de ani. A fost șef de fermă și director de IAS, iar pe cont propriu a început în 2005, cu 5 ha de pământ luat în arendă și cu o combină luată în leasing, cu care făcea prestări de servicii. Acum lucrează 520 de hectare de teren și, din 2013, pentru a valorifica o parte din producția vegetală, a început să dezvolte și o fermă de găini ouătoare, de unde livrează cam 44.000 de ouă pe zi.
În 2021, firma sa, Agro Prest 2005 SRL, din Ștefan Vodă, județul Călărași, a avut o cifră de afaceri de 2 milioane de euro.
DOTĂRI DE BAZĂ PENTRU UN TRACTOR
”Este important ca fermierul să aibă și tractorul, și combina din aceeași gamă, pentru că astfel va apela la un singur service. Se leagă, în acest fel, și o relație mai bună de colaborare între oamenii din service și mecanizatorii din fermă”, afirmă Gabriel Rădulescu.
L-am întrebat ce dotări trebuie să aibă în vedere fermierii când își aleg un tractor:
• Compresor de aer comprimat, ”indispensabil pentru transport și pentru posibilitatea de a umfla o roată, dacă faci pană”;
• Cel puțin 4 prize hidraulice, necesare mai ales la semănat;
• GPS, care devine indispensabil pentru lucrările din agricultură;
• Confort: ”Cabina cu amortizare, scaunul pneumatic, aerul condiționat sunt foarte importante pentru confortul mecanizatorului. Dacă nu ai grijă de mecanizator, nici el nu are grijă de tine. Confortul îl face pe el să lucreze altfel. E important și scaunul pentru pasager, ca să poți să urci în cabină cu mecanizatorul și să vezi cum trage o brazdă”;
• Încărcător frontal cu cupă;
• Greutăți pe roțile din față sau din spate, în funcție de lucrări, pentru a crește aderența și a reduce patinajul.
GAMĂ COMPLETĂ MF: TRACTOARE, COMBINE, ÎNCĂRCĂTOR TELESCOPIC
Gabriel Rădulescu are în fermă doar tractoare și combine Massey Ferguson, brand vândut în România de Sigma CVM. ”Am început cu un tractor U 650. În 2014, am luat primul tractor Massey Ferguson 7614, de 140 CP, apoi, în 2016, un Massey Ferguson 8690 Vario de 360 CP și, în 2020, un tractor Massey Ferguson 7722 de 230 CP, două combine 7345 S pe căișori și un încărcător TH.7035, pe care îl folosim atât în ferma vegetală, cât și în ferma de păsări. Încărcătorul are 1.200 de ore de lucru și nu a avut nici o defecțiune. Îl folosim la încărcat și strâns cereale, are multiple posibilități de virare a roților și îți dă voie să mergi pe lângă peretele magaziei, la alimentat moara din ferma de găini, la întins piatră. Mai bine mă întrebați la ce nu îl folosim! Nu putem să îl băgăm la semănat sau la arat, dar înlocuiește tractorul la multe lucrări, în cele mai bune condiții”, explică Gabi Rădulescu.
ATUURILE TRACTOARELOR MASSEY FERGUSON
”Lucrăm 520 de hectare cu trei tractoare Massey Ferguson, cu echipare medie, pe care le folosim la arat, discuit, pregătit patul germinativ, semănat, erbicidat, transport”, spune Gabriel Rădulescu.
Am vrut să aflăm de la acesta care sunt atuurile tractoarelor Massey Ferguson:
1. Raportul calitate-preț;
2. Consumul: ”În condiții normale, la arat, consumă 18-20 litri pe hectar. Pe teren uscat, cum este anul acesta, ajunge la 26-28 de litri pe hectar”;
3. Fiabilitatea: ”Primul tractor Massey Ferguson, din 2014, are deja 7.000 de ore de lucru și nu am avut defecțiuni la motor, transmisie, hidraulică. Este foarte importantă și întreținerea, să ai grijă de tractor, adică să-i asiguri motorină de calitate, schimburile de ulei și de piese făcute la timp și originale, plus oameni care să știe să lucreze. De obicei, eu îi învăț pe mecanizatori să lucreze pe tractoare și când nu știu nici eu, apelez la service”;
4. Forma cabinei: ”Mecanizatorul are o poziție foarte bună și o vizibilitate bună, nu trebuie să se ridice de pe scaun ca să vadă în față. Accesul la manetele de comandă hidraulice, la butoanele de cuplare/decuplare îi dau posibilitatea să facă lucrările cu cât mai puțin timp pierdut”.
5. Poziția bună a radiatoarelor: ”Tractoarele Massey Ferguson sunt atât de bine proiectate, încât atunci când ridici capota, ai acces foarte bun la radiatoare ca să le sufli de praf și paie”, a explicat fermierul.
„Combinele Massey Ferguson au cernere foarte bună, datorită înclinației sitelor și turațiilor care pot fi reglate foarte ușor, sunt fiabile, simplu de utilizat și de întreținut.” – GABRIEL RĂDULESCU, Fermier din județul Călărași
RECOLTAT IREPROȘABIL ÎN CONDIȚII DIFICILE
”În 2021, tot grâul a fost lipit de pământ din cauza vijeliilor. Combinele Massey Ferguson au funcționat ireproșabil. Hederul are o formă specială care îi permite să meargă aproape lipit de pământ, fără riscul de a lua pământ în heder. Producția medie a fost de 6.800 kilograme la hectar, am pierdut câteva sute de kilograme pe hectar, dar nu din cauza combinelor. Cu alte combine, probabil producția era mai mică”, explică fermierul.
”COMBINA E O UZINĂ”
”Combina e o uzină. Te uiți la rapiță, care e o buruiană, și combina îți scoate bobițele unul și unul”, spune Gabriel Rădulescu.
Cele două combine Massey Ferguson 7345S cu heder de păioase de 5,4 m și extensie de rapiță au câte 700 de ore de lucru. ”Atuul combinelor Massey Ferguson este, în primul rând, consumul pe unitatea de măsură, mai mic decât la alte mărci de combine. Apoi, calitatea produsului recoltat. La rapiță, nu am avut niciodată corpuri străine mai mult de 2-2,5%. E important și combainierul, care trebuie să știe să regleze combina pe fiecare solă”, afirmă fermierul călărășean.
un articol de
VIOLETA MÂȚ